Jump to content

Şeful Paşapoartelor - înaintat în grad


Recommended Posts

Posted

Şeful Paşapoartelor - înaintat în grad

Şeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă şi Eliberare a Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Galaţi, comisarul Aurelian Păduraru, a fost avansat în grad, înaintea îndeplinirii stagiului minim, cu ocazia Zilei Paşapoartului Românesc. Începînd de astăzi, comisarul Aurelian Păduraru îşi adaugă încă o stea pe epoleţi, devenind comisar şef. El ocupă funcţia de şef al SPCEEPS Galaţi din anul 2005, după ce aproape doi ani a ocupat funcţia de şef Birou „Paşapoarte”, în cadrul aceluiaşi serviciu.

În fiecare an, pe 19 martie se sărbătoreşte Ziua Paşapoartului Românesc, printr-un ordin semnat, pe 25 octombrie 2006, de ministrul Administraţiei şi Internelor. Potrivit Arhivelor Statului, pe 19 martie 1912, Regele Carol I al României a promulgat „Legea asupra paşapoartelor”, primul act oficial românesc care reglementează condiţiile emiterii acestui document. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 martie 1912 şi a purtat semnăturile ministrului de Interne de la acea vreme, Alexandru Marghiloman, ministrului de Finanţe, P.P. Carp, şi ministrului Justiţiei, M. G. Cantacuzino.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.