Silvia Marcu, "ambasadorul" României în Spania

[dcp100168]

El Mar Negro - o nouă carte a Silviei Marcu

Volumul Marea Neagra: geopolitica unei regiuni la rascruce de drumuri (El Mar Negro: geopolítica de una región encrucijada de caminos ), necesara pentru familiarizarea cititorului si cercetatorului spaniol cu realitatea Europei Orientale, este o sinteza geopolitica, economica si geostrategica a regiunii Marii Negre in Europa, in contextul unei lumi turbulente, in continua transformare. Aparut la Editura Universitatii Valladolid in 2008, volumul va fi lansat pe 26 martie, la sediul ICR Madrid, in prezenta autoarei, galateanca Silvia Marcu, cercetator la CSIC (Consiliul Superior de Cercetari Stiintifice) din Madrid si a invitatilor sai Guillermo Pérez Sánchez si Ricardo Martín de la Guardia, profesori de Istorie Contemporana, Universitatea Valladolid, Patricia González Aldea, profesor Universitatea Carlos III Madrid si Horia Barna, director ICR Madrid.

Cartea este o cercetare-eseu, ce foloseste Marea Neagra ca simbol al unui bogat amalgam de culturi, etnii si civilizatii care se intrepatrund, prin intermediul coexistentei nu lipsite de tensiuni si conflicte, dar si prin cooperare, internationalizare si integrare a regiunii in lumea de valori occidentale, informeaza ICR Madrid. Regiunea analizata cuprinde tari importante pentru scenariul geopolitic al secolului XXI, cum ar fi Rusia, care incearca sa-si redefineasca rolul de putere la nivel mondial, Turcia “Cal troian” intre Occident si Orient, „cu inima indoita intre pastrarea valorile sale ancestrale si dorinta de integrare in Uniunea Europeana, Romania si Bulgaria, piloni de stabilitate in zona, Armenia, Azerbaijan si Georgia – state caucaziene aflate pe drumul marilor trasee de resurse energetice – sau Ucraina, tara impartita intre tendinte pro-occidentale si pro-ruse... Desi lucrarea este dedicata intregii regiuni a Marii Negre, un rol important in cercetare si analiza il are Romania, tara prin excelenta implicata in noua strategie, cu o politica directa, activa in zona. Cartea este un omagiu adus marii. Si o pledoarie pentru geopolitica, stiinta aflata la jumatate de drum intre strategie si arta, stiinta care, atat de profund studiata in Romania si in celelalte tari din regiunea Marii Negre, din nefericire, nu si-a gasit inca locul in cercetarea spaniola. Si chiar daca marea, adesea, se transforma in pretext, lucrarea doreste ca cititorul sa se bucure de aceasta calatorie, pe o mare sfasiata de istorie, dar splendida, unica: o mare invaluita in amintiri, care uneste Europa de Asia, Occidentul de Orient, intr-o splendida conexiune formata dintr-un bogat amalgam etnic si emotional.

Silvia Marcu, autoarea (Galati, Romania, rezidenta in Spania din 1992), Doctor in Geografie (Universitatea Complutense Madrid, 2000) cu o teza despre Romania in noul context geopolitic european (Rumania en el nuevo contexto geopolítico europeo) s-a specializat in ultimii ani in cercetarea geopoliticii spatiului Europei de Est, a relatiilor internationale si a proceselor migratorii. A fost bursiera la NATO (2001) si mai recent (2007) a fost Visiting Scholar la Institute for European, Russian and Eurasian Studies, George Washington University, SUA. A participat la congrese si seminarii cu caracter international si national si a conferentiat la Banca Mondiala (2007), la Universitatea George Washington din Washington D.C, la Universitatile Complutense din Madrid, Valladolid, Valencia, Salamanca, Elche, Santiago de Compostela, Vitoria, la Institutul Cultural Roman si la Scoala Oficiala de Limbi Straine.

Este autoare a cartilor Rumania, territorio olvidado: procesos de transición e integración: 1989-2005 (Universidad de Valladolid, 2005), si O punte latina peste Europa. Relatiile Spania-Romania (Un puente latino sobre Europa. Las relaciones España-Rumania), Editura ICR, Bucuresti, 2005.

Printre ultimele articole stiintifice publicate in 2007, mentionam:

- La geopolítica de la Rusia postsoviética: desintegración, renacimiento de una potencia y nuevas corrientes de pensamiento geopolítico. Scripta Nova. Revista Electrónica de Geografía y Ciencias sociales. Barcelona: Universidad de Barcelona;

- Estrategias petroleras y rivalidades en la región geopolítica del mar Caspio Revista de Estudios Regionales, nº 80, Universidades de Andalucía

- España y la geopolítica de la inmigración en los albores del siglo XXI, nº. 40 Revista Cuadernos Geográficos, Universidad de Granada

- Dinámica y estructura migratoria laboral de rumanos: 1990-2006. Flujos de emigración hacia España, destino Madrid Migraciones, nº 21.

