Jump to content

Legumele de Matca - marcă înregistrată


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Roşia mătcaşă se chinuie să-i supravieţuiască celei turceşti

* Moştenitori ai unei tradiţii de câteva decenii, legumicultura, mătcaşii nu mai pot spune că marfa pentru care muncesc din greu tot timpul anului este la fel de populară ca în urmă cu câţiva ani. Concurenţa vine din partea produselor din import, preferate de majoritatea marilor agenţi comerciali. Agricultorii au de ales între a-şi vinde roşiile şi castraveţii fie direct în piaţa din comună, care este doar a lor, şi între a bate drumurile la oraş, unde nu pot sălta preţul prea mult, de teama preţurilor legumelor importante din Turcia ori din occident.

În fiecare an e tot mai greu pentru mătcaşi. Practic, cei 12 mii de locuitori trăiesc numai din legumicultură. Nu este casă în sat lângă care să nu fie ridicată una sau mai multe sere pentru legume. Mai întâi răsadurile, apoi îngrijitul plantei, ierbicidarea, irigarea prin picurare şi, la maturitate, culesul. O orânduială moştenită de peste 40 de ani. Însă, în ultimii ani, oamenii se plâng de preţurile cu care sunt nevoiţi să îşi vândă mărfurile. Nu au acces în supermarketuri, deşi respectă toate normele europene, şi nici în pieţe din cauza mărfurilor arătoase de pe tarabe, dar care provin din import. Zadarnic au încercat să-şi facă asociaţie, pentru că roşiile şi castraveţii nu au avut trecere în standurile supermarketurilor. ”Noi am încercat să ne organizăm într-o asociaţie vreo 50 de familii, am obţinut recunoaşterea de la Ministerul Agriculturii şi ne-am adresat mai multor supermaketuri, numai că nu a ajuns la nicio înţelegere, pentru că ne-au solicitat prea multe taxe” spune Nicuşor Hulea, legumicultor. Roşia cultivată natural, cărnoasă şi gostoasă a pierdut teren în favoarea celei aduse din import. E lesne de înţeles, pentru că mătcaşii nu-şi pot permite să plătească taxele, în timp ce furnizorii de legume străine, da. ”Dat fiind faptul că se lucrează pe suprafeţe mici, în seră, se foloseşte ca mână de lucru familia; noi nu vrem decât să obţinem marfă bună: roşia e cărnoasă, cu gust, crescută cu gunoi de grajd, avem instalaţii de irigat prin picurare. Măcar ne străduim să facem calitate, dar vindem marfa pe temirice pentru ca preţurile sunt foarte scăzute” mai spune şi Cristian Pohrib.

La Matca se lucreaza individual. Fiecare familie îşi îngrijeşte propria seră. Fiecare sezon agricol se derulează dupa acelaşi scenariu. Mai puţin când recolta trebuie comercializată. Degeaba s-a obţinut calitate după toate standardele europene pentru că preţul cu care reuşesc să îşi vândă produsele este unul … specific românesc: la Matca, kilogramul de roşii se vinde cu 3-3,5 lei iar pe tarabele din piaţă aceeaşi cantitate poate fi compărate cu 4,5 lei. Adaos prea mic pentru ca legumicultorul din Matca să poată strânge banii necesari îmbunătăţirii tehnologiei şi plăţii tuturor consumabilelor de care are avea nevoie. Autorităţile locale speră totuşi ca agricultura, care a făcut celebră comuna, să renască. ”Comuna Matca se întinde pe 8.500 ha din care 5.000 sunt acoperite numai cu sere, restul spaţiului fiind ocupat de locuinţe. Oamenii sunt supăraţi, că fac asta de 40 de ani şi asta vor continua pentru că este o tradiţie, chiar dacă nu gândesc sera ca o afacere. Încercăm să reformăm parcul legumicol de la Matca, deşi oamenii nu au prea mulţi bani ca să investească” declară viceprimarul comunei Matca, Georgică Taşcă. Mătcaşii speră ca munca lor să fie preţuită pe măsura efortului depus. Chiar dacă nu vor putea să îşi vândă legumele, ei nu vor renunţa la sere - preocuparea lor de mai bine de 40 de ani, aşa cum spun bătrânii comunei.

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Economic&articol=1

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Ce ii lipseste mediului rural pentru a fi sursa de crestere a economiei: bani si know-how

Mediul rural ar putea fi, in conditiile reducerii potentialului de crestere a economiei din exporturi, urmatoarea sursa de dezvoltare a economiei, avand in vedere diferentele mari intre sat si oras. Cum poate deveni mediul rural pentru Romania ceea ce a fost Europa Centrala si de Est pentru Europa de Vest in ultimii 20 de ani?

La cinci kilometri distanta de comuna Matca din judetul Galati, unde se cultiva aproximativ 685 de hectare de castraveti, rosii sau ardei in spatii acoperite, fabrica de conserve Contec Tecuci importa din Turcia legume pentru conservele pe care le comercializeaza mai departe in marile magazine. Producatorii din Matca refuza sa-si vanda produsele la un pret prestabilit, preferand sa mearga in piete, sa le dea la pretul zilei, chiar daca un contract semnat cu un procesator i-ar aduce venituri sigure. Acesta este un exemplu de zid intre spatiul rural si cel urban.

Specialistii care au participat la seminarul ZF Expert „Cum relansam economia", cu tema „Cum spargem zidul intre sat si oras?", sustin ca fermierii romani nu vor sa se adapteze standardelor impuse de procesatori, nu au cunostinte de marketing, sunt putini si faramitati si de cele mai multe ori nu vor sa se asocieze.

http://www.zf.ro/eveniment/ce-ii-lipses ... i-4647817/

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Legumele de Matca - marcă înregistrată

Circa 70 la sută din producţia anuală de legume de la Matca merge la export, susţine Mircea Croitoru (FOTO 1), liderul grupului de producători „Societatea Agricolă Legume şi Fructe din Matca”. „În acest moment, avem contracte de livrare în Germania, Polonia, Rusia şi Lituania. Ori, vă daţi seama că, dacă marfa noastră n-ar fi de calitate şi n-ar fi obţinută aşa cum trebuie – cum au mai scris unii – n-ar veni nemţii cu TIR-urile până la noi ca să o cumpere”, apreciază Mircea Croitoru.

Producătorul afirmă cu tărie că membrii grupului pe care îl conduce nu folosesc pentru culturile proprii substanţe care să altereze calitatea legumelor sau să pună în pericol sănătatea consumatorului. „Nu mi se pare normal să avem probleme de încredere pe piaţa internă, în condiţiile în care noi nu facem parte dintre cei care folosim substanţe dăunătoare”, conchide Mircea Croitoru.

Indiferent că sunt sau nu şefi de grupuri de producători sau că au pământ mult sau puţin, mătcaşii care se ocupă de agricultură nu se pot abţine de la lucru. Mâinile tuturor celor pe care i-am întâlnit vădeau faptul că au muncit îndelung pământul fertil din Matca. „Uneori, când mai ieşim în lume, mai ţinem şi noi mâinile pe sub masă. Asta e, sunt urâte, ce să le facem?” ne spune Dorina Pascu, vicepreşedintele grupului de producători condus de Mircea Croitoru. Noi am spune că mâinile mătcaşilor, aspre şi uneori butucănoase, au o frumuseţe cu totul aparte pentru că demonstrează un lucru esenţial: respectul faţă de muncă trebuie păstrat, indiferent de avere şi statut social. „Numai eu ştiu cum îmi e să mă tot culc la 1.00 noaptea şi să mă trezesc la 5.00”, ne spune Ştefan Rusu, secretarul grupului.

Din spusele mătcaşilor, investiţia la hectarul de legume s-ar ridica la 70.000 de lei, în condiţiile în care pe respectivele legume ar obţine ceva peste 100.000 de lei. „Dar la o plantaţie se munceşte şase luni”, mai spune Ştefan Rusu. Ne arată propria seră de roşii, în care munceşte alături de soţie. O cultură e deja în curs de cules, iar cea de-a doua pe acest an este în pregătire. „Ia uitaţi, folosim bondari pentru polenizare. E mai bine aşa, că e mai natural”, ne explică. Vedem şi cultura de ardei graşi ai Dorinei Pascu, dar şi o seră în care cresc castraveţi.

Un lucru au în comun solarele: înăuntru e cald, iar umiditatea mai că te sufocă. Or face mătcaşii afaceri bune, dar condiţiile în care se munceşte sunt într-adevăr greu de suportat.

În supermarketuri, dar mai puţin în pieţe

Ne rămâne şi nouă, gălăţenilor, să ne bucurăm de circa o treime din legumele mătcaşilor. Unde le putem găsi? „Avem contracte cu supermarketuri cum ar fi Metro sau Real. În pieţe ieşim mai puţin. Clar – nu toate legumele pe care scrie „de Matca” vin de la noi”, precizează Mircea Croitoru. „Eu chiar eram prin martie la Galaţi şi l-am văzut pe unul că vindea – spunea el – roşii de Matca, îşi aminteşte Ştefan Rusu. Chiar m-am dus şi l-am întrebat: ce zici că sunt astea? La vremea asta, la noi roşiile sunt atât de mici că nici n-ai ce culege. Erau de fapt roşii din Turcia, dar dacă omul nu ştie…”.

Mătcaşii spun că legumele de Matca sunt marcă înregistrată, dar că ei n-au vreme să facă poliţie şi să vadă cine se foloseşte de numele mărfii lor. Poate că autorităţile gălăţene ar trebui totuşi să se asigure că proveninţa mărfii corespunde cu înscrisurile de pe etichete.

http://www.viata-libera.ro/articol-Legumele_de_Matca_marca_inregistrata___2.html

Link to comment
Share on other sites

Nu stiu ce sa zic... Insa legumele (rosiile) de Matca... nu stiu cat de "naturale" sunt. Efectiv nu mai au gust, si cred ca e de la chimicalele folosite. Un prieten de-al meu, mai demult a fost nevoit sa lucreze la o banca in Corod si a fost nevoit sa locuiasca in gazda la cineva in Corod. Mi-a povestit multe despre rivalitatea dintre corodeni si matcasi si cum ii privea corodenii pe "fabricatorii" de rosii din matca. Chimicale din belsug...

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Legumele româneşti se produc din seminţe străine

Renuntati sa mai cautati la piata rosii, castraveti sau gogosari romanesti. Doar pamantul in care-au crescut este al nostru, pentru ca semintele au fost aduse din Olanda, Israel, Franta sau Turcia. Producatorii de legume nu mai vor sa auda de rasaduri autohtone. Le folosesc pe cele straine, pentru ca sunt mai rezistente si rodesc mai mult.

Cultivatorii din judetul Galati stiu ca rosiile din seminte aduse din alte tari n-au acelasi gust ca legumele romanesti. Dar pun mai mult pret pe cantitate si mai putin pe calitate. Magnus, Menhir si Valdai, toate sunt seminte olandeze pe care romanii le baga in pamant, la Matca, in judetul Galati si produc niste rosii asa-zise romanesti.

Samanta romaneasca nu a mai facut fata vremurilor, sustin producatorii. Cand cercetarea s-a oprit, dupa 1989, si soiurile, si hibrizii romanesti au disparut. Totusi Mircea Croitoru, presedintele Grupului de Producatori de legume-fructe din Matca incearca sa mai dea o sansa soiurilor romanesti. A obtinut niste samanta de la Buzau si, anul acesta, o testeaza.

Si cultivatorii din Prahova prefera semintele de import. Sotii Manea, de pilda, fac un profit bun cu rasaduri de rosii si castraveti. Adrian, in schimb, cultiva flori pe un teren din Brasov, tot din seminte din alte tari. Spune ca sunt mai rezistente si-n fiecare iarna obtine peste 100.000 de rasaduri.

