dcp100168 Posted July 24, 2010 Posted July 24, 2010 Tecucean reţinut pentru şantajarea unui americanProcurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus retinerea pentru 24 de ore a inculpatului Tudori Gigi, 23 de ani, din mun. Tecuci, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art.42 al.1 şi 3 din Legea nr.161/2003, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic prev. de art.44 al.2 din Legea nr.161/2003 şi şantaj, prev. de art.194 al.1 şi 2 C.p.In fapt, se retine ca inculpatul Tudori Gigi a accesat neautorizat adresa de email a unei părţi vătămate, cetăţean american, obţinând astfel imagini compromiţătoare ale părţii vătămate şi mesaje personale ale acesteia. Inculpatul a transmis apoi prin intermediul poştei electronice mai multe mesaje, comunicand acesteia că in situaţia în care nu va primi suma de 4000 USD, va proceda la postarea imaginilor şi informaţiilor confidenţiale pe site-ul www.youtube.com şi că le va expedia către toate persoanele din lista de contacte a victimei.Partea vătămată deţine o afacere în SUA şi multe din adresele de email din agenda sa aparţin colaboratorilor şi clienţilor acesteia, situatie in care, prin expedierea imaginilor în cauză i s-ar fi produs un prejudiciu material şi de imagine. Partea vătămată a expediat la datele de 8 iulie 2010, 11 iulie 2010 şi 14 iulie 2010, prin serviciul Western Union, sumele de 500 USD, 750 USD şi respectiv 975 USD pe numele şi adresa inculpatului Tudori Gigi. La data de 23.07.2010, inculpatul Tudori Gigi a fost depistat la sediul unui oficiu Western Union din mun.Tecuci, unde a solicitat operatorului de la ghiseu încasarea sumei de 500 USD expediată de partea vătămată.Procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat instantei de judecată arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările in cauză au fost efectuate cu suportul FBI şi impreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IGPR - DCCO.http://www.diicot.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=365:comunicat-de-presa-24072010&catid=38:mass-media&Itemid=81
dcp100168 Posted July 27, 2010 Author Posted July 27, 2010 Tecuceanul şantajist, în arest la BucureştiTecuceanul Gigi Tudori (23 de ani), acuzat de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi şantaj a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Tânărul a primit mandatul de arestare din partea magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5 şi se află în arestul Direcţiei Cercetări Penale a municipiului Bucureşti.După finalizarea cercetărilor, Gigi Tudori va fi judecat de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5.http://www.viata-libera.ro/articol-Tecuceanul_santajist_in_arest_la_Bucuresti_2.html
dcp100168 Posted July 29, 2010 Author Posted July 29, 2010 Gigi din Tecuci a şantajat... o lesbiană Gigi Tudori, din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost arestat preventiv după ce a spart contul de e-mail al unei americance – Karrie AuBuchon, de unde a descărcat în mod repetat fotografii şi filme cu femeia în ipostaze intime alături de o parteneră. Cu asta s-a îndeletnicit Gigi din Tecuci aproape zilnic, din mai până-n iulie, până a strâns suficiente imagini compromiţătoare. Apoi, la 2 iulie, a acţionat. „Inculpatul a trimis părţii vătămate, prin intermediul unei cunoştinţe a acesteia, numita Dolores Fuentes, mai multe mesaje de ameninţare, prin care îi solicita expres acesteia suma de 4.000 de dolari, pentru a nu publica sau trimite către contactele părţii vătămate imagini cu conţinut compromiţător pentru aceasta. Pentru a dovedi seriozitatea ameninţărilor, inculpatul a trimis către aceasta mai multe imagini reprezentând print screen-uri ale conţinutului adresei de e-mail aparţinând victimei, precum şi un link către site-ul YouTube.com, pe care fusese încărcat un film explicit”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.Speriată de consecinţe, Karrie AuBuchon a trimis 2.000 de dolari pe numele lui Gigi Tudori, însă tecuceanul nu s-a lăsat înduplecat. Mai mult, „în perioada 2 iulie – 23 iulie, inculpatul a continuat să acceseze mail-ul părţii vătămate şi a continuat s-o şantajeze, până când a fost prins în flagrant la Western Union, încercând să-şi ridice ultima tranşă de bani”, mai spun anchetatorii. Gigi Tudori a primit mandat de arestare preventivă pentru acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi şantaj, urmând să stea după gratii cel puţin până la 12 august.http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Lesbiana_din_SUA-santajata_de_Gigi_din_Tecuci_0_307169484.html
Mikka Posted July 31, 2010 Posted July 31, 2010 Un bou. Sper sa stea cativa ani buni la parnaie.Doar atat.