- Spain a New Country of Immigration in Europe, Anale de Geografie Universitatea Iasi, Rumania, nº 23.

In prezent isi desfasoara activitatea stiintifica si profesionala in cadrul Consiliului Superior

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-262 ... madrid.htm

[dcp100168]

O gălăţeancă, invitată de regele Spaniei la întâlnirea cu preşedintele României: "Am simţit că trăiesc româneşte"

Silvia Marcu, gălăţeancă strămutată de ani buni în Spania, unde a atins performanţa în domeniul ştiinţific - este "cercetător spaniol de origine română" pentru Geografie, specialistă chiar în frontiera de est a Europei, în migraţiile caracteristicile acestei epoci - a avut onoarea să fie invitată de regele Spaniei la recepţia de la Palatul Regal din Madrid, pe 13 iulie, cu prilejul vizitei oficiale a preşedintelui României în Spania.
Gălăţeanca a fost acum câţiva ani şi corespondenta din Madrid a „Vieţii libere”, de unde ne trimitea analize politice ale momentului la nivel global şi, desigur, date de la faţa locului privind lumea iberică.
La recepţia de la Palatul Regal, Silvia Marcu a dat mâna cu monarhii spanioli şi cu alţi invitaţi de marcă, la dejunul oficial. În fotografii o putem vedea, în dreapta imaginii, alături de regele Felipe VI, regina Letizia, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi prima doamnă, Carmen Iohannis.

"Noroc!", ne-a urat, în româneşte, regele Felipe

Am aflat despre eveniment şi ne-am grăbit s-o întrebăm chiar pe gălăţeanca noastră cum a fost şi ce a simţit în preajma şefilor celor două state. "La dejunul oficial, au participat şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, şi soţia acestuia, miniştrii de Externe, Apărare, Dezvoltare şi Sănătate din Spania şi preşedinta Comunităţii Madrid", am aflat de la Silvia Marcu. "În acelaşi timp, la dejun au participat, printre alţii, episcopul ortodox din Spania şi Portugalia, Timotei Lauran, Joaquín Garrigós, traducător din limba română, pianistul Josu de Solaun şi Aurel Truţă, primul primar român din Spania - primar al comunei Páramo de Boedo, Palencia. În cadrul discursului său, regele Spaniei a mulţumit comunităţii româneşti pentru contribuţia la dinamismul economiei spaniole, evidenţiind faptul că românii reprezintă grupul de străini cel mai numeros din Spania. Regele Felipe VI a semnalat că sprijină "vocaţia României de a se transforma într-un pol de stabilitate în regiune" şi şi-a terminat discursul ridicând cupa şi rostind "Noroc", în limba română".
Am aflat că onoranta invitaţie i-a fost făcută gălăţencei atât din partea Ambasadei României la Madrid, cât şi din partea Consiliului Superior de Cercetări Ştiintifice din capitala Spaniei şi a Casei Regale spaniole, "ca semn de recunoştinţă pentru întreaga activitate ştiinţifică" realizată de româncă în Spania în ultimii 15 ani, timp în care a contribuit la strângerea relaţiilor internaţionale la nivel ştiintific şi cultural dintre cele două ţări.
"Mărturisesc, pentru mine a fost un moment special, înălţător, în care am simţit că trăiesc româneşte. Pe de altă parte, recunoştinţa Spaniei pentru toate realizarile mele la nivel ştiintific în domeniul geopoliticii frontierei, relaţiilor internaţionale şi mobilităţii umane mă îndeamnă să continui cu forţe reînnoite în cercetarea la cel mai înalt nivel".
Implicată în domeniul fierbinte al mişcărilor transfrontaliere de populaţie (de altfel, unul dintre motivele vizitei preşedintelui Iohannis a fost legat de discuţiile privind dubla cetăţenie a românilor din Spania), gălăţeanca are încă o dorinţă: "De-a lungul traiectoriei mele, mi-ar fi plăcut şi îmi doresc încă o colaborare cu România, la nivel ştiintific".
Dar se vede că… nimeni nu-i profet în satul lui!

Fişă de învingător

Silvia Marcu, cercetator spaniol de origine română, este din 2005 cercetător la Consiliul Superior de Cercetări Ştiinţifice (CSIC) din Madrid. Este doctor în Geografie (2000), cu diploma obţinută la Universidad Complutense Madrid, unde a susţinut teza "România în noul context geopolitic european: tranziţie politică, integrare economică şi impact teritorial". A fost bursieră la NATO între 2001 şi 2002, cu stagii de cercetare în SUA, la Institute for European, Russian and Eurasian Studies (2003-2004; 2007; 2011), apoi la Academia de Ştiinte din Moscova (2009). Este expertă în geopolítica frontierei Europei de Est şi în mobilitatea transfrontalieră Est-Vest.
În cercetările sale tratează strategiile inovatoare de mobilitate, procesele de reconstrucţie identitară, de revenire pentru dezvoltare productivă a europenilor din Est care circulă între Europa şi ţările lor de origine, în ultimii 25 de ani. Lucrează la realizarea unui nou cadru teoretic al mobilităţii umane de secol XXI. Autoare a cinci cărţi, românca a publicat şi peste 60 de articole ştiinţifice, în reviste recunoscute la nivel international, în engleză şi spaniolă: „Geoforum”, „Geopolitcs”, „Population”, „Space and Place”, „International Planning Studies”, „Southeast European and Planning Studies”, „Cultural Geography”, „Mobilities”, „European Societies”, „Arbor”, „Boletin de la AGE”, „Estudios Geográficos”, „Revista Internacional de Sociología”, „Politica y Sociedad” etc. A susţinut peste 100 conferinţe în universităţi din Spania, SUA (inclusiv la Banca Mondială), Academia de Ştiinţe din Rusia şi a fost chiar profesor de Relaţii Internaţionale pentru American University (2000-2009).

