Jump to content

Concursul naţional de pescuit studenţesc


Recommended Posts

Posted

Concursul naţional de pescuit studenţesc

Sâmbăta viitoare este data în care va fi organizat concursul de pescuit sportiv "Operaţiunea Monstrul", editia a-V-a. Locul de desfăşurare a întrecerii este balta din satul Cotoroaia, comuna Cerţeşti.

Toţi participanţii la concurs trebuie să fie studenţi. În plus, concurenţii sunt obligaţi să participe la ecologizarea malurilor balţii, unde va avea loc întrecerea.

Numărul total de participanţi este de maxim 30. Dacă se vor primi mai multe cereri de înscriere se va realiza o selecţie de către organizatori, este vorba de reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Galaţi şi membri ai Casei de Cultură a Studenţilor din oraşul nostru.

Mai trebuie precizat că toţi peştii prinşi vor fi eliberaţi după ce vor fi cântăriţi de către arbitri, iar greutatea lor va fi trecută în fişele de concurs.

Programul concursului

Întalnirea cu participantii se va face pe 12 iunie, la ora 6.00, în faţa căminului studenţesc H din complexul de cămine (transportul este asigurat de organizatori). Pe mal, înaintea începerii concursului se va organiza tragerea la sorţi a locurilor de pescuit. Concursul va incepe la ora 8.00 şi se va încheia la ora 16:00. Festivitatea de cântărire şi premiere va fi la ora 16:30. Se vor premia primele 3 locuri în funcţie de cantitatea de peşti prinsă şi cea mai mare captură.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Concurs_national_de_pescuit_dedicat_studentilor_0_274772803.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.