dcp100168 Posted June 23, 2010 Share Posted June 23, 2010 Parteneriat universitar Galaţi - GabrovoConsiliul Academic al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi conducerea Universităţii Tehnice din Gabrovo, Bulgaria, au pus ieri bazele unui parteneriat pe termen lung menit să dezvolte atât tehnicile de predare din cele două universităţi, cât şi activitatea de cercetare. Fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ superior şi-a prezentat facultăţile, iar la final au fost stabilite direcţiile de colaborare pe plan didactic şi ştiinţific care se vor derula prin intermediul unor schimburi de experienţă între studenţii şi cadrele didactice din Galaţi şi Gabrovo. Delegaţia bulgară a vizitat apoi bazinul de încercări de la Facultatea de Nave şi laboratoare ale Facultăţii de Inginerie electrică şi electronică. "Vor fi formate echipe mixte cu studenţi din cele două universităţi, echipe care vor participa la diverse proiecte europene. Vrem ca lucrările noastre de specialitate să fie publicate într-o revistă a universităţii din Bulgaria, iar noi vom insera în paginile revistei noastre lucrările lor", spune Mirela Praisler, prorectorul care se ocupă cu activitatea de relaţii internaţionale şi managementul calităţii cercetării ştiinţifice. Vizita delegaţiei Universităţii Tehnice de Gabrovo s-a încheiat astăzi, odată cu prezentarea "Modalităţi şi posibilităţi de modernizare a utilajelor şi instalaţiilor din industrie".http://www.adevarul.ro/locale/galati/Universitar-_Galati_-_Gabrovo-parteneriat_pentru_educatie_0_285571503.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now