Jump to content

Examen de rezidenţiat la Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Mai puţini ani de rezidenţiat

Durata rezidenţiatului este acum mai mică, în cazul multor specialităţi medicale! Modificările s-au făcut prin Ordinul ministrului Sănătăţii 1041 din 2010, care vine să modifice un act cu valoare legislativă similară, emis în 2008.

Minim 3 ani, maxim 6

„Cea mai scurtă durată de pregătire în specialitate a rămas 3 ani, iar cea mai lungă perioadă este de 6 ani. Nu va mai exista rezidenţiat cu durata de 7 ani”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Prin această măsură se încearcă o aliniere la normele europene în domeniu - există deja un act normativ care stabileşte durate de rezidenţiat mai scurte decât cele acceptate până acum în România - şi o revitalizare a sistemului medical sărăcit de medici specialişti. „Conform normelor vechi, ca sa obţină specializări în chirurgie generala, chirurgie cardiovasculară şi neurochirurgie, medicii erau nevoiţi ca, după cei 6 ani de pregătire universitară, să mai înveţe, în plus, încă 7 ani. În prezent, pentru a obţine aceste specializări, durata de pregătire este de 6 ani”, potrivit comunicatului citat.

De la 6 ani la 5

Dacă unii dintre viitorii medici specialişti consideră că un rezidenţiat de şase ani este suficient de scurt, alţii se vor bucura cu siguranţă să afle că rezidenţiatul pentru care vor da admitere în toamnă nu va mai dura 6 ani, ca până acum, ci se va întinde pe doar 5 ani. Într-o astfel de situaţie sunt cei care vor să urmeze: cardiologie, chirurgie pediatrică, chirurgie toracică şi chirurgie plastică - microchirurgii reconstructive.

De la 5 ani la 4

Rezidenţiatul în alergologie şi imunologie clinică s-a scurtat cu un an, de la 5 la 4 ani. La fel s-a întâmplat şi cu rezidenţiatul în următoarele specializări: boli infecţioase, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, genetică medicală, geriatrie şi gerontologie, hematologie, medicină sportivă, nefrologie, neonatologie, neurologie şi neurologie pediatrică. Tot rezidenţiat care va dura 4 ani în loc de 5 vor urma şi absolvenţii de medicină care vor să facă: pneumologie, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, recuperare, medicină fizică şi balneologie şi reumatologie.

Perioade de pregătire neschimbate

Există şi absolvenţi de medicină care n-au prea mare motiv să se bucure de scăderea duratei de rezidenţiat. Perioadele de rezidenţiat au rămas neschimbate pentru:

• anestezie şi terapie intensivă (5 ani)

• farmacologie clinică (4 ani)

• medicină de familie (3 ani)

• medicină de urgenţă (3 ani)

• medicină internă (5 ani)

• medicina muncii (4 ani)

• oncologie medicală (5 ani)

• pediatrie (5 ani)

• chirurgie generală (6 ani)

• chirurgie maxilo-facială (5 ani)

• chirurgie vasculară (5 ani)

http://www.viata-libera.ro/articol-Noi_durate_de_rezidentiat.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Simularea examenului de rezidenţiat la Galaţi

Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR), în colaborare cu toate facultăţile de medicină din România şi filialele judeţene ale Colegiului Medicilor, cu susţinerea asociaţiilor studenţeşti, organizează prima ediţie a Simulării Naţionale a Examenului de Rezidenţiat. Examenul şi evenimentele aferente vor avea loc sâmbătă, 16 octombrie, în fiecare centru universitarmedical de stat din ţară: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, putând participa toţi studenţii şi absolvenţii facultăţilor de medicină şi medicină dentară. Participanţii vor achita o taxa de 20 de lei. Informaţii complete la http://rezidentiat.sscr.ro.

http://www.renasterea.ro/stiri-timisoara/actualitate/simularea-examenului-de-rezidentiat---informatii-complete.html

Link to comment
Share on other sites

Niciun loc pentru Galaţi la rezidenţiat - farmacie

Lista celor 121 de locuri şi posturi pe domeniul farmacie scoase la concursul de rezidenţiat din acest an a fost afişată în Viaţa Medicală şi pe site-ul rezidentiat.info. Cele 69 de locuri sunt împărţite astfel: 49 pe specialitatea farmacie clinică şi 20 pentru laborator farmaceutic. Cât priveşte împărţirea pe centre universitare, cele mai multe locuri sunt oferite în Bucureşti, Cluj-Napoca şi UMF Târgu-Mureş. În şase centre universitare nu există niciun loc scos la concurs, respectiv Arad, Braşov, Craiova, Galaţi, Sibiu şi Constanţa.

