dcp100168 Posted March 19, 2008 Posted March 19, 2008 Dacia Mioveni - Oţelul Galaţi 1-0Echipa Dacia Mioveni a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, obţinând prima victorie în retur. Unicul gol al meciului a fost marcat de Cristi Bratu în minutul 81.Oţelul a evoluat din minutul 73 cu un jucător mai puţin, după ce Gabriel Paraschiv a fost eliminat, deoarece l-a lovit în faţă, cu gheata, pe Daniel Ghindeanu.Cristi Bratu a marcat pentru Dacia în minutul 81, care a primit o pasă de la Murgan şi rămas singur cu Kolev a înscris de la 10 metri.Dacia Mioveni: 12. Stanca - 2. Scarlatache (17. Sebastian '77), 4. Olteanu, 6. Daouda, 3. Baicu - 5. Ghindeanu, 7. Murgan, 16. Miclăuş, 18. R. Neagoe - 25. Chihaia (11. Savu '61), 19. Chiacu (13. Cr. Bratu '28). Antrenor: Sorin Cârţu.Oţelul Galaţi: 12. Kolev - 29. Giurgiu, 3. Nogo (6. Iorga '89), 31. Jelev, 14. Silviu Ilie (15. Sălăgean '84)- 28. Szekely, 18. Sg. Costin, 10. Paraschiv - 23. Deac, 9. Viglianti, 19. D. Stan. Antrenor: Petre Grigoraş.Cartonaş galben: Bratu '71Cartonaş roşu: Paraschiv '73Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Ionică Serea (central), Miklos Nagy, Florin Buzărnescu (asistenţi) şi Cătălin Buşi (rezervă). Observatori au fost delegaţi Gheorghe Nedelescu şi Gheorghe Moise. Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, miercuri, că, având în vedere prestaţia din meciul cu Dacia Mioveni, scor 0-1, în etapa a XXIV-a a Ligii I, echipa Oţelul Galaţi a părut ca o candidată la retrogradare. "A fost un meci foarte slab, precum o partidă de Divizia C spre B. În repriza a doua, bara lui Sergiu Costin ne-a dat speranţe, dar inexplicabil, după minutul 60, ne-am retras în apărare. Sunt total nemulţumit de jocul echipei noastre; aşa cum am jucat azi, păream prima candidată la retrogradare. Nu-i vom sancţiona pe băieţi, pentru că nu avem ce să le luăm, caii de la căruţă? Până în minutul 60, credeam că dacă jucăm cinci zile nu vom primi gol. Dar, personal, nu ştiu ce s-a întâmplat după acest minut. Nu ştiu dacă Paraschiv trebuia eliminat la acea fază, pentru că ne-a spus după meci, că nu a vrut să-l lovească pe jucătorul Daciei cu gheata în faţă", a declarat Grigoraş.
Recommended Posts