dcp100168 Posted March 18, 2008 Posted March 18, 2008 Bibliotecile se transformă în centre de informareMinisterul Educaţiei a aprobat înfiinţarea a 428 de centre de documentare şi informare, în locul bibliotecilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, valoarea totală a investiţiei fiind de aproape 18 milioane de lei, a declarat, marţi, Mihaela Suciu, consilierul ministrului Educaţiei. Din valoarea totală a investiţiei, de 17.976.000 de lei, 14.380.000 lei sunt alocate pentru bunuri şi servicii, iar 3.596.000 lei pentru cheltuieli de capital. Fiecare unitate selectată va primi o sumă fixă în valoare de 42.000 de lei.Cele mai multe centre de documentare şi informare (CDI) vor fi înfiinţate în judeţele Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Prahova, Suceava, şi Timiş (câte 12 în fiecare judeţ ). În judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Nemţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea vor fi create câte zece CDI , iar în restul judeţelor, câte opt. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, fiecare CDI concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar pluridisciplinar, pe suporturi multiple, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului şcolii, integrând biblioteca şcolară. Un CDI va cuprinde un spaţiu de primire a publicului, un spaţiu destinat profesorului documentarist, spaţiul informatic, spaţiul de lucru individual, spaţiul pentru lucrul în echipă, spaţiul pentru lectură de plăcere, spaţiul audio-video, spaţiul pentru cadrele didactice, spaţiul pentru orientare şi consiliere şi spaţiul de afişaj şi de depozitare(arhivare). Centrul va fi echipat cu calculatoare, imprimante, scanner, copiator, telefon, fax, televizor, căşti pentru TV şi DVD player, combină audio (CD, MP3, casete), căşti pentru combina muzicală, video-proiector, tablă interactivă, ecran de proiecţie, flipchart, aparat foto digital, cameră video, reportofon şi sistem de alarmă.
dcp100168 Posted March 21, 2008 Author Posted March 21, 2008 În judeţul Galaţi se vor amenaja centre de documentare şi informare la şcolile Nr. 2, 33 şi 18 din Galaţi, Şcoala de Arte şi Meserii Nr. 1 Matca, Şcoala Folteşti, Şcoala Gimnazială Slobozia Conachi, Şcoala Gimnazială Ghidigeni, Şcoala Gimnazială Nr. 5 Tecuci, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.
Recommended Posts