viata-libera.ro

[dcp100168]

Silvia Marcu, premiată la Gala ”100 pentru Centenar” de la Madrid. ”De peste 25 de ani, creez punţi între România şi Spania”

"Pentru mine, Galaţiul este rădăcina, este seva care îmi trece prin suflet", ne-a mărturisit Silvia Marcu, una dintre cei zece laureaţi ai Galei "100 pentru Centenar" care a avut loc pe 19 iulie, la Palatul Bauer - sediul Şcolii Superioare de Canto din Madrid. Cercetător titular la Consiliul Superior de Cercetări Ştiinţifice, instituţie a Guvernului Spaniei, gălăţeanca a fost, acum câţiva ani, corespondenta din Madrid a "Vieţii libere", de unde ne trimitea analize politice ale momentului la nivel global şi, desigur, date de la faţa locului privind lumea iberică.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a considerat că Silvia Marcu merită să facă parte dintre cei 100 de români de pretutindeni, cu activităţi deosebite, promotori ai elitelor româneşti, pe care să-i premieze în cadrul acestei iniţiative dedicate Anului Centenar. "Constituirea unui număr simbol de 100 de români din afara ţării care ne amintesc, acum, la 100 de ani de la Marea Unire, că suntem un popor unit dincolo de graniţe şi distanţe, capabil să conlucreze pentru idealuri comune într-o lume deschisă. Românii din diaspora conturează imaginea poporului nostru în ochii întregii lumi - ca un popor de oameni harnici, inteligenţi, cu putere creatoare, care oferă comunităţii în care trăiesc rodul muncii, minţii şi talentului lor. O astfel de comunitate de români muncitori şi valoroşi regăsim şi aici în Spania", a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, la Gala "100 pentru Centenar" din capitala Spaniei. După Bruxelles, Lisabona, Roma, Londra, Paris şi Atena, Madridul a devenit cea de-a şaptea capitală în care a fost celebrată excelenţa românească de pretutindeni.

- Doamnă Silvia Marcu, ce reprezintă pentru dumneavoastră distincţia oferită în cadrul Galei "100 pentru Centenar" şi mai cu seamă faptul că aţi fost aleasă printre cei zece români de succes, oameni consideraţi modele de conduită şi implicare în păstrarea şi promovarea identităţii româneşti din Madrid?

- Sunt emoţionată şi fericită pentru această distincţie, care este prima conferită de statul român, şi mă simt profund onorată pentru că am fost aleasă între cei zece români de succes. De mai bine de 25 de ani, creez punţi de uniune între România şi Spania, în domeniile cercetării geopolitice şi mobilităţii umane. Cel mai important lucru pentru mine este simbolul acestui premiu! Anul acesta, România împlineşte 100 de ani de la Marea Unire. A primi în acest an jubiliar un astfel de premiu de excelenţă şi recunoştinţă pentru promovarea identităţii româneşti este cea mai frumoasă distincţie. Felicit Guvernul României şi Ministerul Românilor de Pretutindeni pentru această iniţiativă.

- Ce loc va ocupa acest premiu în panoplia dumneavoastră de realizări profesionale?

- Acest premiu va ocupa, fără îndoială, cel mai important loc în panoplia de realizări profesionale. Toată traiectoria mea profesională am dedicat-o României şi cercetării spaţiului Europei de Est. Sunt convinsă de faptul că recunoştinţa primită din partea ţării mele, la ceas aniversar, este cea mai valoroasă!

- Ce visa să devină, când era copil, Silvia Marcu?

- Visam să fiu scriitoare! Consider că mi-am îndeplinit visul. Am descoperit pasiunea de a scrie când aveam zece ani şi profesoara mea de limba română de la Liceul de Artă din Galaţi mi-a spus: "Scrii frumos şi bine! Scrie, continuă să scrii!". Ulterior, tata mi-a spus şi încă îmi mai spune şi acum: "Scrie, pe tine scrisul te-a salvat şi te salvează". Asta am făcut şi încerc să fac în continuare. Să scriu.

- Care a fost traseul educaţional şi profesional pe care l-aţi urmat? Şi de ce aţi ales tocmai Spania, stabilindu-vă la Madrid în 1992?