Aşa cum au anunţat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, înscrierile se pot face până pe 29 octombrie inclusiv, la sediile direcţiilor de sănătate publică. Dosarul trebuie să conţină: cererea de înscriere la concurs; copie după actul de identitate; copie legalizată după diploma de licenţă sau adeverinţă privind promovarea examenului de licenţă în cazul absolvenţilor din acest an; adeverinţa eliberată de unitatea de încadrare; certificat medical privind starea de sănătate; chitanţa de plată a taxei de concurs în valoare de 300 de lei. “La data de 17 noiembrie 2010, candidaţii pot afla sala şi ora începerii probei de concurs vizitând adresa de internet www.rezidentiat.info”, se arată în publicaţia de concurs. Concursul durează patru ore, timp în care participanţii vor trebui să răspundă la 200 de întrebări grilă. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat pentru fiecare domeniu.

http://www.telegrafonline.ro/1286830800/articol/139066/niciun_loc_la_rezidentiat__farmacie.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Doi rezidenţi gălăţeni, între primii 100 din ţară

Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi mai avea, până ieri, de trecut un test. Absolvenţii din prima promoţie urmau să confirme, la examenul naţional de rezidenţiat, că absolvind studiile medicale în oraşul nostru au devenit competitivi în domeniu şi îşi pot măsura forţele cu toţi ceilalţi aspiranţi la statutul de rezident. Ei bine, au făcut faţă cu brio, ne-a informat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, prof. univ. dr. Aurel Nechita. „S-au prezentat la concurs 46 de absolvenţi şi au obţinut punctaje bune. Doi dintre ei au ajuns chiar să fie între primii 100 din 3.500 câţi s-au prezentat la concurs. Este vorba despre George Pavel şi Raul Mihailov, care au obţinut peste 800 de puncte din 950. Cu aceste rezultate sunt sigur că îşi vor putea alege orice specialitate doresc. Alţi 20 de absolvenţi ai noştri au obţinut peste 720 de puncte şi au de asemenea şanse bune să îşi poate alege specialităţile preferate. Avem, evident, şi absolvenţi care au luat peste 500 sau peste 600 de puncte şi care vor prinde, probabil, locuri la rezidenţiat în medicină de familie”, a precizat prof. dr. Aurel Nechita.

http://www.viata-libera.ro/articol-Doi_rezidenti_galateni_intre_primii_100_din_tara__2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

A început repartiţia rezidenţilor

În perioada 7 – 15 decembrie 2010, în toate cele 12 centre universitare din ţară, se desfăşoară repartiţia pe spitale a rezidenţilor care au susţinut examenul pe 21 noiembrie 2010. Mai exact, fiecare rezident trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei de Sănătate de care aparţine pentru a afla spitalul în care se va angaja ulterior. Apoi, medicul trebuie să meargă la biroul de Resurse Umane al unităţii sanitare pentru a afla exact actele necesare şi pentru a-şi depune dosarul. Pe 16 decembrie, în fiecare centru universitar (Iaşi, Târgu Mureş, Galaţi, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Craiova şi Constanţa) se va face repartiţia pe clinici şi coordonatori de rezidenţiat. La această repartiţie, rezidenţii trebuie să aibă adeverinţa eliberată de unitatea sanitară cu care s-a încheiat contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată.

http://www.telegrafonline.ro/1291759200/articol/145400/a_inceput_repartitia_rezidentilor.html

Link to comment
Share on other sites

Locuri multe pentru medicii rezidenţi, însă degeaba

Cu toate că anul acesta au fost scoase la concurs mai multe locuri de medici rezidenţi faţă de 2009, nu s-a rezolvat criza personalului medical. Ministerul a scos la Concursul naţional de intrare în rezidenţiat, organizat pe data de 21 noiembrie, un număr de 4.000 locuri, dintre care numai 473 cu tot cu posturi de medic rezident.

La Galaţi au fost repartizate 30 de locuri la examen şi 12 posturi de rezident. În ciuda faptului că ministrul sănătăţii anunţa că vor fi scoase mai multe locuri pentu medicii specialişti, dintre cele 30 de locuri, 15 au fost pentru Medicină de familie. Repartizarea lor a fost făcută astfel: Anestezie Terapie Intensivă - 4 locuri; Pediatrie - 4 locuri; Chirurgie generală - 2 locuri; Medicină de laborator - 4 locuri; Medicină de urgenţă - 1 loc şi Medicina de familie - 15 locuri. Pe lângă aceste locuri, au mai fost scoase la concurs şi câteva posturi: trei posturi la UPU-SMURD, cinci la spitalul din Tecuci, două la spitalul Tg. Bujor şi unul la Ambulanţa Galaţi, care însă nu a fost ocupat.

