Jump to content

Spectacol caritabil pentru a ajuta o familie săracă


Recommended Posts

Posted

Spectacol caritabil pentru a ajuta o familie săracă

Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" va organiza miercuri un concert caritabil pentru a sprijini un copil extrem de sărac de la Colegiul Naţional "Alexandru I. Cuza" din Galaţi. "Este vorba despre Elisabeta Popa, de 17 ani de la Liceul Cuza. Are şapte fraţi, dintre care doi sunt în ţară şi cinci în străinătate. Cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare este la Facultatea de Mecanică din Iaşi. Ceilalţi fraţi au atât probleme financiare cât şi penale datorită faptului că nu au putut plăti datoriile pe care le aveau la stat", spune Cătălina Manea, una dintre elevele organizatoare.

Mama celor şapte copii este bolnavă şi se află într-o stare foarte gravă. Are cancer, megalohepatie, diabet de gradul doi şi hipertensiune. După cum spune fata, este o minune faptul că înca mai este în viaţă. Tatal copiilor este şi el plecat în străinătate, însă nici acolo lucrurile nu par să meargă mai bune.

În spectacolul de miercuri seara, de la Teatrul Dramatic, vor dansa Stance Crew şi Knock Down (trupa Liceului de Artă care a câştigat locul al treilea la Cupa Liceelor la street dance), vor cânta Ironic şi Passcall şi vor evolua câţiva elevi de la Liceul de Artă.

Proiectul se numeşte "Povestea lor şi a noastră". Preţul biletului este de 5 lei, iar biletele se vor găsi la intrare sau la sediul Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin".

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-_Liceul_de_Arta_organizeaza_un_spectacol_caritabil_pentru_a_ajuta_o_familie_extrem_de_numeroasa_si_saraca_0_275972814.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.