- Am terminat Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi, în 1989, anul Revoluţiei, anul când căderea Zidului din Berlin a schimbat lumea... Recunosc că am avut un curaj enorm să o iau de la capăt. A emigra în 1992, când frontierele erau închise, nu reprezenta acelaşi lucru cu liberă circulaţie, cu mobilitatea pe care o practică cetăţenii români în prezent. Este nevoie de multă hotărâre, sacrificii, ambiţie şi dorinţă de a reuşi în viaţă, pentru a o lua de la capăt…

Am ales Spania pentru că era singura ţară (alături de Portugalia) care oferea vize pentru migranţii români. Primii ani au fost foarte dificili, dar cu tenacitatea proprie tinereţii am reuşit să răzbat! M-am înscris la Doctorat în 1996 şi am obţinut titlul de Doctor în anul 2000 - Magna Cum Laudae - la Facultatea de Geografie şi Istorie din cadrul Universităţii Complutense din Madrid, cu o teză despre România, în contextul geopolitic european: tranziţie politică, integrare economică şi impact în teritoriu". Ulterior am fost bursieră la NATO.

- Prin ce alte ţări v-a purtat cariera şi care a fost misiunea dumneavoastră acolo?

- Am fost profesoară de relaţii internaţionale la American University Washington D.C. (SUA) timp de şapte ani. Am avut stagii de Visiting Scholar la Institute for European, Russian and Eurasian Studies (Washington D.C.) în 2007 şi 2011, şi la Academia din Rusia (Moscova) în 2009. Misiunea mea a fost să predau cursuri de relaţii internaţionale (politicile Uniunii Europene) şi să cercetez problematica geopolitică a Europei de Est, cu precădere situaţia şi poziţia României în contextul tranziţiei şi a schimbărilor provocate de căderea sistemului dictatorial şi instaurarea regimului democratic. Ulterior, am dedicat parte din cercetare frontierei de Est, cercetând regiunea Marii Negre, în special, situaţia Moldovei, a Ucrainei şi a Rusiei. Am studiat şi studiez rolul României şi care au fost şi sunt implicaţiile integrării României în structurile europene şi atlantice în contextul geopolitic internaţional.

Cercetarea frontierei m-a condus către cercetarea migraţiei europenilor din Est, mai ales a românilor în Spania. În 2010 am obţinut contractul de excelenţă "Ramón y Cajal", oferit cercetătorilor, de Ministerul Cercetării şi Inovării din Spania, în regim de înaltă concurenţă competitivă. De-a lungul acestui contract de cinci ani, am lucrat la diferite proiecte şi am scris, reuşind să-mi "îmbogăţesc" CV-ul cu numeroase publicaţii. La finalul său, am obţinut titlul de Excelenţă în cercetare, pe care Guvernul Spaniei îl oferă celor mai distinşi cercetători.

Ca o încununare, un moment deosebit din viaţa mea profesională a fost invitaţia pe care am primit-o de la Casa Regală Spaniolă, din partea Majestăţii Sale, Regele Felipe VI, cu ocazia primei vizite de Stat realizată în Spania de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în iulie 2015.

Recunoştinţa primită din partea autorităţilor spaniole pentru traiectoria mea profesională a fost un premiu minunat, o onoare pentru mine!

- Cât de numeroasă şi de puternică este comunitatea românească din Spania şi cum v-aţi implicat pentru a o sprijini?

- În Spania, în iulie 2018, locuiesc 1.030.054 de români înregistraţi, care practică mobilitatea, şi care, în acelaşi timp, lucrează şi se integrează în societatea spaniolă. Este un fenomen unic. Este o comunitate situată între supravieţuire şi succes… Observ, însă, că oamenii au început să capete mai multă încredere în forţele lor, mai ales în ultimii zece ani, după ce România s-a integrat în Uniunea Europeană. Există o legătură extraordinară stabilită între oameni, este vorba de o comunitate puternică, care îşi menţine limba, tradiţiile, obiceiurile şi care, în acelaşi timp, contribuie la dinamismul economiei Spaniei. Acum, se aşteaptă un salt calitativ de la generaţia a doua şi chiar a treia de români în Spania. Mă gândesc la copii, la tinerii care studiază în universităţile spaniole, care îşi fac doctorate şi care încep să lucreze pe măsura pregătirii lor profesionale. Astfel încât aşteptăm un salt calitativ de la comunitatea românească în Spania, în toate aspectele!

Sprijin şi mă implic în mod continuu în comunitatea românească în Spania, prin intermediul cercetării: al proiectelor realizate şi al publicaţiilor. Proiectele mele constau, în prima fază, din lucrări de teren, adică din realizarea cercetării calitative, cu interviuri în profunzime şi grupuri de discuţii cu migranţii. Mărturisesc că întâlnirea cu oamenii este partea cea mai interesantă a cercetării. Fiecare persoană intervievată este o istorie de viaţă, pentru fiecare mobilitatea are o altă semnificaţie. Experienţa este nepreţuită! Pentru oamenii noştri minunaţi, tot respectul meu!