"Într-adevăr, au fost mai multe locuri decât anul trecut. Notele au fost bune şi foarte bune. 80% dintre candidaţiau luat note foarte bune. Problema e că medicii tineri pleacă pe capete. Nu le este apreciată valoarea aici în ţară. Avem aproximativ 80 de medici cu actele depuse la Colegiu, care pot pleca oricând. Numărul mai mare de locuri nu rezolvă problema exodului", spune Dumitru Cristea, preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/braila/Ingrijorator-_Medicii_tineri_fug_ca_iepurii_din_tara_0_385761552.html

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Rezidenţii 2011 şi-au primit locurile în spitalele gălăţene

Cei peste 700 de absolvenţi de Medicină care au susţinut pe 20 noiembrie, la Iaşi, examenul de Rezidenţiat au primit astăzi locurile disponibile în spitalele din Iaşi şi Galaţi. Rezidenţii şi-au luat în primire locurile din spitale cu emoţie. „Bătălia" a fost dură întrucât la dispoziţia mediciniştilor au fost puse doar 574 de locuri în spitalele ieşene. Aşa se face că unii dintre ei, deşi au întrunit baremul nu au primit postul visat. Este cazul Mihaelei, care a obţinut 677 de puncte la examen. îşi doreşte să profeseze în Galaţi şi ar fi vrut să prindă unicul post de chirurgie din spitalul gălăţean. Ghinion însă pentru că o altă rezidentă cu un punctaj puţin mai mare a optat pentru postul la care ea râvnea. Astfel că Mihaela a fost obligată să aleagă între Medicină de Familie şi Diabet. A ales Diabet, însă abia ieşită din sală tânăra a început să aibă îndoieli.

„Am învăţat foarte mult în faculttate, iar strict pentru acest examen m-am pregătit 10 zile. Nu sutn convinsă că am ales ce trebuia. Aş fi vrut foarte mult chirurgia, dar s-a dat în faţa mea. Am mai rămas cu Diabet şi Medicină de Familie şi am ales prima variantă. Am cerut sfatul profesorilor din comisie, dar ei au zis clar că nu se bagă, că nu influenţează. Acum deja mi se pare că am făcut alegerea greşită", spune Mihaela printre lacrimi.

Au existat însă şi absolvenţi care s-au ales cu locul mult visat. Este cazul lui Alexandru Nenciu (27 de ani) care a primit locul de Medicină Legală din Galaţi. Deşi şi-a atins scopul, tânărul spune că noua metodă de a susţine examenuld e Rezidenţiat descentralizat i se pare o greşeală. „Rezidenţiatul a fost foarte bine organizat, dar nu e deloc bine că s-a dat la Iaşi. S-au limitat opţiunile rezidenţilor. înainte puteam lua un post şi la Cluj, acum am avut de ales între Iaşi şi Galaţi. Norocul meu că am prins ce-mi doream", spune Alexandru Nenciu.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

95% dintre galateni au luat rezidentiatul

Anul acesta a fost prima oară când examenul de rezidenţiat s-a dat în regim descentralizat, cu subiecte diferite. Pentru absolvenţii gălăţeni ai Facultăţii de Medicină, lucrurile nu au mers deloc rău, deoarece potrivit informaţiilor date de decanul Facultăţii de Medicină, prof. dr. Aurel Nechita, promovabilitatea a depăşit 90%.

Dacă până acum, la alte examene de rezidenţiat, la rezultate, iniţial se alegeau specializările de chirurgie şi numai la urmă, cine nu prindea o specializare, ajungea la medicina de familie, acum lucrurile s-au schimbat. „S-au schimbat ierarhiile, aş putea spune. Înainte, în funcţie de medie, cei care luau examenul de rezidenţiat alegeau anatomie patologică, chirurgie, neurochirurgie, ortopedie sau alte specializări şi abia la urmă era ales rezidenţiatul în medicină de familie. Acum lucrurile s-au schimbat. Cel puţin la Iaşi aşa a fost. Au fost scoase şi doar 20 de locuri pentru rezidenţiat în medicină de familie, nu mult mai multe ca înainte”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Rezidenţiat pe post: la Galaţi au rămas şi posturi neocupate

