Jump to content

Un tânăr a căzut de pe bloc şi a supravieţuit


Recommended Posts

Posted

Un tânăr a căzut de pe bloc şi a supravieţuit

* Ca printr-o minune, bărbatul s-a ales doar cu câteva oase rupte şi o sperietură zdravănă, după ce s-a prăbuşit în gol de pe un bloc cu patru etaje.

Liniştea locatarilor dintr-un bloc din Micro 20 a fost tulburată în urmă cu aproximativ o oră de către strigătăle de disperare ale unui tânăr. Roman Nicuşor căzuse de pe acoperişul blocului, în tronson. Victima a fost văzută de către bărbat, cu doar câteva minute înainte de a se produce accidentul, în timp ce se plimba pe acoperişul blocului, iar la un moment dat s-a auzit un zgomot puternic. „Probabil a vrut să sară de pe un bloc pe altul. Ştiu că e boschetar, doarme prin spatele blocurilor pe aici prin zonă, trage din pungă prenandez. A căzut în picioare, a avut mare noroc. A trecut pe lângă moarte ca prin minune”, a declarat Silviu Haivas, unul dintre martori.

Câţiva trecători s-au strâns imediat la locul accidentului şi au sunat la ambulanţă, iar un echipaj medical i-a acordat tânărului primele îngrijiri medicale, după care l-a transportat la spital. „Tânărul prezintă un politraumatism prin cădere de la înălţime, fractură deschisă de gambă dreaptă şi o fractură a piciorului stâng. Era conştient în momentul în care a fost găsit şi acum starea lui este stabilă”, a declarat Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_tanar_a_cazut_de_pe_bloc_si_a_supravietuit_0_293370902.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.