- Povestiţi-mi, vă rog, mai multe despre activitatea dumneavoastră din prezent. Care sunt cele mai importante realizări profesionale?

- Sunt cercetător titular la Institutul de Economie, Geografie şi Demografie (IEGD), din cadrul Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice (CSIC), Guvernul Spaniei (Madrid).

În luna iunie 2018, am obţinut proiectul "(Re)conceptualizar el movimiento humano en el siglo XXI: estrategias e impactos de la movilidad de los Europeos del Este en España" (Reconceptualizarea mişcării umane în secolul XXI: strategii şi impact al mobilităţii europenilor din Est în Spania), obţinut la Ministerul de Cercetare şi Inovaţie din Spania. În prezent, lucrez împreună cu echipa pe care am format-o, cu cercetători din Spania şi din ţările Europei de Est, la acest proiect.

În total, de-a lungul traiectoriei mele, am publicat şase cărţi de autor, 35 capitole de cărţi şi mai bine de 60 articole ştiinţifice în reviste internaţionale de specialitate, de mare impact, cotate ISI şi SCOPUS: Transactions of the Institute of British Geographers, Sustainability, Mobilities, Geopolitics, Population, Space and Place sau Geoforum, printre altele.

Ultima carte am publicat-o anul acesta, 2018, în luna iunie. Se numeşte "Geografias de la movilidad humana en el siglo XXI: jóvenes de la Europa del Este en España" (Geografii ale mobilităţii umane în secolul XXI: tineri din Europa de Est în Spania"), publicată de Editura Complutense, serie cercetare.

Cum arată şi titlul, pe lângă conceptele teoretice de specialitate, această carte este un omagiu adus tinerilor din Europa de Est, cu precădere românilor, care au ales Spania pentru a lucra sau pentru a studia. Analizează traiectoriile lor de viaţă, problemele şi realizările lor. Acum am început să lucrez la o nouă carte. Pentru mine, este vital ca în afara articolelor ştiinţifice, să am pe masa de lucru o carte de cercetare.

- Ce vă mai leagă, după atâţia ani, de Galaţi şi de România?

- Pentru mine, Galaţiul este rădăcina, este seva care îmi trece prin suflet. Galaţiul reprezintă familia mea, părinţii mei care m-au susţinut şi mă susţin de când sunt plecată - învăţătorii Georgeta şi George Marcu din comuna Vânători, unde m-am născut, şi surorile mele, Simona Stoica şi Anda-Doinţa Ionescu-Marcu, care sunt mereu alături de mine, în ciuda distanţei…

Galaţi reprezintă şi vecinii mei, pe ce care i-am regăsit pe Facebook, pe unii chiar recent, şi cărora le mulţumesc pentru sprijin!

De Galaţi mă leagă amintirea studiilor la Liceul de Artă, la Liceul de Filologie, prietenii şi colegii mei de atunci... Cenaclul "Flacăra" de pe stadion… Dunărea… Grădina Publică, Teatrul Muzical "Nae Leonard"… Mă leagă tare mult "Viaţa liberă", acest ziar drag, creat de oameni minunaţi cu care am colaborat câţiva ani şi cărora le mulţumesc tare mult!

România este… "ţara mea de glorii, ţara mea de dor", o realitate a sufletului meu, a spiritului meu… sublimată la categorie de simbol, o metaforă care cuprinde limba română - sunetul ei unic - Iaşiul, Carpaţii… Marea Neagra, marea literatura… Oamenii…

Profit de acest context, pentru a mulţumi tuturor oamenilor extraordinari de la Galaţi şi din toată ţara care, cu ocazia obţinerii acestui premiu jubiliar, au găsit un moment să-mi fie alături în cadrul reţelei sociale - Facebook - în ultimele zile. Mulţumesc pentru toate dedicaţiile, cuvintele frumoase şi pentru gândurile transmise! De aceea, distincţia obţinută este un omagiu adus atât lor, cât şi migranţilor români în Spania, care prin muncă, dăruire şi efort au reuşit ca în ultimii aproape 30 de ani să schimbe imaginea României în lume, să creeze o cultură a mobilităţii caracteristice secolului XXI! Lor le dedic acest premiu!

- Unde şi cum vă vedeţi peste 20 de ani?

- O întrebare foarte frumoasă, dar o sfidare în acelaşi timp. Cine ştie? Viaţa este alcătuită din clipe, este "sălbatică" şi imprevizibilă... Nu ştiu ce se va întâmpla peste 20 de ani… Un mare poet spaniol, Antonio Machado, scria: "Se hace camino al andar" - "Drumul se face mergând"… Sau mai clar: viaţa se construieşte trăind… În cazul meu, scriind, realizând, contribuind… Cum ar spune un alt maestru al cuvintelor, de astă dată româneşti, îndrăgitul şi neuitatul Adrian Păunescu: "Numai drumul e interesant. Ţinta e cuprinsă în drum!".

viata-libera.ro

[dcp100168]

Povestea de film a româncei care a ajuns de la îngrijitoare de copii, academician la universități de top din SUA și apreciată de regele Spaniei

„Viața bate filmul“ este o zicală dovedită din plin de povestea de viață a Silviei Marcu, profesor la universități importante din SUA și cercetător-academician în Spania. Românca a parcurs lungul drum de la imigrantul sărman, dispus să facă muncă necalificată fără acte, la o somitate în însoritul Madrid, dar și peste Atlantic.