Pentru prima oară, examenul de rezidenţiat s-a dat nu doar descentralizat, ci şi în două variante. Candidaţii puteau alege rezidenţiatul pe loc şi acela pe post. Cel din urmă le garanta un post pentru care practic nu le trebuia decât obţinerea punctajului minim. „În judeţul Galaţi am avut scoase la rezidenţiat 21 de posturi şi doar pentru două nu s-a înscris nimeni. Este vorba de un post la spitalul Tg. Bujor şi un altul la medicină de urgenţă la Spitalul Tecuci. La Oncologie, la fel, postul nu s-a ocupat deoarece nu s-a întrunit punctajul. Cred că ar trebui schimbată clauza privind rezidenţii care au luat examenul pe post. Deoarece au avut practic o facilitate de a candida singuri şi de a avea nevoie de punctaj minim, ar trebui să se înăsprească clauzele contractului, astfel încât aceşti tineri să nu plece apoi imediat în străinătate fără a plăti despăgubiri”, a mai precizat dr. Valentin Boldea.

tecuci.eu

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Cinci posturi scoase la concurs la al doilea rezidenţiat

Ministerul Sănătăţii a anunţat absolvenţii facultăţilor de medicină şi farmacie că se va mai organiza încă un concurs de rezidenţiat. Acesta concurs se va organiza în data de 25 martie 2012, pentru posturile şi pe locurile rămase neocupate în sesiunea 20 noiembrie 2011, pentru domeniul medicină.

Concursul se va desfăşura numai în Centrul Universitar Bucureşti. Înscrierile pentru rezidenţiatul pe post se vor face la direcţia de sănătate publică a judeţului pentru care doresc să concureze, până la aceeaşi dată, în cazul nostru la Direcţia de Sănătate Publica Galaţi.

„În judeţul Galaţi au mai rămas neocupate după primul examen de rezidenţiat cinci locuri la examenul pe post. Sunt două posturi pentru medic de urgenţă la spitalul Tecuci, un post de chirurgie generală la Spitalul Tg Bujor, unul de medic ATI la Spitalul Tecuci şi unul pe specialitatea oncologie la Galaţi”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate publica Galaţi. Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Punctajul minim de promovare va reprezenta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare judeţ în parte. Tinerii medici vor concura pe 98 de locuri şi peste 300 de posturi. Lista completă cu locurile şi posturile scoase la concurs va fi afişată săptămânile următoare pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Rezidenţiat pentru absolvenţi şi medici

* Pentru absolvenţii gălăţeni de Medicină, s-au scos la concurs doar posturi de rezident, nu şi locuri * Medicii care doresc o a doua specializare trebuie să plătească între 6.500 şi 9.000 lei pe an *

Absolvenţii de Medicină care nu au promovat încă examenul de intrare în rezidenţiat mai au o şansă în sesiune organizată de Ministerul Sănătăţii pe data de 20 mai. „În judeţul Galaţi au fost scoase la concurs cinci posturi de rezident. În oraşul nostru sunt vacante două posturi: unul pentru specializarea Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) şi unul pentru Oncologie. Un alt post de rezident este vacant la Târgu Bujor pentru cei care vor să se specializeze în chirurgie generală, în vreme ce la Tecuci sunt două posturi pentru rezident în Medicină de Urgenţă”, a precizat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cei care vor ocupa posturile de anestezist şi chirurg vor avea centrul de pregătire în oraşul nostru. Ceilalţi doi medici vor avea centrul de pregătire la Iaşi.

La nivel naţional, au fost scoase la concurs pentru sesiunea de pe 20 mai 318 posturi, cea mai bogată ofertă înregistrându-se în judeţele Prahova (31), Maramureş (27) şi Satu Mare (18).

Tot pe 20 mai, absolvenţii facultăţilor de Medicină vor putea da examen şi pentru unul dintre cele 98 de locuri scoase la concurs în ţară. Pentru gălăţeni, însă, în această sesiune nu există locuri vacante, vizaţi fiind doar viitorii medici din Arad, Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Rezidentul pe loc încheie un contract de muncă pe perioadă determinată cu unitatea sanitară unde a fost repartizat, în vreme ce rezidentul pe post încheie contract de muncă pe perioadă nedeterminată, informează Ministerul Sănătăţii.