In medie, un cultivator investeste intr-un singur fir de rasad 60 de bani si-l vinde dublu.

http://stirileprotv.ro/stiri/social/cantitate-sau-calitate-legume-romanesti-din-seminte-straine.html

Link to comment
Share on other sites

La ce criza alimentara prevad astia, o sa ne rugam sa avem si rosii din gips, numai sa avem. Au si strainii seminte bune, de fructe si legume cu gust, nu incape vorba, dar probabil sunt prea scumpe pentru "producatorii" nostri, care se conduc dupa principiul "mult si prost", care plantat pe ignoranta si foamea romanului i-a imbogatit. Pai asa ne trebuie daca toti cocalarii s-au facut zarzavagi sau agricultori fara sa aiba habar de nimic. Toate chestiile astea se fac cu cap nu alandala ca la noi. Pofta buna...la cauciuc!

Edited by marcus
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Ştire de ştire :))

Olandezul zburator salveaza rosiile romanesti

Olandezul zburator este un bondar simpatic transformat de agricultori dintr-o insecta oarecare intr-o masina de facut bani. Taranii din Galati au descoperit secretul.

Bondarii adusi din Olanda sunt folositi pentru polenizarea naturala a rosiilor din sere. Gratie lor, legumele cresc mai sanatoase, fara ingrasaminte chimice. De cand au descoperit bondarii olandezi, producatorii de rosii din Matca zumzaie de bucurie. Munca facuta de insecte in solar nu implica nici un gram de substanta chimica, iar rodul iese ca la carte.

In trecut, agricultorii ajutau rosiile sa creasca mari cu diferite substante chimice. Acum polenizarea naturala face totul, iar rosia este perfecta.

Un stup cu bondari costa 330 de lei si este suficient pentru un solar de 1.500 de metri patrati. Cei care au folosit bondari si anul trecut spun ca nu au gasit nicio rosie cazuta pe pamant, in solar. Insectele din tara lalelelor elimina si mucegaiul rosiilor, o boala care le-a dat mult de furca agricultorilor.

http://stirileprotv.ro/stiri/social/olandezul-zburator-salveaza-rosiile-romanesti.htmlstirileprotv.ro

Link to comment
Share on other sites

Legume de la noi ajung pe mesele străinilor. Noi importăm

Cultivatorii din cel mai mare bazin legumicol din tara, de la Matca, judetul Galati au inceput sa vanda in Lituania, Polonia si chiar in Germania. Si-au facut depozite cu frig si incearca sa atraga si bani europeni pentru a-si dezvolta infrastructura.

In acest timp, hipermarketurile noastre sunt pline cu marfa din Spania, Turcia si Grecia. In schimb, toate tarabele din pietele noastre sunt pline de fructe si legume din import, la preturi de trufandale.

Dupa o viata de cultivat legume, producatorii din Matca si-au dat seama ca, decat sa lupte cu morile de vant de pe pietele romanesti, mai bine ies cu marfa la export. Iar strainii interesati de legumele noastre cu gust, n-au intarziat sa apara. Pentru export, sunt esentiale insa conditiile de pastrare si de ambalare a legumelor. Producatorii s-au unit si au reusit obtina aprobarea pentru un proiect european in valoare de un milion de euro.

Producatorii galateni nu pot da castraveti decat din martie pana in noiembrie, rosii din mai pana in noiembrie, iar pepeni doar in perioada iunie-septembrie. Culmea, strainii apreciaza asta - e semn ca legumele sunt cultivate natural.

stirileprotv.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Recolte mai sănătoase cu bondari aduşi din Austria şi Olanda

Şase din zece producători de legume din Matca, judeţul Galaţi, folosesc bondari aduşi tocmai din Austria sau Olanda pentru a înlocui tratamente fitosanitare la legume. Numărul celor ce recurg la această tehnologie este în creştere. Preţul unui stup cu bondari variază între 50 de euro şi 150 de euro. "Noi am promovat această tehnologie începând de acum trei ani. Un stup pentru un solar de 2.000 de mp costă 150 de euro. Există şi stupi mai mici. Pentru un solar cu suprafaţă de 1.000 mp este suficient un stup mai mic, care costă două milioane lei vechi", a explicat pentru gândul Mircea Croitoru, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Profesionale Legume-Fructe şi directorul executiv al Societăţii Agricole "Legume-Fructe" Matca (judeţul Galaţi), una dintre cele mai mari zone legumicole din România. El spune că stupii cu bondari sunt amplasaţi numai în solarii, pentru că "afară se pierd".

gandul.info

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Roşiile mătcaşilor vor ajunge în Marea Britanie

Zi mare pentru legumicultorii din comuna gălățeană Matca. Astăzi, o delegație de oameni de afaceri din Marea Britanie a vizitat solarele mătcașilor pentru a testa terenul și a încheia un contract extrem de important. Cum era de așteptat, englezii au fost foarte mulțumiți de legumele românești. Ele sunt îngrijite natural, fără adaos de substanţe chimice, iar soiurile sunt foarte atent alese, de fiecare producător din comună. „Sunt foarte gustoase. Au o aromă deosebită, o culoare frumoasă. Este foarte tentant să le ai în farfurie. Cred că este o ferma foarte dragută aici și arată potențialul României pentru export în Europa. Produsele au o calitate fantastică", spune Steven Slade, consultant firmă export-import.

Contract de 10 ani

Contractul care urmează să fie încheiat între producătorii de roșii din Matca și firma de import-export și distribuție de legume din Marea Britanie este pe o durată de 10 ani. Asta înseamnă că vom avea din ce în ce mai puține roșii românești pe masă și vom fi nevoiți să consumăm roșii din Turcia, Bulgaria și Spania. Concret, circa 100.000 de tone de roșii pe an vor lua drumul exportului. Producătorii vor scăpa, astfel, de intermediarii care îi sufocă în drumul lor către piețile românești, unde nu au acces. „În fiecare an, aruncăm sute de kilograme de tomate. Piețele sunt invadate de comercianți, iar noi producătorii nu avem loc. Fiecare centimetru de acolo este închiriat. Nu avem ce face cu munca noastră”, se plânge Domnița Vasilache, legumicultor.

Produsele bio, la mare căutare

În cursul zilei de mâine, britanicii vor vizita și alte ferme, pentru ca să se convingă de calitatea produselor mătcașilor. Ei vor cumpăra kilogramul de roșii cu 1 leu și 80 de bani și le vor vinde pe piața engleza cu 2 euro. Produsele fermierilor gălățeni au mai ajuns în țări ca Polonia, Olanda şi Ungaria. Plantația din Matca se întinde pe aproape 2.000 de hectare. Aflată la mai puţin de cinci kilometri de municipiul Tecuci şi la circa o sută de Galaţi, comuna Matca este zona din judeţ cu cea mai mare suprafaţă cultivată în spaţii acoperite cu legume.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Miracolul din Matca: Toate familiile au solarii iar supermarketurile şi străinii fac coadă la castraveţi

În comuna Matca din judeţul Galaţi, legumicultorii – în special – dar şi producătorii de fructe şi flori au ales să se grupeze într-o asociaţie. O cincime din solariile din România se află aici.

Matca este unul dintre cei mai mari proucători de legume din ţară, cuprinzând peste 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp, potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Asociaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Mircea Croitoru, care este şi unul dintre legumicultorii din comuna Matca. „În comuna noastră nu există familie care să nu aibă solarii sau teren în câmp cultivate cu legume. Se cultivă roşii, ceapă, castraveţi, salată, ridichi, gogoşari, dar şi pepeni galbeni sau verzi. La noi, legumicultura este o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie“, susţine Mircea Croitoru.

Mai mult de jumătate din producţia de legume din Matca ia în fiecare an drumul exportului, cele mai apreciate fiind roşiile şi castraveţii. Astfel, 60% din producţia de castraveţi şi roşii este deja arvunită de englezi şi francezi.

Cerințele de livrare sunt la standarde prestabilite

„Principala problemă este la fermierii care nu sunt bine organizaţi. De exemplu, legumicultorii trebuie să înţeleagă că dacă ai un contract trebuie să-l respecţi, dacă doreşti să prelungeşti o colaborare. Magazinele mari au de obicei plata la 21 de zile, iar în unele cazuri, la 14 zile. Legumicultorii nu acceptă toţi astfel de condiţii de plată, vor banii pe loc. Eu nu fac nici apologia livrărilor spre supermarket, dar nici nu-I plâng pe cultivatori. Fiecare alege cum e mai bine, există suficiente oportunităţi. Apoi, cerinţele la astfel de livrări sunt la anumite standarde: prospeţime, calibru,ambalaj, transport. Nu în ultimul rând, supermarketul îţi cere să respecţi o anumită periodicitate (doresc livrări constante pe toată durata anului) şi cantitate. Există o anume trasabilitate pe lanţul de livrare care trebuie respectată. Comerciantul, la final, cere să respecţi condiţiile de livrare ca să primeşti banii“, a mai precizat Mircea Croitoru.

Importurile de fructe şi legume ar putea fi mult reduse dacă fermierii s-ar grupa în asociaţii agricole care să le reprezinte interesele şi care să fie preocupate de procesarea şi comercializarea produselor, spun reprezentanţii agricultorilor.

Afacerea cu solarii necesită investiţii importante

Deşi pare o afacere la îndemână, legumicultura necesită multe investiţii. Apoi e nevoie şi de foarte multă muncă, două-trei personae fiind necesare pentru întreţinere şi recoltare, pe parcursul a două cicluri de producţie anuală.

Astfel, dacă ai deja terenul, pentru a porni o afacere cu legume cultivate în solarii ai nevoie de peste 10.000 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi.

Construirea celui mai simplu solar de 1.000 de metri pătraţi, cu structură de lemn, costă 4.500 de euro. La această sumă se mai adaugă încă 4.500 de euro pentru seminţe, pat germinativ (turbă), folie pentru „dublură“ (scade volumul solarului pentru a menţine căldura la interior), încălzire şi altele. Pe durata unui singur ciclu de producţie se mai adaugă cheltuielile cu îngrăşămintele şi pesticidele, care pot ajunge la 1.600 de euro.

Trebuie menţionat că pentru cultivatorii de legume în solarii nu se dau subvenţii şi există doar o formă de sprijin, un ajutor UE de 1.500 de euro, acordaţi pe durata a cinci ani.

În România există în prezent 4.950 de hectare de solarii, suprafaţa acestora fiind în creştere permanentă faţă de perioada de referinţă a anului 1990. Înainte de 1990, particularii aveau restricţii la construirea de solarii, iar statul se baza pe producţia legumicolă din sere, a căror suprafaţă depăşea 2.200 de hectare.

100.000 de tone pleacă la export

Lituania, Germania, Polonia, Anglia sunt doar câteva dintre destinaţiile legumelor cultivate la Matca. La sfârşitul anului trecut, de exemplu, producătorii din zonă au încheiat un contract important cu o firmă de import- export şi distribuţie de legume din Marea Britanie pentru o cantitate de aproximativ 100.000 de tone de roşii. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de zece ani.

De asemenea, recent, o altă firmă din Franţa a început demersurile cu legumicultorii din comuna Matca pentru contractarea de cantităţi însemnate din viitoarele recolte de roşii, castraveţi şi pepeni. Contractele la export înseamnă pentru legumicultori nu numai îndepărtarea intermediarilor, ci şi plata pe loc sau într-un termen de câteva zile de la livrarea mărfii. De exemplu, pentru produsele livrate în Lituania, plata agricultorilor se face la 7 zile. Din totalul suprafeţelor cultivate cu legume la Matca, jumătate sunt ocupate cu culturi de castraveţi, urmate de tomate (20%), ardei (20%), varză (5%) şi vinete (5%).

„Nu mai vând la piaţă. Nu fac faţă cererii pentru supermarket şi export“

Legumicultorii din Matca sunt oameni pragmatici. Preferă să evite pe cât posibil intermediarii şi întotdeauna are prioritate cel care plăteşte marfa cu banii jos.