Silvia Marcu (60 de ani) a ales Spania la începutul anilor ’90, iar pentru asta a lăsat în urmă tot ce putea să-i fie mai drag. Însă situația din România acelor ani, o țară mult mai cenușie decât azi, ce părea complet lipsită de speranță, a fost un imbold serios.

„Terminasem facultatea la Iași și căutam un ideal. Am lăsat în urmă durere și sărăcie, dar și toată viață mea frumoasă din studenție. Familia. Părinții. Surorile. Și iubirea. Inflația creștea din ce în ce mai mult și salariul de profesoară nu îmi ajungea până la final de lună. Am ales drumul străinătății ca mai toți pionierii migrației, după căderea Zidului din Berlin și a dictaturii din România. Inițial, am vrut să plec în Franța, dar destinul m-a adus la Madrid, în Spania, unde locuiesc de atunci. Am scris un roman despre aceste evenimente și despre perioada dictaturii, a vieții de studentă și a perioadei de migrație. Se numește «Las Fronteras de Júpiter», dar nu este tradusă în limba română, din nefericire“, spune Silvia pentru „Weekend Adevărul“.

Pasărea Phoenix

Își amintește și azi prima zi din Spania, pe 7 noiembrie 1992, și sentimentul de tristețe profundă care i-a urmat peste tot pe românii obligați să caute o viață mai bună în alte zări. „Senzația a fost extrem de impactantă. Unică aș putea spune. Eram îmbrăcată în negru, mă simțeam enorm de singură. O tânără tristă. Ca o fugitivă cu o umbră alături. Nefericită. Dar am descoperit un Madrid însorit, cu un cer albastru, o lume nouă, colorată. Nu conștientizam nimic, eram tânără – și când ești tânăr, te lansezi în viață. Trăiești în fiecare zi, de fapt trăiești clipa, te adaptezi. Sau încerci. Eu am acceptat imediat condiția mea umană. Când pierzi ceva, când pierzi pe cineva, singurul lucru care îți mai rămâne este să renaști din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Accepți, aștepți să se deschidă o fereastră... să vezi lumina la finalul tunelului... Și în timp, de-a lungul așteptării mele, am reușit să schimb negrul inițial cu albul“, mărturisește Silvia Marcu.

Deși nu știa inițial limba spaniolă, s-a descurcat. A dat dovadă de ambiție, adaptabilitatea specifică românului, și a reușit să ajungă departe. Asta nu înseamnă că parcursul i-a fost lin și lipsit de eforturi. „Ca majoritatea românilor, am început de jos, dar muncind cu demnitate: îngrijind doamne în vârstă, având grijă de copii. Într-o zi, o doamnă ai cărei copii îi îngrijeam mi-a spus: «Te văd interesată de limba noastră, nu ai vrea să faci un curs de limbă la o universitate spaniolă? Fratele meu este rector». Am acceptat imediat și mi-au dat o bursă. Cred că destinul mi-a întins o mână de aur în acele momente. Eu limba o vorbeam deja, în trei luni am învățat-o, astfel încât am ales materii de literatură, istoria artei în Muzeul Prado – a fost o experiență minunată! De la acea universitate mi-au recomandat să fac un doctorat la Universitea Complutense din Madrid, cea mai renumită din țară. Și în 1997 am început doctoratul. A fost fulgurantă experiența, pentru că, deși mi-a fost greu, era singurul meu reper, singură mea dorință: să realizez o teză de doctorat despre România: să fac cunoscută România în Spania. De fapt, acesta a fost și este scopul meu ca cercetător în Spania, și în momentul de față. Am susținut teza în doar trei ani, cu o calificare maximă. Și acum spun: ce zi frumoasă aceea! Perfectă!“, rememorează românca.