Examen doar la Bucureşti

În această sesiune, examenul de rezidenţiat se va susţine doar în centrul universitar din Capitală, la Facultatea de Medicină şi Famacie „Carol Davila”. Proba de concurs va dura patru ore şi va consta într-un test grilă cu 200 de întrebări. Ca să promoveze, candidaţii trebuie să obţină un punctaj de minim 60 la sută din total. Repartiţia urmează să se facă în funcţie de punctajul obţinut, pe judeţe. Metodologia completă a fost afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro, la secţiunea Rezidenţiat.

A doua specializare e scumpă

„Cei care sunt deja medici se pot înscrie pentru o a doua specializare, dar formarea se va face contra cost. Un an de rezidenţiat în acest regim se plăteşte cu sume cuprinse între 6.500 şi 9.000 lei. Înscrierea, în acest caz, se face pe bază de dosar şi este nevoie de acceptul medicului coordonator, dacă numărul dosarelor îl depăşeşte pe cel al posturilor disponibile. Pentru judeţul Galaţi au fost repartizate 28 de posturi. Pentru specializările alergologie, anestezie, diabet, medicină de laborator, ortopedie şi chirurgie sunt vacante câte trei posturi, iar pentru medicină de familie s-au scos 10 posturi”, a mai declarat dr. Boldea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Cinci absolvenţi de medicină au loc de muncă, în urma examenului de rezidenţiat

În urma examenului de rezidenţiat pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină, care a avut loc în data de 20 mai, au fost ocupate toate cele cinci posturi libere la nivelul judeţului Galaţi: două de medici de urgenţă în Tecuci, unul la Terapie Intensivă tot în Tecuci, unul de medic specialist oncolog la Spitalul de Urgenţă Galaţi şi unul pe chirurgie generală la Târgu Bujor.

La nivel naţional, 400 de posturi au fost disponibile pentru medici. Conform informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, pentru aceste cinci posturi s-au înscris şapte candidaţi. „Sperăm ca prin acest examen să acoperim golurile pe care le avem în acest domeniu, mai ales că posturile nu au mai fost ocupate de mult timp. De asemenea, avem şi doi medici din Republica Moldova care au fost repartizaţi la Tecuci”, a declarat Valentin Boldea, director al DSP.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

25 de posturi de medici rezidenţi vor fi scoase la concurs în Galaţi

În noiembrie absolvenţii facultăţilor de medicină din toată ţara vor susţine examenul de rezidenţiat. Pentru Galaţi s-au scos 25 de locuri. „În acest an, la nivelul judeţului Galaţi au fost scoase 25 de posturi, 13 dintre ele fiind pentru Spitalul Clinic de Urgenţă, celelalte sunt pentru Serviciul de Ambulanţă, precum şi pentru Maternitatea Buna Vestire. Noi sperăm ca prin această modalitate de a scoate posturi la concurs să păstrăm tinerii medici să profeseze în spitalele gălăţene şi astfel să acoperim deficitul de cadre medicale de la nivelul unităţilor medicale.

Cele mai multe posturi scoase la concurs sunt pe specializarea terapie intensivă, medicină de urgenţă, dar nu au fost uitate şi alte specialităţi cum ar fi neurochirurgia sau oncologia, specialităţi deficitare în ultima perioadă”, a declarat dr. Valentin Boldea, şeful D.S.P. Galaţi.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Ne fug medicii! Cum îi oprim?

Pentru concursul de rezidenţiat organizat anul acesta, pe data de 25 noiembrie, judeţului Galaţi i-au fost repartizate, pe specializări, 25 de locuri. Locurile alocate judeţului nostru vizează doar domeniul medicină, nu şi pe cele de farmacie şi medicină dentară. Pentru al doilea an consecutiv, examenul are loc în sistem descentralizat, în şase centre universitare din ţară. Absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi vor susţine examenul la Iaşi.

Dacă vor să plece, trebuie să achite contravaloarea rezidenţiatului

Principala noutate adusă de rezidenţiatul din acest an este faptul că se organizează concurs pe post şi pentru spitalele clinice. Anul trecut, concursul pe post a fost organizat doar pentru spitalele mici. Decizia a fost luată ca o măsură de a-i ţine pe tinerii medici în spitalele din ţară. Rezidenţiatul pe post presupune ca tinerii medici să fie încadraţi încă de la început pe un post dintr-un spital, urmând ca după terminarea acestuia să rămână pe acelaşi post pentru o perioadă de cinci ani. Dacă nu respectă această condiţie şi alege să profeseze în altă parte, medicul este obligat să plătească contravaloarea şcolarizării de pe parcursul anilor de rezidenţiat.