„Peste 90% din legumicultori au angajate credite importante la bancă. Din acest motiv, caută să vândă marfa celui care are un termen cât mai scurt la plată. Se preferă îndeosebi plata cash. Legumicultorii noştri nu sunt neapărat fixaţi să dea marfa la supermarket. Pentru marfa livrată la export, de obicei se face plata cash, spre deosebire de supermarket, unde plata se face într-un interval fixat de 14-21 de zile. Fiecare alege varianta cea mai convenabilă. Eu, de exemplu, am şi contract cu supermarketul Real, dau şi la export şi sunt mulţumit. Nu am atâta suprafaţă de solarii ca să pot face faţă la câte cereri există din partea marilor lanţuri de magazine. De aproape patru ani livrez exclusiv la supermarketuri şi la export, nu mai vând la piaţă“, a declarat Mircea Croitoru .

Deşi pare de necrezut, marfa livrată de agricultori în marile magazine este achiziţionată de multe ori la un preţ mai mare decât ar putea fi obţinut într-o piaţă obişnuită de produse agricole. De ce însă majoritatea fermierilor nu reuşeşte să ajungă cu marfa în supermarketuri?

agrointel.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Legumicultorii din Matca susţin că produc în pierdere

Producţia de legume din 2013 va fi comparabilă cu cea a anului trecut, când s-au obţinut în jur de 3,4 milioane de tone, însă producătorii sunt în continuare nemultumiţi de faptul că în ultimii cinci ani au produs în pierdere, iar statul nu le oferă niciun sprijin financiar pentru a face faţă importurilor masive de legume.

"Deşi nu pot furniza în momentul de faţă o cifră exactă, cred că producţia de legume se va situa cel puţin la nivelul celei înregistrate anul trecut, însă producătorii se confruntă în continuare cu mari probeleme. Din punct de vedere financiar, noi producem de 5 ani în pierdere, sub preţurile de cost, pentru că inputurile s-au scumpit foarte mult, iar piaţa este în continuare neorganizată. Suntem batjocoriţi în multe pieţe din ţară, unde fermierii nu au loc de intermediari. Ministerul Agriculturii a promis că va reglementa legislaţia în domeniu, dar încă nu a făcut nimic. Consider că soluţia nu este acel card de producător, de care se tot vorbeşte, ci schimbarea legislaţiei privind certificatul de producător. Acum poate avea certificat de producător orice persoană din Bucureşti, de la etajul nouă, şi care poate vinde la piaţă, banane, roşii şi castraveţi", a declarat pentru AGERPRES Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Naţionale Profesionale de Legume-Fructe din România şi al Grupului de producători Legume-Fructe Matca.
În opinia acestuia, principalele probleme care trebuie reglementate în sectorul de legume şi fructe vizează, în primul rând, legislaţia privind certificatele de producător, construirea unor centre de colectare şi depozitare în principalele bazine legumicole din ţară şi înfiinţarea Camerelor Agricole.
"S-a vorbit de acele depozite construite în marile bazine legumicole, unde fermierii ar putea să-şi depoziteze marfa, dar deocamdată nu s-a făcut nimic. Avem zone puternice de legume în ţară, la Matca, în Galaţi, la Izbiceni, în Dolj, avem în Olt, în Brăila, dar din păcate grupurile de producători au început să dispară unul câte unul. S-a pus accent pe înfiinţarea grupurilor de producători, dar ele nu sunt sprijinite. Consider că trebuie reglementată urgent legislaţia pe certificatele de producător, cea de înfiinţare a acestor centre de colectare, dar şi a Camerelor Agricole, care s-au blocat la comitetele judeţene pentru că nu au finanţare. Au căutat politizarea acestor Camere Agricole, deşi din acestea ar trebui să facă parte doar fermieri, ingineri agronomi, cei care au o legătură şi cunosc cu domeniul. Având aceste Camere se pot rezolva foarte multe probeleme la nivelul fiecărui judeţ", a explicat Croitoru.
Acesta s-a arătat dezamăgit şi de industria de procesare din România care a distrus fermierii mici, dar şi de faptul că statul nu intervine pentru protejarea producţiei autohtone de legume şi fructe.
"Fermierii mici au renunţat să mai cultive roşii în câmp pentru că au încheiat contracte pe 0,50 lei/kg, au făcut o producţie bună, iar fabricile care mai procesează le-au oferit doar 0,25 lei/kg şi astfel am ajuns să aruncăm roşiile la gunoi şi să importăm pastă de tomate din China. Am avut fabrici de conserve puternice, iar acum cred că nu mai funcţionează mai mult de două. Direcţia horticolă din minister (Ministerul Agriculturii n.r.) mai numără acum trei oameni şi este păcat pentru că vorbim de un sector unde am ajuns să importăm semnificativ. În loc să fim protejaţi de importuri când ieşim cu producţia noastră, producătorii români sunt sufocaţi. De exemplu, în Polonia, statul are anumite pârghii şi intervine pe cantitatea importată necesară acoperirii consumului intern, astfel încât producţia internă este protejată", a adăugat şeful Asociaţiei de legume-fructe din România.
Potrivit sursei citate, peste 80% dintre legumicultori nu beneficiază de subvenţii pe produs, nici măcar de sprijinul pe suprafaţă, pentru că deţin sub 3.000 de mp, iar conform normelor europene trebuie să deţină o suprafaţă mai mare de 0,3 ha, însă sunt obligaţi să plătească acele impozite pe venit.
"E posibil să asistăm la proteste în stradă din partea fermierilor, în octombrie, când trebuie să plătim acea taxă, pe care statul ar trebui să o pună intermediarilor, pentru că ei fac evaziunea, nu noi producătorii. Noi plătim şi la primărie şi la finanţe, iar ei nu plătesc nimic. Mai vin şi multe tiruri nefiscalizate cu legume şi fructe din Turcia şi Polonia, iar fermierii noştri, cu producţii record la cartofi, le aruncă la gunoi", a adăugat Mircea Croitoru.
În momentul de faţă, consumul intern de legume şi fructe este asigurat în proporţie de 60-70% din producţia internă şi diferenţa din importuri.
Reprezentantul cultivatorilor de legume consideră că informaţiile referitoare la creşterea preţurilor la producători nu sunt conforme cu realitatea, întrucât toate scumpirile apărute în acest an, dar şi în anii trecuţi, au fost influenţate de intermediari.
"Noi nu am scumpit legumele nici după inundaţii şi nici după secetă, deşi mulţi care nu au nici o legătură cu sectorul şi cu fermierii au ieşit şi au spus că se vor scumpi. Cred că unii fac jocul celor care importă. În bazinul legumicol din Matca, castraveţii se vindeau la finele săptămânii trecute cu 0,80 lei-kg, roşiile cu un leu, vinetele cu 0,60 lei, iar ardeii 1,5 şi 2 lei/kg. Acestea au fost preţurile sâmbătă, dar acum la mijlocul săptămânii, pot fi chiar mai mici. La un leu kilogramul de roşii sau de castraveţi, noi nu ne acoperim costurile de producţie. Cred că ar trebui să vindem, în toată perioada în care avem producţie, cu o medie de 2 lei pe kilogramul de roşii, castraveţi sau vinete ca să avem profitabilitate, iar la ardei cu 2,5 lei. Preţul pleacă de multe ori de la noi cu 0,3 lei pe kg, iar la tarabă ajunge la 3 lei", a explicat Croitoru.
Localitatea Matca din judeţul Galaţi are o suprafaţă de 1.600 de hectare cu solarii şi 1.500 de hectare cultivate în câmp cu legume, fiind considerată cel mai mare bazin legumicol din Europa. Asociaţia condusă de Mircea Croitoru numără în jur de 78 de membri, fiind şi cei mai reprezentativi, dar la nivel de ţară sunt constituite în jur de 65.000 de asociaţii pe domeniul legume-fructe, cu câte 2-3 membri, dar care nu fac nimic pentru fermieri.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia de legume din 2012, fără cartofi, a totalizat 3,4 milioane de tone, în scădere cu 719.000 tone, comparativ cu 2011, din cauza scăderii producţiilor medii la hectar şi a suprafeţelor cultivate. Producţiile au fost mai mici la tomate (-28,2%), castraveţi (-25,5%), ardei (-20,1%), morcovi (-18,7%), ceapă (-14,5%), pepeni verzi şi galbeni (-14,0%), varză (-4,9%). La cartofi s-a obţinut o cantitate de 2,464 milioane tone faţă de 4,07 milioane tone în 2011.
Anul trecut, suprafaţa cultivată cu legume a scăzut cu 9.000 de hectare, de la 263.000 în 2011, la 254.000 hectare anul trecut. La fructe s-a obţinut o producţie de 706.000 tone, mai mică cu 152.000 tone, faţă de cele 858.00 de tone în 2011, iar producţia de struguri a totalizat 729.000 tone, faţă de 879.000 tone în 2011.
Datele INS cuprind producţiile şi suprafaţa cultivată cu legume în câmp, sere, solarii şi grădini familiale.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Comuna din România unde hectarul costă 46.000 euro

Polul legumiculturii din România e fără putință de tăgadă la Matca, în județul Galați. Am mers acolo să aflăm povestea completă, cu bune și grele, a mătcașilor, românii care s-au căsătorit cu legumicultura. Astăzi vă prezentăm prima parte a unui reportaj amplu, structurat în 6 episoade care vă vor dezvălui toate secretele fermierilor care au făcut profit chiar și în cei mai grei ani agricoli.

Dintr-o suprafață totală de 8758 de hectare, aproape 10%, cam 700-800 de hectare, sunt ocupate cu spații protejate de tip solar, majoritatea construite pe schelet de lemn. Conform datelor de la ultimul recensământ, Matca avea o populație de 12.240, din care 99,99% (cu excepția copiilor de până-n 10 ani și a persoanelor inapte de muncă) practică legumicultura. Deși bunăstarea individuală a locuitorilor comunei nu se răsfrânge direct asupra nivelului taxelor colectate de primărie, indirect, prin taxele plătite pentru imobilele fastuoase și pentru mașinile din fața fiecărei curți, precum și lipsa de mușterii care întind mâna după ajutoare sociale, reprezintă o gură de oxigen pentru administrația locală. Din datele furnizate de primarul comunei, Nelu Costea (39 ani), în Matca sunt doar 70 de dosare depuse pentru ajutor social, dintre care mai bine de jumătate sunt persoane cu dizabilități, cu probleme de sănătate, cu o situație critică în familie și care nu dețin pământuri. Doar 35 sunt persoane care nu au niciun orizont, dar sunt apte de muncă, ceea ce, raportat la totalul populației, înseamnă un procent de 0,29%. Primarul din Matca are o vorbă: „Numai care-s bătrâni și nu mai pot nu mai lucrează. Mătcașul muncește la legume până când moare. Vedeți în multe curți oameni cu sapa în mână și la peste 70 de ani și că muncesc în loc să stea. Să nu uităm însă că la un anumit moment capacitatea umanoidă de muncă cedează, pentru ei trebuie să găsim o formă legală ca la vârsta de pensionare să ai un minimum de pensie socială, fiindcă toată viața lor au trăit din muncă independentă și mulți nu au pensii“. Din totalul populației, în jur de 8 procente sunt adventiști, minoritate religioasă care a jucat un rol important în răspândirea legumiculturii în zonă în perioada comunistă.