Supraviețuirea ca stil de viață

Anii de început au fost însă dificili. România era considerată un fel de țară paria, iar românii nu aveau dreptul să treacă granițele cu ușurință și să muncească cu forme legale în țările Uniunii Europene. O realitate greu de imaginat azi, când milioane de conaționali muncesc peste hotare, iar circulația e liberă. „Frontierele erau închise, nu aveam niciun drept, am luat-o de la zero. De aceea, acum, tinerii nu se pot plânge. Ei circulă și aleg. Eu, generația mea, cea din anii ’90, am fost nevoiți să luptăm să ne câștigăm orice drept în această țară, în Europa, în lume. Nimeni nu îți făcea contract de muncă, a trebuit să omologhez titlul de licențiată în Geografie obținut în România, să studiez Geografia Spaniei și să dau un examen pentru a convalida titlul. Procesul a durat în jur de trei ani. În afara faptului că trebuia să schimb documentul de rezidență în fiecare an… și verile nu puteam să mă întorc acasă, în țară – timp de patru ani nu am putut să mă întorc. Cât a mai suferit mama! Perspectivele mi s-au deschis abia după ce am susținut teza de doctorat, când mi-am lansat zborul, cu un master la Școala Diplomatică din Madrid, o bursă câștigată printr-un concurs extrem de dificil la Alianța Nord-Atlantică, NATO, pentru doctori tineri… Dar chiar așa fiind, nu a fost simplu. Am plecat în Statele Unite ale Americii un an, am lucrat pentru Ministerul de Externe și de Interne din Spania ca traducător simultan“, își amintește profesoara.

Ambiția ei i-a impresionat pe profesorii și colegii de la facultate. „Și acum consider că m-a salvat experiența din copilărie și studenție, adică perseverența, munca asiduă de zi cu zi, dorința de a mă perfecționa, de a mă autodepăși. Nu aveam nimic de demonstrat nimănui, o făceam pentru mine. La început pentru a supraviețui, și pe urmă ca pe o normă de viață. Muncă! Aici cred că educația din țară m-a ajutat enorm. Colegii de la doctorat spuneau: «Eu vreau să fiu ca Silvia, să pot să lucrez repede ca ea». Nici acum nu știu la ce se refereau. Era și a rămas stilul meu: să încep și să duc lucrurile pînă la bun sfârșit. Cu etică, valori, onoare, răbdare și bun-simț“.

 „Frontiera simbolică“

Chiar dacă Spania a devenit patria sa adoptivă și i-a ajuns la inimă, a trăit și momente mai neplăcute și a făcut cunoștință cu naționalismul și cu xenofobia spaniolilor. „M-am lovit de foarte multe prejudecăți. Cred că fiecare spaniol în parte – cu foarte puține excepții – pe care l-am cunoscut «m-a lovit» în cei 32 de ani de când locuiesc aici. Aproape în fiecare zi primeam, și chiar şi acum, primesc câte o «lovitură», o dezamăgire mai bine zis. Fără să mă simt victimă, trebuie să recunosc că da, există multă stigmatizare, xenofobie, mai ales când obții un loc de muncă, conform studiilor tale, și îi depășești pe spanioli la nivel intelectual. Am fost multă vreme «la rumana» (românca), cea care creează competențe, deși am un nume la nivel mondial, creat în timp. Când eram tânără, mă durea și mă afecta, acum m-am obișnuit. Fără durere. Chiar mă amuză. Cei care suferă sunt probabil chiar ei. Eu numesc această realitate, științific vorbind, «frontieră simbolic㻓.

Cu totul altfel stau lucrurile în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean, ea a fost de fiecare dată excelent primită, iar faptul că era româncă nu a contat. „Mărturisesc că, de câte ori merg în SUA, la Washington D.C., mă simt liberă, bine primită. De la început a fost așa: și când mergeam ca cetățean român înainte de 2008, și acum, ca cetățean spaniol. Mă tratează cu respect și admirație! Fără invidie. Acolo da, sunt inclusivi. De aceea spun mereu: integrarea? care integrare? Nu există. Este o utopie. Fiecare persoană străină în Spania se simte cum se simte, are percepțiile sale. Eu sunt aici o supraviețuitoare, care a învățat să spună «nu», atunci cînd simte să spună că «nu». Ce senzație extraordinară! De libertate! Mi-am schimbat cetățenia, sunt cetățean spaniol din 2008. Dar acest lucru este secundar. Sunt spaniolă în documente… Identitatea mea este patria mea: România“, a mărturisit românca.

Profesor emerit pe ruta Spania-SUA

Silvia Marcu este și profesor în Statele Unite ale Americii, la universități importante, dar și la Madrid. Asta după ce anterior a câștigat burse NATO în SUA. Evident, cel mai bine se simte peste Atlantic, iar studenții de acolo continuă să o impresioneze. „Din 2000 sunt profesoară la universități SUA (GW. Washington, American University și Georgetown University) și la Universitatea Carlos III din Madrid. Studenții mei au fost și sunt minunați, îmi aduc mereu un aer nou, îmi limpezesc orizontul cînd intră în birou, sau eu mă simt liberă cînd întru la ei în aulă. Sunt seva, sunt viitorul! Îmi împodobesc viața și mereu le voi rămâne recunoscătoare pentru modul în care învață, răspund, dezbat, își pregătesc dizertaţiile în detaliu. Vin din toată lumea, dar cu studenții americani am un sentiment aparte, ei știu să păstreze o relație, au amintiri, sunt prezenți pe rețelele mele sociale, scriu după mult timp, vin să mă viziteze la birou când trec prin Spania. Mulți au ajuns să ocupe locuri importante la instituțiile internaționale. Sunt mândră de ei! Acum îmi desfășor activitatea la Consiliul Superior de Cercetări Științifice (Consejo Superior de Investigaciones Científicas) la Institutul de Economie, Geografie și Demografíe, ca cercetător titular. Din 2005 am avut diferite burse aici, la CSIC (ar fi echivalentul Academiei de Științe din România). Am fost cercetător «Ramón y Cajal» (cea mai importantă bursă oferită de statul spaniol cercetătorilor) și în 2005 am obținut postul de cercetător titular la această Instituție, CSIC. Până acum am publicat opt cărți de autor, mai bine de 100 de articole științifice cotate la nivel internațional în cele mai prestigioase reviste de geografie umană din lume. Am 24 de ani de cercetare postdoctorală“, mai spune profesoara.