"Galaţiul a primit în acest an 25 de posturi. 13 au fost repartizate Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Andrei", nouă către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi şi trei Maternităţii "Bunavestire". Specializări mai văduvite până acum, cum sunt Anestezia şi Terapia Intensivă (ATI), medicina de urgenţă, neurochirurgia, oncologia sau neonatologia au primit posturi pentru acest an", a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Tematica franţuzească, o deziluzie

Până anul acesta, tematica după care trebuiau să se pregătească aspiranţii la examenul de rezidenţiat era formată din tratate de medicină autohtone. Din dorinţa de a schimba viziunea, dar şi pentru o aliniere cu practica europeană, anul acesta tematica românească a fost înlocuită cu una franţuzească. "Programa noua s-a dovedit a fi o deziluzie, pentru că divaghează prea mult de la subiect, este prea poetică. Noi ne aşteptam la chestiuni mai concrete, mai la obiect, pentru că şi aşa volumul de material este destul de mare", a explicat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, prof. univ. dr. Aurel Nechita.

Potrivit aceleiaşi surse, locurile scoase pe post şi pe loc în acest an sunt suficiente pentru fiecare dintre cei 89 de absolvenţi medicinişti gălăţeni din acest an. "Pentru a se evita situaţii din anii precedenţi, atunci când candidaţi cu o medie mai mică puteau lua locul unora cu un punctaj mai mare, anul acesta ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar", a adăugat prof. univ. dr. Nechita.

Taxa de participare la rezidenţiat este de 360 de lei, candidaţii trebuind să obţină minim 60 la sută din punctajul total, pentru a fi declaraţi admişi. Salariul unui proaspăt medic rezident este de doar 800 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Examenul pentru absolvenţii de rezidenţiat se dă pentru prima dată la Galaţi

Pentru prima oară, absolvenţii de rezidenţiat cu pregătire în centrul universitar de la Dunărea de Jos pot da examenul de specializare la Galaţi. Asta înseamnă că prestigiul centrului universitar medical de la noi a crescut foarte mult şi vom avea cât de curând specialişti 100% pregătiţi în oraşul de la Dunăre.

„Pentru prima dată la nivelul centrului universitar Galaţi se va organiza în această toamnă examenul de specialist pentru două specializări şi aici mă refer la medicină de familie şi pediatrie unde s-au înscris absolvenţii de rezidenţiat cu pregătirea în centrul universitar Galaţi. Putem să spunem că sunt primii specialişti creaţi în pepiniera centrului universitar gălăţean. Sperăm ca în următoarele sesiuni de examene să extindem examenul de specialist şi pentru alte specialităţi. Pentru pediatrie s-au înscris trei candidaţi, iar pentru medicină de familie avem 14 medici care au terminat rezidenţiatul în această specialitate”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

90% din absolvenţii de medicină gălăţeni au promovat rezidenţiatul

* Peste 90 la sută dintre absolvenţii din acest an ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” Galaţi au obţinut punctaje de trecere la concursului de rezidenţiat din 25 noiembrie 2012

“Promoţia din acest an a numărat în total 58 de absolvenţi. Dintre aceştia, şase au fost declaraţi deja admişi la rezidenţiat în Franţa, în vreme ce trei sunt plecaţi în Germania, unde aşteaptă să susţină concursul. Dintre cei 49 de absolvenţi rămaşi în ţară, 36 au susţinut rezidenţiatul în centrul universitar din Iaşi, zece în cel din Bucureşti şi trei la Cluj”, ne-a explicat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, prof. univ. dr. Aurel Nechita.

Doi dintre candidaţii de la Iaşi şi trei de la Bucureşti nu au obţinut punctaje de trecere. La Cluj, toţi cei trei absolvenţi gălăţeni au promovat concursul naţional de rezidenţiat.

În ceea ce priveşte punctajul, Andreea Loredana Voicu, absolventă a facultăţii din Galaţi, a reuşit să obţină 906 puncte, scor care a plasat-o pe poziţia 21 între cei care au susţinut examenul la Universitatea “Grigore T. Popa” din Iaşi. Numărul minim de puncte necesare pentru promovarea concursului a fost de 564. Nu a fost înregistrată nicio contestaţie şi nicio solicitare de rescanare a grilelor de concurs din partea absolvenţilor gălăţeni.