Dacă Hamlet se năştea la Matca, s-ar fi întrebat: „A vinde sau a nu vinde“

Fermierul Dobrea Ionel (55 ani) a urmat unul dintre traseele tipice pentru legumicultorii din zonă: „Eu lucrez de vreo 30 de ani la solarii. Am lucrat înainte de ‘80 la Electroprecizia, la Săcele, dar după vreo 3-4 ani m-am întors acasă, la Matca, dacă am văzut că se câștigau bani mai mulți cu legumicultura și cu pepenii decât din munca într-o întreprindere“. Acum fermierul lucrează 3 solarii de câte 1000 de metri pătrați fiecare, la care se adaugă și o grădină de legume din câmp deschis. Rodul muncii sale îi permite un nivel de trai superior românilor de rând, însă vremurile sunt mai dure ca oricând pentru legumicultori: „O duceam bine tare pe timpul lui Ceaușescu, că munceam 2000 de fire de roșii și din 2000 de fire trăiai un an de zile. Luai 30-40.000 de lei și nici nu puteai să-i cheltui, că atunci erau ieftine toate, pe când acum iei 500 de milioane și nici vorbă să-ți ajungă. Vindeam la Focșani, la Iași, la Suceava, peste tot. Dacă aveai mașină dormeai în mașină. Era mai bine atunci, că tu produceai, tu vindeai. Acum ce faci? De exemplu, în piață la noi e 60 de bani kilul de roșii, în piețele din orașe e 2-2,5 lei. Vine cu duba, le ia de aici, ăla cu duba se duce la o piață de angro cum e la București și ăia le vinde din nou. Ăia câștigă 40-50 de bani la kil, iar ăla care vinde la tarabă nu riscă să-și cumpere o tonă de marfă. El ia 5 baxuri de roșii și 10 saci de castraveți sau cât crede el că vinde și după ce termină se duce și mai ia o tură. Deci ăla nu riscă nimic, dar prețul îl ține, tată, prea sus și din cauza asta nu poate lumea să cumpere, că ăla de la tarabă le ia cu jumate de preț și le vinde la dublu. Prea mult câștigă“.

Primarul comunei Matca, Nelu Costea, legumicultor la rându-i în afara jobului oficial, e siderat de presiunea prețurilor, care îi strivesc încet-încet pe legumicultori: „Pe roșii a fost jale în 2013. Am ajuns și la 0,2 lei pe kilogram. Eu, ca primar, am tot felul de delegații oficiale și la reședința de județ și la București. Când intru în câte un supermarket, în orașele prin care trec, mă apucă pandaliile și efectiv mă zgârii pe retină când văd diferențele colosale între prețul de achiziție, de 0,2-0,4 lei și 1-2 lei la tarabă. E o diferență imensă între producător și faza finală, consumatorul. În ecuația asta pierd atât producătorul, cât și consumatorul, iar intermediarul și comerciantul iau profitul“.

Pe holul primăriei, doi localnici își așteaptă rândul, pe băncuță, la o discuție cu oficiali ai primăriei. Și ei sunt tot deținători de solarii. Unul dintre ei, care își dă doar numele mic, Jenică, face radiografia anului agricol și a problemei majore a mătcașilor, care nu e realizarea producției, ci vânzarea ei: „Ai noștri or dat degeaba mașini cu roșii, acum câteva zile, că ajunsese 0,2 lei kilul. Cu chiu, cu vai ne mai dădeau angrosiștii câte 10 lei pe o cutie, dar trebuia să fie beton roșiile din ea. Dar ne-au dat 10 lei pe roșiile din bax împreună cu cutie, pe care noi dăm bani. Noi, legumicultorii, avem ca etalon baxurile de banane, că în astea se pun roșiile. Un bax plin are 25 de kile de roșii, iar un bax de banane gol costă la Matca 3-3,5 lei. Ni le aduc speculanții. Le culeg de pe la supermarketuri și vin de le vând fermierilor. Ne-am dus și noi pe la hipermarketuri la Galați și la București să luăm cutii goale de banane, dar fără 2 lei nu ți le dă. În vara asta unii, ca să scape de roșii, le-au dat cu totul“.

An prea bogat: fermierii şi-au aruncat o parte din recolta nevândută

Sus, pe culmea unui delușor de la periferia comunei, primăria a amenajat un loc unde fermierii își pot arunca resturile rezultate din urma exploatării solariilor. În acest an, în ciuda amenzii de 100.000 de lei primită de primărie, pentru neregulile de la groapa de gunoi, presiunea la minister a fermierilor a fost atât de mare, încât autoritățile de mediu de la București au permis repunerea ei în funcțiune. Și bine au făcut că au redeschis-o, că în 2013, legumicultorii au avut nevoie mai mult ca oricând de groapa de gunoi: „Se aruncă munți de mâncare. Aproape în fiecare an se aruncă mult, dar ca anul ăsta, niciodată. Anul ăsta s-au adus tone, pentru că știți ce s-a întâmplat? S-a făcut blocaj și e piața plină de roșii. Piața nu-ți oferă prețul, iar angrosiștii au interesele lor. Recent, un mătcaș a fost la București cu dubița cu roșii și după două zile s-a întors cu ele înapoi și erau roșii adevărate, nu făcături. S-a dus, n-a avut cui să vândă și dacă n-ai piață de desfacere, ce mai poți face? Le-a adus la groapa de gunoi. Dacă închizi și groapa de gunoi, unde duci tu toate vrejurile astea care rămân de la roșii și castraveți. Și un buldozer stă în permanență și le-mpinge la vale. Astea nu-s poluare, sunt numai resturi vegetale de roșii, ardei castraveți“. Privind din perspectivă inversă, Garda de Mediu are motivele ei pentru care a amendat comunitatea de la Matca, și anume, lipsa de păsare pentru natură, legumicultorii având obiceiul să azvârle celofanele înlocuite de pe solarii, laolaltă cu resturile organice. O recunoaște chiar paznicul gropii de gunoi: „Acum nu te mai lasă cu nicio bucățică de folie, cu nimic. De când s-a dat drumul din nou nu mai e voie cu plastice, dar omul mai uită, mai pune câte-un bidon, se mai nimerește printre resturile de plante și câte-un plastic, o folie, dar noi, fiind aici de pază le mai zicem: «Măi, ia-l acasă, fă-i ce-i faci, mai bagă-l pe dedesubt, eh»“.

Momentul vânat de toți legumicultorii, cel generator cu adevărat de profit, e primăvara, în aprilie, când prețurile roșiilor sunt la cer, așa că fiecare se zbate pentru timpurietatea producției. Însă și aici se duce o luptă dură pe prețuri, de data asta nu cu angrosiștii și samsarii, ci cu importatorii din țări cu clima mai blândă, precum Turcia, care au costuri de producție mici, deoarece nu folosesc încălzirea în solarii pe timpul iernii și pot jongla cu prețurile mult mai ușor: „Sunt niște șmecheri care nu plătesc nicio taxă și vin cu tirurile în țară. Până să ieșim noi cu pârga roșiilor noastre, prețul pe piață e 6-7 lei/kil. Cum ieșim și noi, mătcașii, turcii lasă prețul la 1,5 lei. Unde le-or găsi brusc așa de ieftine după ce atâta vreme le-or adus cu preț umflat? Treaba asta ne încurcă, pentru că dacă nu prinzi un pic de preț nu câștigi nimic la afacerea asta“.

agrointel.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Satul cu cel mai scump pământ din România. Un hectar de teren agricol este de trei ori mai scump decât în Olanda

În localitatea Matca din judeţul Galaţi, hectarul de teren agricol a ajuns să coste şi peste 30.000 de euro. Circa 3.000 dintre cele 8.000 de hectare ale localităţii sunt cultivate cu legume, din care 800 de hectare sunt acoperite cu solarii. O şesime dintre solariile României sunt la Matca, iar producţia anuală de legume depăşeşte 200 de milioane de kilograme.

De ani buni, comuna gălăţeană Matca a ajuns să fie cunoscută pe mai tot teritoriul României (ba chiar şi în numeroase ţări europene), „vinovate” de această faimă fiind legumele produse în cantităţi industriale aici.

Deşi acum vreo şase decenii, când renumele aşezării începea să crească, cei care „duceau greul” erau pepenii (la acerbă concurenţă cu cei de Dăbuleni), între timp centrul de greutate a balansat că roşii şi castraveţi, capitol la care mătcaşii se bat pentru clienţii din Europa cu marii producători legumicoli din Turcia, Bulgaria sau Ungaria. Că afacerea merge bine stau mărturie nu doar cantităţile uriaşe vândute de mătcaşi, cât faptul că, efect direct al prosperităţii, hectarul de arabil a ajuns să coste sume ameţitoare la Matca: undeva între 30.000 şi 40.000 de euro, adică de două-trei ori mai mult decât terenurile agricole din Olanda sau din Franţa.

O şesime din solariile României sunt la Matca

Deşi poate părea ciudat, o şesime dintre solariile din România se găsesc la Matca. Cifrele indică faptul că la nivel naţional sunt aproape 5.000 de hectare de solarii, dintre care 800 de hectare se găsesc în Matca.

Mai nou, tot mai mult comune din zonă (aflată în imediata apropiere a oraşului Tecuci) au prins gustul afacerii cu legume în spaţii protejate, aşa că solariile din Matca, Corod, Cudalbi, Drăgăneşti şi Comeşti  acoperă circa 1.000 de hectare, deci cam o cincime din suprafaţa cultivată „sub folie” în România.

De altfel, din câte spune primarul comunei, Nelu Costea, legumicultura este principala ocupaţie a locuitorilor aşezării, care numără peste 12.000 de suflete. „Toată lumea de la noi are solarii, fie că vorbim despre fermieri sau despre profesori ori salariaţi ai primăriei. Doar copiii şi bătrânii neputincioşi nu muncesc în solarii”, spune primarul Costea, el însuşi un priceput fermier. O aşa afacere extinsă a lăsat, evident, urme adânci pe faţa localităţii, care nu seamănă cu nicio altă aşezare românească. Văzută de departe, Matca luceşte în soare ca o imensă întindere de apă. Fiecare curte este practic acoperită cu folie din polietilenă, aşa că doar imobilele mai înalte ies în evidenţă, ca nişte insuliţe în uriaşa întindere lucitoare.

Nici comerţul nu este unul tipic în sat. „La noi sunt mai multe magazine de folie şi de alte lucruri necesare agriculturii, decât magazine obişnuite”, glumeşte primarul.

Cât despre magazine de legume, cui îi trebuie, când 99,99% dintre mătcaşi au propriile solarii şi grădini de zarzavaturi? Ca urmare, totul a fost condensat într-o întinsă piaţă angro, unde sunt sute de standuri şi de unde cumpără pieţarii şi aprozarele, cale de şapte-opt judeţe. În rest, se vinde cu tirul. Nu cu lada sau cu baxul. Pur şi simplu, cu zecile şi sutele de tone, căci mătcaşii, ocupaţi cu producţia, nu prea au timp să stea la tarabă şi să vândă cu kilogramul. „Aşa a fost mereu aici la noi. Noi nu suntem pieţari, ci producători serioşi, de pe mâinile cărora iese producţie serioasă, nu câteva fire de ceapă din fundul curţii, cum e prin alte locuri”, spune, cu mândrie, legumicultorul Ionel Dobrea.

O tradiţie izvorâtă în temniţele comuniste

O altă particularitate neobişnuită a comunei Matca este aceea că tradiţia legumiculturii nu este, ca în restul bazinelor de profil din România, venită de peste veacuri. Aici nu s-au aciuat, ca prin alte părţi, bulgarii şi sârbii, ci ocupaţia a pătruns în comunitate cumva bizar. De fapt, se spune că primul solar a fost construit de un fost deţinut politic, care a deprins meseria de la un coleg de celulă, închis la rândul lui tot pentru că nu era pe placul stăpânirii comuniste. Povestea primului proprietar de solar din Matca o spune chiar nepotul unui dintre primii localnici care s-au apucat de neobişnuita (pe atunci) formă de cultivarea a pământului. Se numeşte Dorin Istrate şi este, pe lângă legumicultor, şi comerciant de seminţe şi substanţe pentru agricultură.

Pionierul se numea Haralambie Chicoş şi a fost cel dintâi care a ridicat un solar în sat, prin 1971. Se spune că era un om foarte cult, care se pricepea cam la de toate. Făcuse liceul economic la Bârlad, dar pentru nu prea era de acord cu comunismul a ajuns deţinut politic. „Nenea Haralambie a întâlnit, în puşcărie, pe cineva care era de loc din Balta Doamnei, Prahova, de la care a învăţat, doar în teorie, cum se face un solar, cum se cultivă legumele pentru piaţă. Eliberat din închisoare, prin 63 sau 64 a început să meargă şi să aducă răsaduri din Balta Doamnei, după care, în 1971, a construit primul solar. De la nenea Haralambie s-a molipsit vecinul de peste drum şi şi-a făcut şi el solărel. Şi tot aşa”, povesteşte Dorin Istrate.