În prezent, Silvia Marcu lucrează la trei proiecte importante. Acestea se referă în special la mobilitate și migrare. Proiectele ei sunt finanțate de statul spaniol și de Uniunea Europeană. „În prezent derulez două proiecte importante: «Noi forme de mobilitate a tinerilor români și spanioli în timpul post-pandemie: precaritate, reziliență și revenire», proiect în care, fără să compar, studiez situația tineretului din aceste două țări și modul lor de a face față vremurilor pe care le trăiește societatea globală, distanțată, solitară, rece, care funcționează într-o rețea, fără ca oamenii să se cunoască de fapt între ei, și dorința lor de a fi agenți de schimbare ai societății. Este un proiect al Ministerului de Cercetare și Inovare din Spania cofinanțat cu fonduri UE. Mă pasionează acest proiect! Al doilea e «Contextul geopolitic, mișcarea umană și consecințele economice ale războiului din Ucraina: implicații pentru Spania», finanțat de Spania și UE. În cadrul acestuia am reușit să invit, cu fondurile obținute, mai bine de 100.000 de euro, o cercetătoare din Jarkov, să lucreze cu mine la CSIC, am salvat-o din situația în care trăia în țara sa. Mă simt onorată că am reușit să obțin acest proiect. Pe viitor vreau să solicit un proiect despre revenirea în țară a «pionierilor migrației» în momentul pensionarii... Deja îl schițez“, adaugă ea.

Admiterea cu „dosarul“, ambiguă și nedreaptă

Dacă ar fi să compare sistemul de educație din România cu cel spaniol, ajunge la o concluzie surprinzătoare pentru mulți. În opinia sa, România este peste Spania, la acest capitol: „Credeți-mă, eu mereu am considerat sistemul de învățământ din țară noastră mai bun decât cel din străinătate. De fapt, străinătatea este un miraj, o atracție, un curcubeu. Baza mea a fost școala din România. Bine, ulterior am călătorit prin toată lumea, am avut burse, am învățat stilul predării spaniol, american, rusesc. Dar eu consider că școala românească a avut, pe vremea mea cel puțin, o calitate excepțională!“.

Există și unele diferențe între cele două sisteme, iar Silvia Marcu evidențiază câteva. „Aici se pune baza pe dezbatere. Toată lumea este invitată să ia cuvântul, ceea ce mi se pare perfect, dar cred că trebuie să ai o bază de cunoaștere. Nu spun să înveți pe de rost, cum învățăm noi, manuale întregi pentru a intra la facultate cu 25 pe loc, dar e bine totuși să înveți pentru a putea gândi și dezbate... Să ai o bază de cunoștințe solide înainte de a lua cuvântul. Acum se aplică, înainte se dădeau examente grele. Valorează enorm faptul că am avut șansă să dau examene în regim de extremă competență, și nu să aplic pur și simplu un dosar, și să aștept «să fiu acceptată». Este ambiguu și nedrept. Multe persoane cu capacitate pot rămâne în afară de exemplu pentru că nu făcut voluntariat… Absurd sistem“, susține profesoara.

Navetistă pe termen nedefinit

Deși este academician în Spania, profesor universitar și cercetător de top în Statele Unite și Spania, Silvia Marcu nu își uită originile. În timp ce unii dintre conaționalii săi disprețuiesc spiritul românesc, patriotismul și iubirea de țară pe care le consideră exclusiv atribute ale adepților de extremă dreapta, Silvia Marcu a decis să se întoarcă în țara sa, în locul pe care îl consideră acasă. Evident, ea nu face politică, nu are simpatii față de partidele radicale, iar în munca ei vorbește mereu despre beneficiile integrării europene, fără însă a-și da la o parte identitatea românească.

„Da, voi reveni în țară, cel puțin așa cred în aceste momente. Deși voi continua să fac naveta între cele două țări, fiind cetățean spaniol, cu drepturi aici, ca pensionară. Sora mea, medic primar la Spitalul de Urgențe din Galați, Anda Ionescu Marcu, o turistă desăvârșită, îndrăgostită de Spania, desigur va dori să mă însoțească... Cred că lucrurile vor sta bine, de ce nu?“, mai spune Silvia Marcu.

adevarul.ro