Peste medie

Promovabilitatea de peste 90 la sută obţinută de absolvenţii gălăţeni ne ridică un pic peste media înregistrată în unele centre universitare. În Bucureşti, spre exemplu, promovabilitatea a fost cu zece procente mai mică. “Subiectele întocmite de comisia locală de rezidenţiat din Bucureşti au avut un grad de dificultate ridicat, iar acest rezultat nu poate decât să ne bucure. An de an, avem candidaţi din ce în ce mai buni la rezidenţiat, ceea ce ne oferă mari speranţe”, a declarat pentru PaginaMedicala.ro acad. prof. dr. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Absolvenţii care au obţinut punctaje de trecere au luat parte la repartiţia pe spitale, care a avut loc duminică, 2 decembrie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Locuri şi posturi la rezidențiat în judeţul Galaţi

Ministerul Sănătăţii a publicat metodologia Concursului Naţional de Rezidenţiat - sesiunea noiembrie 2016, precum şi lista cu numărul de locuri şi posturi disponibile pentru fiecare specialitate medicală în parte, în municipiul Bucureşti şi în fiecare judeţ. Astfel, la Galaţi au fost scoase la concurs 19 locuri şi 24 de posturi. Reamintim că ocuparea unui loc nu presupune, automat, şi ocuparea unui post la finalul rezidenţiatului, de aici apărând cele două categorii de disponibilităţi.

Locurile disponibile pentru judeţul Galaţi la Rezidenţiatul din această toamnă sunt: boli infecţioase - 1, chirurgie generală - 1, medicină de familie - 6, medicină de urgenţă - 5, ortopedie şi traumatologie - 2 şi pediatrie - 4. Pentru medicină dentară şi farmacie, judeţul Galaţi nu are alocat niciun loc.

În ceea ce priveşte posturile, cele mai multe sunt la Spitalul Municipal “Anton Cincu” din Tecuci. Aici, a fost scos la concurs câte un post pentru următoarele specialităţi: anatomie patologică, anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie generală, dermatologie venerică, diabet, gastroenterologie, medicină de laborator, medicină internă, neonatologie, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, pediatrie, psihiatrie şi radiologie. La Spitalul de Copii “Sf. Ioan” a fost scos câte un post pentru epidemiologie şi pentru nefrologie pediatrică. La Spitalul Judeţean se caută un rezident la neonatologie şi unul la radioterapie. La Spitalul de Psihiatrie a fost scos un post la medicină de laborator şi unul la radiologie.

Ce trebuie să conţină dosarul

Dosarul pentru înscrierea la concurs trebuie să conţină o serie de documente, printre care o chitanţă de achitare a taxei pentru înscrierea la concurs, respectiv 360 de lei. Aceasta se va face în contul IBAN RO 36TREZ 70020E365000XXXX, CUI 4266456, DTMB, beneficiar Ministerul Sănătăţii, adresa str. Cristian Popişteanu nr. 1 - 3, Sector 1 Bucureşti, cod 010024. Candidaţii trebuie să-şi efectueze şi unele examinări medicale prin care să ateste că sunt apţi pentru exercitarea profesiei alese. Formularul medical aferent costă cel puţin 100 de lei. De asemenea, la dosar mai sunt incluse şi: cererea de înscriere (există tipizate la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi - n.r.), xerocopia buletinului sau a cărţii de identitate, copia diplomei de licenţă de medic, stomatolog sau farmacist sau adeverinţe pentru promoţia 2016; copii ale actelor doveditoare, în cazul în care şi-au schimbat numele. Trebuie să fie aduse şi originalele documentelor, pentru a fi confruntate cu xerocopiile. În cazul în care sunt legalizate, acestea trebuie să fie acceptate chiar dacă respectivul candidat nu are şi originalele.

Tematica şi bibliografia pentru Rezidenţiat pot fi consultate la adresa de internet rezidentiat.ms.ro.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

39 de tineri medici gălăţeni au promovat rezidenţiatul

Concursul naţional de intrare în rezidenţiat a avut loc duminică, 18 noiembrie, în şase centre universitare din ţară. 44 de absolvenţi gălăţeni de medicină au susţinut anul acesta examenul, 39 dintre ei luând punctaje de trecere. Repartiţia candidaţilor pe locuri şi pe posturi va avea loc în câteva zile.