Un alt izvor de pricepere a venit dinspre zona Giurgiului, prin intermediul unui sătean pe nume Ilie Haplea, care în timpul celui De-al Doilea Război Mondial a deprins tehnologia de la bulgarii din Daia. „Unii, care voiau să ştie mai multe, s-au dus pe acolo şi mai încoace, spre zilele noastre, în documentare”, spune Dorin Istrate.

Mâncatul de seminţe, „ocupaţie” fără candidaţi

Şi mai există un lucru cam ciudat la Matca. Nu prea sunt asistaţi social. „La noi sunt doar vreo 30-40 de persoane la ajutor social. Sunt oameni bolnavi, care nu pot munci. În rest, toată lumea e la muncă, nu la întins mâna”, spune primarul Nelu Costea. Ce-i drept, pe uliţele satului nu-i prea multă mişcare. Doar copiii care vin sau se duc la şcoală pot fi întâlniţi. În rest, toată lumea e în solar. Legumele nu aşteaptă, n-au răbdare.

Şi ar mai fi un detaliu, poate uşor hazliu. Tradiţia moldovenească a băncii de la poartă, pentru mâncat seminţe de floarea soarelui, nu a prins rădăcini la Matca. „Ai noştri nu au timp de bârfă şi de mâncat seminţe. Din timpul pierdut vine sărăcia! Dacă şi în restul României ar munci lumea măcar 50% din ce muncim noi, aici, ţara noastră ar fi departe, domnule. Ar fi bogăţie mare”, este categoric Nelu Costea.

Interesant este şi faptul că acest mare bazin legumicol a apărut pe un teren atipic, pe unde nu trece un curs de apă din care să se alimenteze grădinarii. Nici măcar sistemul de irigaţii de tip socialist nu a fost finalizat (lucrările au fost abandonate în 1989, la stadiul de 80%, iar sistemul nu a funcţionat vreodată). Aşa că plantele din solarii sunt udate cu apă scoasă din puţuri individuale şi apoi circulată prin sisteme moderne, care includ încălzirea, amestecul cu nutrimente şi irigarea prin picurare. Fiecare solar are sistemul lui de irigaţii, sistemul lui de încălzire şi, desigur, secretele lui.

Pământul e scump pentru că-i muncit

Pământul este teribil de scump la Matca. În vecinătatea aşezării, unde sunt concentrate 99% dintre solariile din comună, hectarul depăşeşte 30.000 de euro. Este cel mai scump teren agricol din România şi printre cele mai scumpe din Europa. Bunăoară, în Olanda sau în Franţa hectarul de arabil este între 12.000 şi 18.000 de euro, adică de două-trei ori mai ieftin decât la Matca. Mătcaşii ştiu şi de ce a ajuns preţul aşa de sus. „Munca întregii comunităţi i-a dat valoare terenului. Poţi să te duci să cumperi teren mai ieftin în altă parte, însă nu se mai cheamă că faci roşii sau castraveţi de Matca”, spune Nelu Costea.

Cât priveşte cantitatea de legume produse la Matca, nu există nepărat o cifră exactă, ci doar estimări. Ar fi undeva cam la 80.000 de tone de legume de solar şi peste 120.000 de tone de legume de câmp. Pe an, de aici pleacă, aşadar, către lumea largă, aproximativ 200 de milioane de kilograme de legume. Jumătate ia calea exportului. Imens! „Vin polonezii şi iau castraveţi de la noi. Au discutat pe internet în engleză cu cineva de pe-aicea. Ei au fabrică la ei în Polonia şi vor castraveţi mulţi. Îi pun la borcane şi îi duc în Lituania, în Germania şi nu mai ştiu unde. Se culeg în jur de 400-500 de tone de castraveţi pe zi, aici la Matca”, povesteşte mătcaşul Ionel Dobrea.

Interesant este şi că potenţialul zonei tinde să se schimbe un pic, căci mătcaşii (şi nu doar ei) au înţeles că nu pot sta la nesfârşit la mâna fluctuaţiilor din piaţă şi că le trebuie spaţii de depozitare profesionale. „Au început să apară şi pe la noi depozite frigorifice, linii de sortare şi de ambalare. Deocamdată nu este cine ştie ce, însă este un pas important. Aşa cum îi ştiu pe mătcaşii mei, ideea se va extinde în curând la scară mare”, este de părere primarul comunei.

Cât priveşte aşteptările de la guvernanţi, oamenii din Matca sunt fermi: legi mai bune contra monopolului supermarketurilor, ajutor pentru investiţii în tehnologie şi, nu în ultimul rând, infrastructură rutieră, căci drumurile româneşti, mai ales în zona asta de ţară, sunt praf şi pulbere.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Satul cu cel mai scump teren agricol din România. „La noi nu există săraci. Toată lumea munceşte!“

Localitatea Matca din Galaţi poate fi rezumată simplu: 12.000 de suflete, 3.000 de ferme legumicole, 1.000 de hectare de solarii, 200 de milioane de kilograme de legume pe an (13,5% din consumul românilor), 50 de milioane de ouă şi preţuri-record de 40.000 de euro pe hectarul de teren agricol.

În ultimele decenii, satul gălăţean Matca a devenit, alături de la fel de faimoasele aşezări legumicole de la Dăbuleni, Vidra sau Băleni, un soi de brand de ţară. Căci faima legumelor produse de mătcaşi (să nu uităm că satul cu 12.000 de suflete din sudul Moldovei este responsabil cu producerea a 8% din volumul naţional de legume cultivate în spaţii protejate) a depăşit demult graniţele, ajungând, odată cu tirurile încărcate cu castraveţi, roşii, vinete şi altele, în peste 20 de ţări ale Europei.

Nicăieri în România n-o să găsiţi o aglomerare mai mare de solarii într-o singură localitate. La Matca sunt 1.000 de hectare de teren sub folie din polietilenă, la care mai trebuie adăugate încă mai bine de 2.000 de hectare de legume cultivate în câmp, vreo 1.000 de hectare de pepeni şi cam 5.000 de hectare cu cereale şi plante tehnice.Din februarie şi până pe la sfârşitul lui noiembrie, la Matca e nebunia de pe lume. Sute de maşini, zeci de tiruri (în vârfurile de producţie se ajunge şi la peste 100 de tiruri încărcate pe zi), „survolează” comuna şi pleacă spre cele patru zări cu marfa produsă de fermierii locali. În total, de aici se vând, anual, în jurul a 200 de milioane de kilograme de legume, adică peste 10 kilograme pentru fiecare român. În fapt, comunitatea legumicolă de aici (care numără peste 2.000 de mici fermieri) produce 15% din legumele româneşti destinate comercializării şi acoperă circa 13,5% din consumul românilor (media naţională fiind de 74 de kilograme de legume pe cap de locuitor).

Pământ mai scump ca-n Franţa sau Olanda

Deloc surprinzător, la Matca pământul este foarte scump. Ultimele tranzacţii de teren arabil cu destinaţia pentru legumicultură arată că hectarul a depăşit 15.000 de euro, adică peste preţurile din regiunile bogate ale Franţei sau Olandei. Ba chiar în zona din apropierea drumului judeţean ce leagă satul de Tecuci s-a ajuns să se vândă terenuri pentru agricultură la peste 40.000 de euro hectarul, sumă record pentru Europa. „Pare un preţ mare, dar nu se poate spune că nu merită. Până la urmă, piaţa face preţul. Pământul are căutare la Matca. Fermierii noştri se perfecţionează, învaţă lucruri noi, se extind. Tradiţia la noi este să cultivi în zona rezidenţială, aşa că este de înţeles de ce este aşa de scump terenul”, spune Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Legume  Matca.

Atâta doar că rar găseşti pământ de vânzare în zonă, cu toate că localitatea s-a extins exploziv în ultimele două decenii, când a câştigat peste 1.000 de hectare (aproape că s-a lipit de oraşul Tecuci), acoperite acum de solarii şi vile parcă scoase din cărţile de arhitectură.

Un element interesant este că activitatea de cultivare a legumelor se concentrează în zona locuită. Văzut din depărtare, satul pare un uriaş lac, căci 99% din teren este acoperit cu polietilenă ce sclipeşte în soare. De altfel, în localitate nu există noţiunea de ogradă, căci fiecare centimetru de teren, până în marginea prispei, este acoperit de solarii cu legume. Până şi în curtea şcolii, a dispensarului şi a primăriei există spaţii cultivate, în regim protejat, căci legumicultura este, la Matca, un mod de viaţă. Nu se poate fără, toată lumea se ocupă, produce, vinde, se perfecţionează. „Toată lumea de la noi are solarii, fie că vorbim despre fermieri sau despre profesori ori salariaţi ai primăriei. Doar copiii şi bătrânii neputincioşi nu muncesc în solarii. La noi nu există venit minim garantat. Nu avem săraci. Lumea munceşte”, spune primarul Nelu Costea, el însuşi un priceput fermier.

Legumicultura nu-i tot

Chiar dacă există tendinţa a crede că mătcaşii sunt doar nişte ţărani care au făcut o obsesie pentru solarii, lucrurile nu stau deloc aşa. De fapt, prospera aşezare are cam de toate. La marginea ei se află una dintre cele mai performante ferme agricole integrate din România (Agrimat SA Matca), unde studenţii la agronomie vin deseori să vadă cum se face producţie ca la carte. Şi nu văd doar culturi tradiţionale (grâu, porumb, floarea soarelui – la care se ating an de an producţii de excepţie), ci şi fructe (societatea are o livadă impresionată şi este una dintre puţinele firme româneşti care exportă cireşe şi vişine în spaţiul ex-sovietic), dar şi o foarte modernă fermă de vaci de lapte, ce livrează producţia unuia dintre cele mai mari branduri mondiale în domeniu. Este de spus că ferma de vaci a devenit cunoscută în toată Europa după ce managerul Agrimat, inginerul Gavrilă Tuchiluş, a montat aer condiţionat în grajduri şi o instalaţie de sonorizare prin care joianelor li se transmite muzică simfonică.

La Matca există şi o fermă mare de creşterea găinilor ouătoare (responsabilă cu producţia a peste 50 de milioane de ouă pe an), o fabrică de folie din polietilenă, mai multe ateliere de mobilă şi, mai nou, câteva depozite frigorifice care fac şi procesarea, sortarea şi ambalarea producţiei de legume. De altfel, aşezarea tinde tot mai mult să arate ca un soi de oraş. 

Străzile au fost asfaltate, toată lumea are apă curentă şi canalizare, au apărut utilităţi urbane. Dacă în urmă cu două decenii, când apărea primul service auto, lumea se  cam minuna, acum, când în localitate sunt peste 5.000 de autoturisme, 200 de camioane, 500 de tractoare etc, pare de domeniul firescului să existe mai multe service-uri ultramoderne, staţie de inspecţie ITP, reprezentanţe ale celor mai mari firme din lume în producţia de seminţe, pesticide, piese de schimb şi altele.

La un pas de o catastrofă legumicolă

Însă lucrurile nu sunt mereu în tonuri de roz la Matca. Anul 2017 este un exemplu în acest sens căci, după ce visolul şi ninsorile din ianuarie au produs pagube însemnate solariilor, „viscolul de o zi” din aprilie a făcut şi el prăpăd. Peste 100 de hectare de solarii au avut de suferit, fie pentru că vântul violent a smuls şi rupt folia, fie pentru că acestea au cedat sub greutatea zăpezii.

