Jump to content

Recommended Posts

Posted

Cât se câştigă la Garda Financiară Galaţi

Potrivit datelor făcute publice pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Garda Financiară Galaţi are un număr de 29 de angajaţi, lista de personal neincluzând posturi de şofer sau de secretară. Potrivit datelor oficiale, venitul net total al angajaţilor Gărzii Financiare Galaţi aferent lunii aprilie a fost alcătuit din două categorii, şi anume venitul net realizat în baza Legii 330 din 2009 privind salarizarea unitară, la care s-a adăugat venitul net realizat conform OG 92 din 2003 (este vorba de stimulente). Veniturile nete pe care vi le vom prezenta în continuare, realizate în cursul lunii aprilie de către angajaţii Gărzii Financiare Galaţi, nu includ cota-parte din premiul anual aferent anului 2009, plătit în cursul lunii aprilie, se precizează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

La Garda Financiară Galaţi lucrează un economist, care a avut în luna aprilie un venit total de 1.711 lei (din care 869 de lei venit net realizat potrivit Legii 330), un consilier juridic care a avut un câştig net de 1.800 de lei (din care 958 lei venit net conform legii salarizării), precum şi doi experţi principali clasa 1, care au avut un venit net total de 1.800 de lei, respectiv 1.932 de lei. La Garda Financiară Galaţi îşi desfăşoară activitatea 5 comisari asistenţi clasa 5, care au câştigat în cursul lunii aprilie între 1.124 de lei şi 1.869 lei (în aceste sume fiind incluse şi stimulentele). În afara celor 5 comisari asistenţi, la Garda Financiară Galaţi îşi mai desfăşoară activitatea 2 comisari principali clasa 1, care în cursul lunii aprilie au avut un venit net total de 1.800 lei, respectiv 1.518 lei. De asemenea, aici mai lucrează 14 comisari superiori, care în cursul lunii aprilie au avut un venit net, potrivit Legii salarizării unice, cuprins între 1.354 de lei şi 2.291 lei, la care s-au adăugat venituri primite în baza OG 92/2003 (al căror cuantum a fost diferenţiat), astfel că veniturile lor nete s-au ridicat la sume cuprinse între 1.984 de lei şi 4.193 de lei.

4 posturi de conducere

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la nivelul Gărzii Financiare Galaţi există patru posturi de conducere, şi anume director coordonator grad 2, director coordonator adjunct grad 1, precum şi două posturi de comisar şef divizie treapta 1. Venitul total net al directorului coordonator al Gărzii Financiare Galaţi a fost în cursul lunii aprilie de 5.508 lei (din care 2.212 lei reprezintă venitul net realizat conform legii salarizării unice), în timp ce directorul coordonator adjunct al instituţiei a avut un venit total net ce s-a ridicat la 4.907 lei (din care 1.961 lei reprezintă venitul net realizat conform legii salarizării unice). Cei doi comisari şefi de divizie au avut în cursul luii aprilie un venit net total de 3.386 lei (din care 2.123 lei reprezintă venitul net realizat conform legii salarizării unice), respectiv 3.714 lei (din care 1.962 de lei reprezintă venitul net realizat conform legii salarizării unice).

http://www.monitoruldegalati.ro/societate/cat-castiga-bugetarii-galateni-azi-garda-financiara.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.