85 de ani de la moartea lui Anghel Saligny

[dcp100168]

85 de ani de la moartea lui Anghel Saligny

Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi - d. 17 iunie 1925, Bucureşti), academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginereşti publice, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulţumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialişti români şi străini, cât şi Direcţia generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi. Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezenţa regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezenţa regelui şi a unei numeroase şi entuziaste asistenţe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, proiectat şi construit sub coordonarea lui Anghel Saligny şi purtând numele regelui Carol I. Aşa cum o dovedeşte însăşi împlinirea unui secol (1895 - 1995) de funcţionare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevarată operă de artă inginererască, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale şi încă multă vreme după aceea.

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/se-implinesc-85-de-ani-de-la-moartea-inginerului-anghel-saligny-37219.html

[Relu]

Nemulţumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialişti români şi străini, cât şi Direcţia generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi.

 

Când mă gândesc cum se fac treburile azi...

[dcp100168]

Saligny - întemeietorul ingineriei româneşti

Pedagog, ministru şi academician, inginerul constructor gălăţean Anghel Saligny (1854-1925) este considerat pionier al ştiinţei şi tehnicii mondiale în proiectarea şi executarea podurilor şi construcţiilor industriale şi unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti. Realizator de multiple invenţii, a oferit soluţii unice pentru proiectarea şi construirea podurilor cu structură metalică  şi a silozurilor din beton armat.

A studiat în Germania, dar a ales România

S-a născut pe 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Galaţi (Tecuci, la acea vreme). Primele clase le-a urmat la pensionul din Focşani, care fusese înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny, profesor alsacian stabilit în România. Liceul l-a absolvit în Germania, la Potsdam, apoi a urmat astronomia la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin şi studii inginereşti la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg.
Ca inginer practicant, lucrând la calea ferată Cottbus-Frankfurt, a fost remarcat de profesorul G. Mehrtens, de la Şcoala Politehnică din Dresda, care i-a apreciat seriozitatea şi ingenioasele soluţii pe care le dădea diferitelor probleme dificile de construcţie. Mai târziu, rugându-l să rămână în Germania şi arătându-i care sunt perspectivele unei ţări în plină dezvoltare în paralel cu ale ţării sale, bătrânul profesor prevestea: „Dumneata ai calităţi care ies din comun şi despre care, dacă vei rămâne aici, istoria tehnicii contemporane va vorbi”.
Tânărul Saligny a refuzat să rămână în Germania, dar a rămas în istoria tehnicii contemporane lucrând pentru ţara lui, adeverind astfel o parte din cele prevestite de profesorul său”, aflăm din cartea „Oameni în memoria Galaţiului. Aniversări - 2010” (Editura Axis Libri, 2011).

La Galaţi, a construit docurile, silozurile şi podurile peste Siret

A fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Politehnice din Bucureşti, ministru al Lucrărilor Publice şi membru al Academiei Române. Între  1881 şi 1882, a proiectat primele linii ferate, între Adjud şi Targu Ocna, primele poduri combinate de cale ferată şi şosea din România. În 1883, a fost numit şef al Serviciului de Poduri şi Căi Ferate, construind numeroase poduri, printre care cel de la Cosmeşti, peste Siret, cel dintâi mare pod proiectat de el (pod dublu de şosea şi cale ferată, de 430 m lungime), precum şi cel de la Barboşi, după cum aflăm de la Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură.
În octombrie 1884, a fost confirmat şef al Serviciului Docurilor de la Galaţi şi Brăila, funcţie în care a rămas până la 1 ianuarie 1901: a condus lucrările de realizare a  docurilor şi silozurilor din porturile Brăila (1888) şi Galaţi (1889), construind magazii cu silozuri care puteau cuprinde o cantitate de peste 25.000 de tone de cereale, unde s-au folosit, pentru prima dată în lume, betonul armat şi plăcile de beton prefabricate pentru realizarea celulelor.

Podul de la Cernavodă, unic în Europa

A proiectat în 1888 şi a construit, între 1890-1895, podul de peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung pod, cu cea mai mare deschidere (130 de metri) din Europa secolului al XIX-lea şi al treilea din lume la acea dată. Soluţiile noi aduse de către Anghel Saligny au fost folosirea oţelului moale în locul fierului, ceea ce a dat durabilitate şi rezistenţă mare în timp, şi sistemul inovator de grinzi cu console în suprastructura podului. Proiectarea podului s-a făcut după metode de calcul moderne, care ulterior au servit ca exemplu în întreaga lume. Ion Crişan, cel care i-a dedicat o monografie în 1959, afirma: „Anghel Saligny îşi zidise la Cernavodă, fără să ştie şi, desigur, fără să se gândească la aceasta, un monument tehnic nepieritor”.

Un caracter blând şi prietenos

Caracterul blând şi prietenos, atât ca profesor, cât şi ca şef al corpului ingineresc, precum şi capacitatea sa de formare a personalului l-au făcut respectat, apreciat şi iubit de studenţi şi subalterni. A fost ales preşedinte al Academiei Române în trei sesiuni consecutive, între anii 1907 şi 1910, iar principala sa preocupare în această funcţie a fost grija pentru oamenii acestei instituţii şi pentru nevoile lor.
„Înzestrat cu însuşiri numeroase şi alese, cum rar se îmbină în acelaşi om, avea nu numai ştiinţa tehnică necesară construcţiilor mari şi îndrăzneţe, dar şi înţelegerea largă a nevoilor economice ale ţării, precum şi o putere de muncă extraordinară”, a afirmat Gheorghe Ţiţeica, în discursul de la înmormântarea sa, în iunie 1925.
În Galaţi, avem o stradă şi un grup şcolar ce îi poartă numele, precum şi un bust, amplasat în faţa Facultăţii de Mecanică, restaurat şi turnat în bronz, în 1987, de sculptorul Relu Angheluţă, după un model din ghips căruia nu i se cunoaşte autorul.

viata-libera.ro