Florinel Ciocan, unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori de legume din zonă, spune că din fericire nu a fost  ger, căci altfel era o catastrofă. „Am avut mare noroc de temperatură. N-a fost foarte frig, iar zăpada a fost apoasă şi a alunecat repede de pe solare. Două grade în minus să fi fost şi zăpada ar fi avut mai multă aderenţă şi n-ar mai fi alunecat. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, toate solarele din Matca ar fi fost, astăzi, la pământ”, spune legumicultorul. Însă dacă viscolul a fost blând cu fermierii, nu acelaşi lucru se poate spune despre compania de furnizarea a electricităţii, care a avut nevoie de cinci zile pentru a repara avariile la reţeaua electrică. În acest timp, legumicultorii (în zonă legumele se irigă cu apă extrasă cu pompe electrice din puţuri de mare adâncime) au fost în pragul disperării, fiind nevoiţi să facă rost de generatoare pentru a salva recolta. „A explodat vânzarea de generatoare electrice în magazinele de la Tecuci, Bârlad, Focşani şi Galaţi”, spune Florinel Ciocan.

Ce le lipseşte totuşi

Mătcaşii au cam de toate. Matca este, probabil, una dintre cele mai performante aşezări rurale din România, care nu doar că-şi acoperă consumul la aproape toate cele necesare, dar şi trimite către restul ţării şi în străinătate producţie (calculând aici legumele, cerealele, ouăle, carnea, fructele şi laptele) în valoare de peste 200 de milioane de euro anual. 

După un singur lucru tânjesc: să aibă propria fabrică de conserve. Un obiectiv îndrăzneţ, însă, din câte spune preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Legume, realizabil în câţiva ani.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Lungul drum al roşiei de Matca

Roşia care pleacă din solarul unui producător din Matca costă doi lei kilogramul. Din păcate, lipsa unei asociaţii a producătorilor din zonă face ca, de cele mai multe ori, roşia de Matca (comună situată la nici două ore de Galaţi) să ajungă pe masa noastră numai prin intermediari şi aproape de două ori mai scumpă. Am vorbit despre această situaţie cu primarul comunei Matca, Nelu Costea.

- Când vorbim de Matca, unul dintre cele mai importante bazine legumicole ale ţării, gândul ne duce imediat la producătorii de aici, la roşiile, castraveţii şi ardeii de Matca. Cum se văd lucrurile de aici, din interior?
- Ştiţi cum e, văzut de pe Lună, Pământul pare frumos. Lucrurile din inima acestui bazin legumicol stau cu totul altfel, văzute din exterior. La multitidinea problemelor şi a nevoilor pe care le întâmpină producătorii locali trebuie găsit un numitor comun cu Ministerul Agriculturii. Partea cea mai delicată a lucrurilor nu este producerea în sine a produselor din bazinul legumicol, ci desfacerea lor, pentru care niciun guvern, indiferent de coloratura politică, nu a reuşit să găsească soluţii. Ideea foarte bună cu acel procent de raft pentru produsele româneşti în marile magazine trebuie aplicată cât mai consistent, pentru că, într-adevăr, producătorii ajung greu în hipermarketurile respective. Este şi o problemă a legumicultorilor, pentru că ei încă nu au conştientizat, cel puţin în zona noastră, avantajul şi necesitatea asocierii, indiferent de forma juridică. Una e când ai o voce puternică ce reprezintă interesele şi problematica zonei şi alta e să te duci de unul singur să negociezi un contract cu un hipermarket. Aici încă e mult de lucru.
- Există acel program al Ministerului Agriculturii, cu 3.000 euro pe metrul pătrat de solarii, care a fost accesat deja de mulţi mătcaşi.
- Este un lucru bun, dar măsura ar trebui dusă în aşa fel încât să vedem şi trasabilitatea produsului. Adică el pleacă de la producătorul local şi ajunge în piaţă, în supermatket, dar să vedem că e al nostru. Acei 3.000 de euro încurajează producătorul, dar nu încurajează şi distribuţia. Nici în pieţe nu vezi disponibilitatea de a aloca o zonă anume doar pentru producătorii locali.
- Asta este hiba în general în România, că producătorii locali nu prea sunt încurajaţi.
- Bineînţeles. Oamenii, întâmpinând anumite probleme de organizare în pieţe, nu pot pătrunde şi atunci asta îi dezarmează. Îşi spun că decât să mă duc să stau cu săru-mâna pe-acolo... Sau îţi dă la piaţă o zonă unde nu vine nimeni, fără vad comercial, iar oamenii renunţă şi preferă să vândă de acasă diverşilor intermediari. De aceea, produsul nu ajunge din bazinul legumicol direct pe tarabă, pentru consumatorul final. Aici pierde şi consumatorul, pentru că el cumpără un produs mult mai scump decât dacă l-ar fi luat direct de la producător.
- Şi aici ajungem la problema că nu sunt suficiente spaţii de depozitare, care să permită vânzarea acestor produse pe o perioadă mai lungă de timp.
- Tocmai de aceea am fost într-o vizită de lucru, să-i spun aşa, în Bucureşti, în Piaţa Matache, o piaţă refăcută de la A la Z. Acolo este o piaţă cu tot ce trebuie, adică inclusiv aceste spaţii de depozitare subterană, pe anumite cantităţi, de la cinci până la maximum şapte-opt tone de marfă. Producătorul are un avantaj enorm, adică nu mai e nevoit să aducă marfă în fiecare zi. O aduce la săptămână sau în funcţie de ciclul de producţie, o depozitează şi o vinde el, în mod direct, consumatorului final. Raportându-ne la piaţa Galaţiului sau la cea a Tecuciului, aici avem doar o piaţă de tarabe, fără spaţii de depozitare. Probabil că şi din cauza asta nu este încurajat acest tip de comerţ.
- Există totuşi un întreprinzător care a construit un depozit în zonă, dar am înţeles că nu prea este folosit?
- Sunt mai mulţi întreprinzători care au construit, nu doar unul. Cel la care bănuiesc că vă referiţi dvs este pe raza UAT Tecuci şi nu-l foloseşte efectiv pentru scopul pentru care l-a construit.
- De ce?
- Pentru că se loveşte de aceeaşi poveste pe care am discutat-o la început. Vorbim de neasocierea producătorilor din zonă. Dumnealui, ca depozit, trebuie să discute cu o entitate. Trebuie să am doar un sortiment de tomate când mă duc şi fac un contract cu o terţă persoană. Dacă am avea înţelepciunea să ne organizăm în zonă pe una, două sau trei asociaţii, te-ai putea duce să faci un plan al culturilor, în care să organizezi producţia şi să ştii clar ce contracte poţi avea în 2018. Îţi faci acel plan al culturilor, în care ştii în proporţie de 80 la sută ce cantităţi poţi scoate, ce produse şi ce tipologie de produse.
- Câte depozite sunt în zonă?
- Acesta despre care am vorbit, care este foarte mare, cu încărcare tiruri, şi încă trei-patru mai micuţe. E un lucru bun că au început să se construiască aceste depozite şi că au început să fie folosite de unele societăţi comerciale, din care unele mai fac şi export.
- Problema asta cu asocierea este veche. Până la urmă, cine-i opreşte pe oameni să se asocieze?
- Neîncrederea. La început, au fost păcăliţi de oameni veniţi din exterior şi de atunci au mers într-un val de negativism. În consecinţă, ne aflăm efectiv de unde am plecat.  

"Patria legumelor", în stare incipientă

Se pare că, încetul cu încetul, producătorii din Matca şi-au dat seama că trebuie să se asocieze, pentru a se putea dezvolta. Directorul executiv al Direcţiei Agricole, Doina Ragea, spunea recent că în comună s-a înfiinţat o cooperativă, "Patria legumelor", în scopul construirii unui depozit pentru legume-fructe, prin intermediul Fondului Suveran de Investiţii, prin care statul vine cu 51 la sută, iar beneficiarul cu 49 al sută. Fondul Suveran poate fi accesat doar de astfel de cooperative, constituite din minimum cinci membri, ca să poată susţine mai uşor investiţia, spunea Doina Ragea. Primarul Nelu Costea ne-a confirmat înfiinţarea acestei cooperative, dar ne-a spus că "Patria legumelor" se mişcă greu şi că încă e în stadiu incipient de organizare. 

Câte gospodării, atâţia legumicultori

Tradiţie moştenită din tată-n fiu, legumicultura este "religia" dominantă în comuna Matca. E mai uşor să spui câţi mătcaşi nu sunt producători, decât câţi sunt. Din cele aproape 4.000 de gospodării din comună, aproape o mie au aplicat pentru programul derulat de Ministerul Agriculturii, de 3.000 de euro pentru fiecare mie de metri pătraţi cultivaţi în sere şi solarii. Într-o primă tranşă au depus dosare 485 de mătcaşi, care au şi primit banii, iar alţi 500 vor primi ajutorul în noiembrie. 

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Matca României

de Viorel Ilişoi

E altă lume acolo, în Matca. O lume unde mâinile, neștiind să stea întinse la pomană, nu au hodină. Un loc unde pământul a uitat de bălării și scoate hrană multă și bună.

Acolo, sătenii prind soarele cu năvoade de celofan și-l mută puțin câte puțin în legumele lor, cu care umplu apoi țara și continentul.

Dacă ai mâncat o roșie bună, un castravete care ți-a plăcut, un ardei cumpărat din piață, se prea poate să fi fost din Matca. Cornul abundenței are capătul acolo.

E satul unde freamătul subtil al viitoarei recolte nu încetează niciodată. Un sat unde pe ulițe uruie 10.000 de mașini.

Nu-i vreo minune la mijloc, nu-i vreo bruscă și suspectă revărsare de bani din sacii vreunui magnat de carton. Acolo, de generații, se muncește. Nimic altceva.

E chiar atât de puțin, doar muncă, și asta e totul.

Cum vii dinspre Cudalbi, pe un drum județean neobișnuit de bun pentru județul Galați − care pare să fi strâns avid cele mai periculoase gropi în asfalt −, te oprești pe coama dealului Chicera şi vezi, la picioarele tale, nemaivăzutul.

Matca e jos, în vale, înconjurată de un brâu de coline lutoase. Pare că cerul tulbure, într-o zi ploioasă, s-a lăsat cu totul în jos și s-a așternut ca o prelată peste sat.

Sunt solariile sătenilor, din celofan, unul lângă altul, cât vezi cu ochii.

E o mare de folie transparentă, cu valuri încremenite, ce umple toată valea. Ici și colo se mai ițește vreun acoperiș de tablă, dar, sub cerul înnorat, diferențele de culoare se estompează și totul pare făcut din celofan − mii și mii de hectare de peisaj ireal, ca o colonie înjghebată de pionieri într-un ținut străin.

Un râu mic, Corozelul, taie așezarea în două. Și alte râuri mai mari, de metal, se ramifică peste tot. Sunt mașinile mătcașilor, cum își zic ei, într-o curgere continuă chiar și în această zi ploioasă de sfârșit de an.

Din amestecul de case şi solarii se mai disting turlele bisericilor, şi cam astea ar fi reperele unui sat ca niciun altul: munca, bunăstarea și credința.

Doar atât dacă trasezi pe harta virtuală a localității, ai și scos-o din România. Sau cel puțin din acea Moldovă a sărăciei proverbiale, Moldova caselor de lut, a gardurilor șubrede, a ulițelor noroioase, Moldova bolii, a alcoolului mult şi ieftin, săraca și abandonata țară a Moldovei.

Din marginile Mătcii în sus începe Vasluiul. "Cică vine un vasluian..." Așa încep bancurile cu vasluieni din folclorul nou.

Așa poate începe și povestea muncii pe brânci a moldovenilor din Matca. Cică niște vasluieni au venit în Matca...

Nu cică, fiindcă ei chiar au venit. Acum 3-4 ani. Treizeci de gospodari aleși de prefectul Vasluiului să vadă legumicultura din Matca și apoi să facă la fel la dânșii acasă.

Au stat câteva zile, povestește primarul Nelu Costea, au văzut minut cu minut ce se întâmplă într-un solar, cum se muncește, cu ce se mânâncă legumele de Matca, și, la final, au zis: e prea greu, nu-i de noi!

Nici măcar unul dintre micii fermieri veniți în schimb de experiență n-a zis atunci, pe loc, că s-ar apuca de așa ceva. Și nici după aceea.