AndreiM Posted July 31, 2010 Posted July 31, 2010 Daca acel cont de e-mail pe care l-a spart era unul gratuit gen Yahoo, Gmail, individul nu poate fi acuzat decat de santaj.
dcp100168 Posted August 19, 2010 Author Posted August 19, 2010 Gălăţeanul care a şantajat o americancă rămâne în arestGigi Tudori, acuzat că a spart contul de e-mail al americancei Karrie AuBuchon, va petrece următoarele 29 de zile în arest după ce judecătorii gălăţeni au decis ieri că anchetatorii au suficiente probe din care reiese că bărbatul este vinovat de accesul fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi şantaj.Tecuceanul a descărcat timp de două luni mai multe poze şi filme cu femeia în diverse ipostaze sexuale, pentru ca apoi să o şantajeze, cerându-i 4.000 de dolari prin intermediul unei cunoştinţe, Dolores Fuentes, pentru a nu face publice imaginile compromiţătoare.Judecătoria Tecuci a emis pe numele său un mandat de arestare, dar Gigi Tudori a atacat hotărârea cu recurs, cerând Tribunalului Galaţi să îl judece în libertate. "Partea vătămată deţine o afacere în SUA şi multe din adresele de email din agenda sa aparţin colaboratorilor şi clienţilor acesteia, situaţie în care, prin expedierea imaginilor în cauză i s-ar fi produs un prejudiciu material şi de imagine", au concluzionat procurorii DIICOT Galaţi.Karrie AuBuchon a expediat pe 8 iulie 2010, 11 iulie 2010 şi 14 iulie 2010, prin serviciul Western Union, sumele de 500 USD, 750 USD şi respectiv 975 USD pe numele lui Tudori Gigi, dar a anunţat şi autorităţile americane.Ancheta a fost preluată de FBI care în colaborare cu poliţiştii români a organizat un flagrant. Gălăţeanul a fost prins la sediul unui oficiu Western Union din municipiul Tecuci, unde a solicitat operatorului de la ghişeu încasarea sumei de 500 USD expediată de Karrie AuBuchon. Americanca îşi transmite cererile în proces prin biroul ataşatului legal FBI din cadrul ambasadei SUA la Bucureşti.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galateanul_care_a_santajat_o_americanca_ramane_in_arest_0_319768133.html
dcp100168 Posted December 7, 2010 Author Posted December 7, 2010 1 an şi 2 luni de închisoare pentru Gigi TudoriGigi Tudori, la cei 23 de ani ai lui, a primit 1 an şi 2 luni de închisoare pentru mai multe capete de acuzare: acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi şantaj.Omul, prin intermediul unui prieten, a ajuns în posesia a nu mai puţin de 200 de ID-uri cu tot cu parole. Asta se întâmpla în vara acestui an. Aşa că Gigi a navigat nestingherit printre secretele acestora. Ideea şantajului i-a venit în momentul în care a intrat în mailul unei americance. Tânărul a realizat că femeia avea o relaţie cu o alta, vizionând filmuţele, dar şi pozele aflate în poşta electronică. Faptul că aceasta mai avea şi o afacere l-a făcut pe Gigi să creadă că va putea trăi regeşte.Este adevărat că din dosar reiese că inculpatul ar avea o situaţie destul de grea: doi copii în întreţinere, un frate cu handicap al cărui asistent era. Însă toate aceste date nu i-au făcut pe magistraţi să uite de şantaj.Ca să fie sigur că-şi va atinge scopul, Tudori i-a trimis mailul undeva în Chicago, Illinois, la prietena victimei, ameninţând că, dacă nu va primi 4.000 de dolari, va pune pe youtoube filmuleţele „cu un comportament sexual explicit”, dar le va trimite şi tuturor prietenilor din listele lor. „Trebuie să plăteşti… Mă întreb ce ar spune prietenii tăi, unchiul, mătuşa, dacă ar vedea ce conversaţii ai”, spune într-un mail Gigi. Culmea este că, de la bun început, americanca vizată de Tudor i-a scris că nu va plăti nimic şi că deja a luat legătura cu FBI-ul. Pentru ca ulterior să revină la sentimente mai bune: „Aş putea pierde o afacere profitabilă”, îi scria ea şantajistului.De altfel, în rechizitoriu se arată că femeia deja colabora cu instituţia mai sus amintită, însă tecuceanului nostru nici prin minte nu i-a trecut că se va ajunge la reţinerea lui. Cert este că americancele s-au constituit părţi civile în procesul care acum se află în cale de atac la Tribunal. Ele cer 2.440 de dolari, 2.225 de dolari, respectiv 215 dolari, bani pe care i-ar fi trimis condamnatului în iulie 2010.Cât despre Gigi, el a fost arestat de magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la sesizarea făcută de cei de la FBI. De cazul său s-au ocupat procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) structura centrală, după care judecata s-a făcut la Galaţi, unde a primit 1 an şi 2 luni, decizie care deja este atacată.http://www.viata-libera.ro/articol-Tecucean_in_atentia_FBI-ului_2.html
dcp100168 Posted January 3, 2011 Author Posted January 3, 2011 Gigi Tudori - condamnat la un an de închisoareGigi Tudori, originar din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost trimis în judecată pentru acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi şantaj, toate acestea după ce a spart contul de e-mail al unei americance - Karrie AuBuchon. Bărbatul a descărcat timp de trei luni mai multe fotografii şi filme cu americanca în ipostaze intime alături de o altă persoană, iar pe 2 iulie 2010 a început să îi trimită mesaje de ameninţare prin intermediul unei cunoştinţe, Dolores Fuentes.În penultima zi a anului 2010, şantajistul a fost condamnat de Tribunalul Galaţi la o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare după ce iniţial a fost găsit vinovat şi de Judecătoria Tecuci, fiindu-i confiscat laptopul marca Compaq de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunilor. El a fost obligat să îi restituie americancei suma de 2.440 de dolari pe care i-a obţinut prin şantaj.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Exclusiv-A_spart_mailul_unei_americance-apoi_a_santajat-o_0_401959862.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now