Tehnologia se exportă, oamenii sunt dispuşi să împărtășească din secretele lor, fonduri se pot obține prin credit sau prin programe guvernamentale, dar transferul de hărnicie e imposibil.

Ce-l face pe om să fie harnic, să trudească de dimineața până seara frânt de șale, aplecat deasupra răsadurilor, cu mâinile în gunoi, e greu de spus.

Poate câștigul, poate educaţia, poate siguranța zilei de mâine, poate nevoia de sens − adică să crezi că ăsta e rostul tău pe pământ, să faci mâncare pentru alții −, poate toate la un loc.

Oricare ar fi explicația, cu siguranță mătcașii învață din tată-n fiu rostul muncii. Din anii '50 încoace, de când s-a început cu legumicultura în sat, toți fac asta și au grijă ca și copiii lor tot în solarii să lucreze.

Nu se știe exact cum a intrat castravetele în sat. Și nici nu contează. Se spune că primul solariu l-a ridicat un fost deținut politic, stabilit aici după eliberare, și că alţi săteni s-au luat după el când au văzut ce căutare au legumele lui.

Povestea acelui pionier, Haralambie Chicoș, e încețoșată. Sătenii nu-și mai amintesc de el și pare că nici nu vor să atribuie cuiva începutul. Spun că ei așa s-au pomenit din tată-n fiu: cu solarii în curte. E o tradiţie care le aparține tuturor.

Sunt 4.000 de familii, ceva peste 12.000 de oameni în Matca - comună formată din această singură localitate; peste 10.000 se ocupă cu agricultura.

Vreo 4-500 sunt funcționari, profesori, angajați pe la firme private. Până și copiii, când se întorc acasă de la una dintre cele cinci școli din sat, robotesc prin solarii, fiecare după puterile lui.

În Matca se plătesc doar 35 de ajutoare sociale, ceea ce înseamnă foarte puțin pentru o localitate cu 4.000 de familii. Sunt bătrâni și bolnavi care chiar nu pot munci. E o rușine să fii în putere și să nu pui mâna la treabă.

Nu există șomeri în Matca. Toți muncesc, sunt înscriși ca producători particulari, au întreprinderi individuale sau persoane fizice autorizate. Plătesc impozite la stat.

Dai cu tunul și nu găsești pe cineva cu ziua. Puținii zilieri sunt din alte sate. Sunt greu de găsit și mai ales greu de păstrat, fiindcă, se plâng mătcașii, își iau tălpășița cum dau de greul muncii în solar.

Nu știu dacă mai există în România o întreprindere sau un loc unde 10.000 de oameni să facă, toți, același lucru, în același timp.

Numărul îmi dă fiori și mă uit neîncrezător în ochii primarului Nelu Costea. Poate vrea să impresioneze.

Dar nu, e adevărul adevărat. Îl poate și proba, căci îi are înscriși pe toți în catastifele primăriei. Le eliberează certificate de producător. Strânge impozite de pe pământurile lor.

E la al treilea mandat, cunoaște până la rădăcină ce se întâmplă în comuna lui.

Tot la primărie se adună și impozitele pe mașini. Sunt peste 10.000 de mașini înscrise în comună. La prima oră, eşti norocos dacă găseşti loc de parcare în centru. E o aglomerație de maşini ca în București.

Sunt gospodării unde, în spațiul îngust dintre casă și solariu, stau una după alta, de la poartă pân' la ușa casei, trei-patru mașini.

Una e pentru mers unde are omul de mers, una e pentru cărat legume, alta pentru materialele folosite la solarii.

Puține sunt limuzinele, căci oamenii din Matca știu prețul banului și nu cheltuiesc doar pentru a se făli. În Corod, satul vecin, de unde aproape toți cei buni de muncă au plecat în Italia, s-au înălțat case uriașe în care nu stă nimeni, iar în curțile pustii strălucesc mașini scumpe.

− Noi câştigăm cu greu banul aici − spune Vasile Matei, proprietar de solariu care a fost electrician la Focşani − şi nu-l zvârlim pe prostii. Ne luăm mașini ca să ne facem treaba cu ele. Ne facem case ca să stăm în ele.

Îi strângem pentru copii, să le facem un rost, de cele mai multe ori tot în legumicultură. Asta e o treabă costisitoare, îți trebuie mulți bani ca să te apuci de așa ceva.

Nu e ca la alții, care au un hectar de la tata, pun un cal la plug, ară, apoi azvârle niște grăunțe din poală și fac producție cât să mănânce ei și să hrănească un porc.

Aici e tehnologie, nene, e cheltuială mare. Așa. Și mai cumpărăm pământ. E puțin pământul la noi și foarte scump.

Matca e poate singurul sat din România unde există un cimitir de mașini. E chiar în centru, o curte uriașă, plină cu carcase uzate clădite una peste alta până la câțiva metri.

Ajung aici pentru că mătcașii le cumpără îndeosebi la mâna a doua, mai mult sau mai puţin trambalate, și li se strică repede pe drumurile proaste.

Cu toată prosperitatea, doar 25 dintre cei 128 de kilometri de drumuri comunale sunt asfaltați. Parcă e o boală românească această fugă de asfalt, de autostrăzi, de construcțiile civile.

Asta îi nemulțumește pe mătcași. Ei, pentru cele peste 10.000 de mașini ale lor, plus miile de pompe de udat culturile, cumpără zilnic mii de litri de combustibil de la cele cinci benzinării din sat. Cinci! Câte nu sunt pe nicio autostradă românească din cap în cap.

În prețul combustibilului intră și niște bani pentru drumuri, care nu s-au făcut niciodată. Nimic din cheltuiala pe benzină nu se întoarce la ei, totul se duce la bugetul de stat, de unde se topește în neantul unei administrații corupte și indolente.

Și cum n-a văzut România autostrăzi în aproape 30 de ani după Revoluție, așa n-a văzut nici Matca ulițe asfaltate.

Cel mult pietruite – și nu toate, și nu neapărat bine, poate doar ceva pietriș zvârlit din mersul mașinii, atunci când sătenii nu și-au pietruit singuri drumurile ca să poată ajunge la solariile din câmp.

E peste tot un noroi și-o bălteală, o mizerie care ţâşneşte şi împroașcă de-ți vine să-ți iei lumea în cap. La ce bun să muncești atâta dacă nu reușești decât să-ți construiești o insuliță de prosperitate și confort într-o mare mocirlă?

− Pompele de stropit consumă și ele mult combustibil. În benzina asta intră și o taxă care ar trebui să ajungă la construcția și la întreținerea drumurilor, deși pompele noastre nu folosesc infrastructura rutieră. Ori ne fac drumuri, ori să se ducă dracului!, spune, cu năduf, Vasile Matei.

Tot pământul comunei, bunul ei cel mai de preț, înseamnă 8.758 de hectare. Scăzând drumurile, apele, terenurile publice, pământul de sub case, rămân 8.047 de hectare pentru agricultură.

O palmă de pământ nu e lăsată pârloagă. Numai în pământul de sub unghii și din crăpăturile palmelor nu se cultivă legume.

În sat nu se mai vinde nici o parcelă, iar în câmp, hectarul ajunge și la 40.000 de euro, mult peste prețul cu care se vinde în zonele rezidențiale "de fițe" din jurul Bucureștiului.

Să ai o bucățică de pământ arabil în Matca e ca și cum ai avea acoperire în aur la bancă.

Casele par înghesuite, strânse una într-alta ca niște curci în ploaie, tot spațiul dintre ele fiind folosit pentru solarii.

Poate și de aceea mătcașii nu-și fac palate, ca vecinii din Corod. Ar avea cu ce, dar atunci ar reduce din terenul producător, și-ar tăia singuri veniturile de dragul unui confort de care nu par să fie atrași foarte tare.

Dacă vezi pe undeva, pe la margine, un căsoi care urmează să se ridice cu grozăvie peste sat, sigur e al cuiva care a făcut bani repede în străinătate. Sunt puțini aceștia, poate două sute. Foarte puțini în comparație cu alte sate din jur, rămase pustii după exodul sătenilor.

Dar și dintre aceștia, mulți s-au întors și, cu banii strânși afară, au cumpărat pământ și s-au apucat de agricultură ori au deschis firme de construcție, de transport, de aprovizionare.

Tot în Matca este o mare fermă zootehnică, Agrimat, una dintre cele mai mari din țară, continuatoarea vechiului IAS.

Și nici CAP-ul nu a fost distrus, cum s-a întâmplat mai peste tot în restul țării, ci a fost păstrat și dezvoltat. Acum, aici e o mare crescătorie de păsări. Gunoiul de la aceste ferme ajunge în solarii. Totul a fost făcut cu multă chibzuință.

În jurul muncitorilor de rând din solarii, cei care umplu tarabele cu legume, în țară și în Europa, s-au dezvoltat 30-40 de firme care, la rândul lor, au sute de angajaţi.

Sunt șase farmacii fitosanitare, fiindcă e nevoie de tratamente chimice pentru culturi. Este un punct de lucru RCS-RDS, ceea ce nu am mai văzut în mediul rural, rețeaua Profi și-a deschis aici un magazin, chiar și marele eMag are un punct de lucru în Matca.

Aici se fac bani, deci vin comercianții, vin serviciile. Trebuie gunoi de grajd – și cineva trebuie să-l aducă de undeva. E nevoie de lemne pentru construcția solariilor și pentru încălzire.

Sute de tone de folie de polietilenă, semințe, lădițe, țevi, robinete, cuie, piese de schimb – toate se găsesc la cele 11 magazine din comună.

− De pe urma noastră trăiește și Tecuciul, practic lipit de Matca, spune Geo Borza, administratorul public al primăriei. Industria orașului s-a prăbușit.

Dar Tecuciul e plin de comercianți care îi așteaptă pe mătcași să-și cheltuiască banii pe orice, de la alimente la îmbrăcăminte, televizoare, tot ce are omul nevoie prin casă, prin curte. Munca noastră întreține, practic, toată zona.

Geo Borza, al cărui nume trezește rezonanțe plăcute pentru reportaj, are un simț de observație ascuțit. Ce îi lipsește comunei să înflorească cu adevărat este o fabrică de prelucrare a legumelor.

− Păi e una la Tecuci, aproape, le arunci roșiile direct în malaxor.

− Dar, dar cei de la Tecuci folosesc foarte puțin producția locală. Preferă să aducă butoaie cu concentrat de tomate din China, adaugă făină, arome și ce mai pun ei acolo și gata, au făcut ketch-up românesc. Dacă noi am avea o secție de ambalare și o fabrică a noastră, am reuși să valorificăm superior producția. În felul ăsta am trage tot ce se poate din munca noastră.

Acum, marfa pleacă din Matca așa cum a fost culeasă de pe vrej.

În perioada de recoltare, piața de legume din Matca e plină. Vin camioane din Anglia, din Franța, Germania, Polonia, Lituania, în special după castraveți.

Vin angrosiști din toată țara și pleacă încărcați cu roșii, ardei, varză, vinete, ceapă, usturoi.

În Matca se produc anual mai mult de 10 kilograme de legume pentru fiecare locuitor al României. Dacă am ști exact câți mai suntem, calculul ar fi mai precis.

Oricum, peste 200.000 de tone de legume pleacă din Matca în țară și în străinătate.

Puțini mai sunt cei care pornesc prin țară cu marfa să şi-o vândă singuri. Asta înseamnă să plătească taxe în plus, de multe ori și șpăgi pentru a pătrunde în piețe, înseamnă și timp pierdut, și mai ales brațe de muncă irosite.

Un om care vinde la tarabă este un om lipsă în solar. Așa că majoritatea preferă să-și vândă producția en gros la piața din sat. Sunt câteva hectare amenajate de primărie.

Chiar și acum, la sfârșit de an, pe o ploaie nefirească pentru luna decembrie, câteva utilaje grele construiesc noi piste de asfalt pe care să staționeze camioanele. Vara, aici e o îmbulzeală de nedescris.

Angrosiștii fac prețul. Nu li te poți opune.

− În primul an, când m-am apucat eu de solar, prin 2010, 20011, am luat o mare țeapă, spune tânărul Dorinel Condrache.

Era să mă înec din prima. Când am plecat spre piață cu mașina plină de castraveți, era 4 lei kila. Când am ajuns acolo, scăzuse la 30 de bani și nici așa nu mai cumpăra nimeni.

Se zvonise că nu știu ce boală aveau castraveții, plecată de la spanioli, și o perioadă nu a mai vândut nimeni nimic pe la noi. S-au stricat sute de tone de castraveți.

După aceea s-a dovedit că n-a fost nicio boală, nimic, a fost doar o manipulare criminală ca să ne scoată pe noi de pe piață.

Ce vreau să spun e că piața asta e foarte schimbătoare, imprevizibilă, și asta face ca legumicultura să fie un fel de loterie.

După cum zâmbește când își povestește necazul de început, Dorinel Condrache − un zdrahon de 34 de ani care ar putea dărâma un solar cu o împingere de umăr − pare să fi ieșit finalmente în câștig la această loterie.

Ca tot mătcașul, a vrut să aibă bucata lui de pământ, să facă un solariu deasupra, să scoată legume. Așa că a plecat în Spania la muncă, tot în agricultură.

Fizicul lui performant, mâinile ca niște lopeți, deprinderea de a munci vârtos l-au ajutat să câștige binișor și să pună niște bani deoparte.

S-a întors acasă și s-a apucat de "legumit". Acum are două solarii de câte 20 de ari la marginea satului, spre care răzbim prin mocirlă.

Văzut din afară, de un nepriceput, un solariu pare ceva simplu și ieftin. Niște celofan întins pe niște pari. Dar nu e deloc așa. Trebuie pricepere să construiești ceva atât de fragil, dar care să reziste totuși la ploaie, la frig, la zăpadă.

Mulți s-au trezit cu solariile la pământ, doborâte de greutatea zăpezii, cu folia sfârtecată de vânt, arsă de soare, cu producția compromisă pentru că solariile construite prost nu păstrau căldura și umiditatea potrivite.

Dorinel, neavând bani pentru un meseriaș, s-a încumetat să-și ridice singur solariile. Și i-a ieșit, au rezistat. Costă peste 10.000 de euro să construiești un solar de 20 de ari și să cultivi în el.

Stâlpi, căpriori, șipci, folie, țevi, sobe, rumeguș, puț, pompă de apă, totul costă. Semințele se cumpără la bucată, nu la gram. Un pliculeț cu 1000 de semințe de roșii costă cam 150 de lei.

Când nu le ajung banii, mătcaşii iau credit. Sunt trei bănci în sat. De aceea vor banii jos când dau marfa; să nu aștepte o lună de zile, cât durează până plătesc hipermarketurile.

Așa că aproape totul se vinde în piața de legume din sat. Cu prețul stabilit, la înțelegere, de angrosiști.

N-ai ce face, vinzi marfa, că altfel se strică. Și ce pleacă din Matca cu un preț ajunge și de 6-7 ori mai scump în piețe și în marile magazine.

− Asta e rău, zice Dorinel Condrache: că oamenilor noștri încă le este frică să se asocieze. Poate că, printr-o formă de asociere, am reuși să pătrundem pe piața marilor magazine și să obținem un preț mai bun. Aici mai e încă de lucru.

În Matca miroase, ca peste tot în țară, a porc pârlit, a friptură, a cârnați. Sunt ultimele pregătiri pentru sfârșitul de an.

Tradițiile legate de acest moment au dispărut de mult. Calul, capra, banda lui Bujor, tot ce făcea sărbătorile frumoase la țară, s-au stins în vârtejul lumii de azi.

Ce nu se oprește niciodată în Matca e munca în solarii, aceste uzine fragile în care se lucrează continuu la hrana viitoare.

Ion Borza termină de tranșat porcul și se apucă de pregătit pământul pentru roșii.

Are 57 de ani. A fost lăcătuș-mecanic în Tecuci. Când fabrica s-a închis, s-a întors acasă, ca după o rătăcire, la agricultură. A umplut curtea și grădina cu solarii. A mai rămas o bucată mică, la poartă, pentru cele două mașini.

Pregătește acum un amestec de turbă, de pământ fin, de compost. Spune că face patul pentru roșii. Patul germinativ.

Mâna lui de țăran intră cu poftă în pământul afânat, întins pe niște mese de lemn din solar. Simte acolo seva plantelor încă închise în semințe. Îi place. Se bucură.

În primele zile din ianuarie, când românii încă vor mai petrece, el va pune, una câte una, 25.000 de semințe în pământ. Apoi, când din ele vor ieși niște plăntuțe firave, ca niște cornițe de melc, le va muta pe fiecare într-un păhărel de plastic.

Când vor crește și mai mari, le va muta în solarii. Până atunci, va avea grijă ca focul să ardă zi și noapte în soba făcută dintr-un butoi de tablă, să le fie cald semințelor, să nască.

Asemeni lui, oamenii din Matca se afundă cu mâinile până la coate în pământul bun. Parcă ar pune ceva din ei în pământ. Iarnă sau vară, zi și noapte, se lucrează pe sutele de hectare acoperite cu celofan.

Unu din cinci solarii din agricultura românească se află în Matca.

Dacă unu din cinci români ar munci ca oamenii din Matca, România ar fi departe. Și dacă ar iubi pământul la fel. Și dacă ar crede că a munci poate fi rostul unei vieți cu rost.

pressone.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Galațiul, pe locul 2 la tomate 

Județul Galați ocupă locul 2 pe țară în topul beneficiarilor programului național de sprijin pentru crescătorii de tomate.

Potrivit Ministerului Agriculturii, la nivel de țară numărul total al beneficiarilor este de 10.924, iar cei mai mulți provin din județele Olt (3.805), Galați (1.505), Giurgiu (1.427) și Dolj (1.326). Suma totală plătită este de peste 150 milioane de lei.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minim de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

(30 martie)

Probleme la prima producţie de castraveţi din an: Legumicultori, nemulţumiţi de preţuri. Oamenii se tem că vor avea pierderi

În serele din judeţul Galaţi au apărut primii castraveţi din acest an, dar producătorii se declară nemulţumiţi, deoarece preţurile nu sunt cele pe care le-au dorit, iar agricultorii se tem că vor înregistra pierderi. În plus, nopţile rămân friguroase, ceea ce îi obligă pe legumicultori să investească în lemne de foc.

Fermierii din zona Matca au ieşit pe piaţă cu primii castraveţi. Deşi se aşteptau să vândă la preţ de trufanda, legumicultorii spun că vânzările merg prost din cauza preţurilor. Producătorii încearcă să ţină de preţ în timp ce intermediarii refuză să cumpere la tarif de trufanda. De aceea, pe piaţă se adună cantităţi de castraveţi, iar preţurile se schimbă de la o zi la alta. Dacă la începutul săptămânii preţul castraveţilor era 8 lei/kg, joi legumele se vindeau cu 4,5 lei/kg.

Sorin Dragomir este unul dintre legumiculorii din Matca, iar anul acesta se aşteaptă la o producţie de 25 de tone de castraveţi. El se teme că preţurile mici îi vor da planurile peste cap. În plus, nopţile sunt friguroase, aşa că agricultorii sunt nevoiţi să încălzească serele, ceea ce creşte costul de producţie. „Aceştia sunt primii castraveţi obţinuţi anul acesta. Trufanda românească, din solariile noastre.Legumele nu au fost niciodată stropite, am folosit doar îngrăşământ natural. Sunt produse naturale, nu ca cele din import. Din păcate preţul este sub aşteptări. Facem foarte mult foc în sere din cauză că noaptea este foarte frig şi umezeală. Nu putem risca să pierdem acum recolta. Castraveţii au nevoie de multă căldură, iar vremea de afară nu ne ajută”, spune legumicultorul Sorin Dragomir.

Legumicultorii care ţin focul aprins în permanenţă consumă mii de lei doar pentru achiziţionarea rumeguşului şi a lemnelor. Totuşi, agricultorii nu au ce face deoarece pentru cei mai mulţi dintre ei legumele reprezintă principala sursă de venit. Ei îşi vând produsele în piaţa din Matca, locul în care ajung tiruri din toată ţara.

„Deocamdată merg mai prost pentru ca nu se caută. Comercianţii spun că e scump, noi nu putem mai ieftin pentru că am consumat şi lemne, rumeguş. Dacă nu sunt cumpăratori trebuie să coborâm preţul pentru că e marfa perisabilă, se strică. Eu am venit la piaţă cu câţiva saci de castraveţi. Este ora 12.00 şi nu am reuşit să vând nimic. Vin, se uită şi pleacă. Vor mai ieftin. Trufandale, dar degeaba. Preţurile sunt foarte mici. De la 8 lei la 4, 5 lei kilogramul de castraveţi şi tot o să scadă. În piaţă, intermediarii vin dar caută marfă ieftină”, se plânge producătorul gălăţean Ion Popovici.

Regiunea Matca din judeţul Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară. În zonă sunt peste 4.000 de producători, care cultivă legume pe 1.000 de hectare de sere şi pe 2.000 de hectare în câmp.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Au apărut primele roşii româneşti din acest an. Cu ce preţ se vinde kilogramul

În serele din judeţul Galaţi s-au copt primele roşii din acest an. Vânzările merg bine, însă producătorii nu sunt complet mulţumiţi, deoarece nu au reuşit să vândă la preţul dorit. Producătorii vând acum cu 7 lei kilogramul.

Fermierii din zona Matca au scos pe piaţă primele roşii. Deşi se aşteptau să vândă cu preţuri mai mari, intermediarii care ajung în piaţa en-gros din localitate nu vor să ofere preţuri de trufanda pentru legumele româneşti.

Cu toate acestea, preţurile se schimbă de la o zi la alta, pe măsură ce pe piaţă apar noi cantităţi. Dacă la mijlocul săptămânii trecute preţul roşiilor era 9 lei/kg, luni acestea se vindeau cu 7 lei/kg. „Astăzi, la noi în piaţă roşiile s-au vândut cu 7 lei, dar, de la zi la zi, preţurile diferă. Depinde de câtă marfă este. Acum este puţină şi preţurile se menţin încă mari. Sunt primele recolte de roşii. Peste câteva zile o să ies şi eu cu prima recoltă de roşii din acest an”, a spus legumicultorul Costică Chicoş.

Pe 25 februarie, familia Dragomir a plantat în solar 8.000 de răsaduri de roşii. Timp de aproape trei luni, zi şi noapte, legumicultorii au încălzit solariile pentru a asigura temperatura optimă. „Cheltuielile cu încălzirea se ridică la aproape 20.000 de lei. Acum, roşiile s-au copt şi sper să obţin o producţie de 3 kilograme pe fiecare plantă. Au fost temperaturi scăzute şi umezeală ridicată în pământ, sperăm ca plantele să nu fie afectate de mucegai”, a declarat fermierul.

Legumicultorii din Matca îşi vând produsele în piaţa din localitate, locul în care ajung TIR-uri din toată ţara. Producătorii locali urmăresc cu interes evoluţia preţurilor, deoarece mulţi dintre ei încă aşteaptă prima recoltă a anului. „Eu am plantat în seră 3.500 de fire de roşii. Peste o săptămână o să ies pe piaţă cu prima producţie din acest an. Estimez o recoltă de trei kilograme la fiecare plantă. Sunt legumicultori care au plantat mai devreme şi acum au ieşit cu roşiile pe piaţă. Sunt puţini acum. În prima zi s-au vândut cu 10 lei, însă preţul a coborât la 7 lei”, a spus agricultorul Joni Filimon.

Regiunea Matca din judeţul Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară. În zonă sunt peste 4.000 de producători, care cultivă legume în sere, pe 1.000 de hectare, dar şi pe 2.000 de hectare de teren, în câmp.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.