67 de tineri au absolvit în 2018 programul de studii Medicină din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, potrivit prof. univ. dr. Aurel Nechita. Dintre aceştia, 14 absolvenţi provin din afara spaţiului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că nu au susţinut rezidenţiatul în România. "Dintre cei 53 de candidaţi rămaşi, şase au plecat pentru a urma pregătirea în Franţa şi în Germania. În ziua concursului, 44 de tineri medici s-au prezentat în centrele de examinare din Iaşi, Bucureşti şi din restul ţării. 39 dintre ei au obţinut punctaje de trecere, reprezentând o proporţie de 83 la sută din totalul absolvenţilor gălăţeni de Medicină", a explicat prof. dr. Aurel Nechita.

În actuala sesiune, pentru judeţul Galaţi, Ministerul Sănătăţii a repartizat 160 de locuri pentru medicii rezidenţi, domeniile medicină şi medicină dentară, faţă de 146, în anul precedent. Cei mai mulţi absolvenţi gălăţeni de medicină au susţinut concursul de rezidenţiat la Iaşi şi Bucureşti. Anul acesta, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi au fost 339 de absolvenţi, 47 dintre ei fiind cetăţeni străini.

Necesarul de medici este foarte mare

În toată ţara, peste 8.400 de tineri medici au participat, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Examenul organizat de Ministerul Sănătăţii a avut loc în şase centre universitare, fiind disponibile 5.415 posturi. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, pentru concursul din acest an, a crescut numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs, fiind corelat numărul acestora cu necesarul de medici pe fiecare specialitate. "Am suplimentat locurile pe specialităţi deficitare, ca, de exemplu, epidemiologie şi medicină de familie, pentru că avem un deficit de medici epidemiologi în spitale, dar şi de medici de familie în zonele rurale", a declarat Sorina Pintea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Absolvenții de Medicină preferă specialităţi fără risc de malpraxis

După concursul din 2020, anul acesta, pe 21 noiembrie, a avut loc al doilea concurs național de Rezidențiat organizat în condiții de pandemie. Concurența a fost mare, deoarece s-au înscris câte doi candidați pe loc. Cei mai mulți dintre absolvenții Facultății de Medicină și Farmacie Galați au obținut punctaje de trecere, unii dintre ei reușind să bifeze corect aproape toate întrebările din grile. La fel ca în ultimii ani, din ce în ce mai mulți absolvenți de Medicină caută să se specializeze pe ramuri medicale unde există un risc foarte mic de malpraxis.

Anul acesta, Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" Galați a avut 475 de absolvenți la toate domeniile de studii. La Medicină au fost 120 de absolvenți, dintre care 20 de străini, la Farmacie au absolvit 85, iar la Medicină dentară - 75. În rândul absolvenților gălățeni, rata de promovare a Rezidențiatului pentru domeniul Medicină a fost de 87 la sută, iar pentru Farmacie și Medicină Dentară - de aproximativ 80 la sută.
Cu 878 de puncte din 891 posibile, Anatolie Polimaru, șeful de promoție de la Facultatea de Farmacie din Galați, a reușit să ia la Rezidențiat locul al cincilea pe țară, din 1.087 de locuri scoase la concurs. Aceasta a fost cea mai bună performanță obținută de un absolvent gălățean la Rezidențiatul din acest an.
La domeniul de studii Medicină, Cristian Floris Stănculea a reușit să obțină 845 de puncte din 938 posibile. El a fost urmat de Raluca Truican, care a realizat 836 de puncte.
La Medicină dentară, Cosmin Sorin Toma a obținut 845 de puncte din 934 posibile, iar Mihaela Machidon a reuşit 841 de puncte.

"Nu ai cum să faci medicină online"

"Apreciez că rezultatul obținut de absolvenții gălățeni, anul acesta, la Rezidențiat, a fost unul foarte bun, mai ales în condiții de pandemie. Anul trecut, s-a învățat în sistem hibrid, iar anul acesta toate activitățile didactice au loc în format fizic, ca peste tot la Medicină, în țară. Nu ai cum să faci medicină online. Am putut trece în sistem de predare față în față și pentru că în spitalele gălățene și printre cadrele didactice de la Medicină proporția celor vaccinați este de aproape 100 la sută. La fel, și studenții de la Medicină sunt în mare parte vaccinați", a precizat prof. dr. Aurel Nechita, cadru universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie Galați.
După șase ani de facultate și după promovarea examenului de Rezidențiat, medicii rezidenți urmează o perioadă de pregătire cuprinsă între patru ani, pentru medicina de familie, și șase sau chiar șapte ani, pentru specialități medicale cum ar fi neurochirurgia sau chirurgia vasculară. Abia după această etapă devin medici specialiști.
"În cazul noilor generații de absolvenți de Medicină, s-a schimbat optica. Foarte mulți doresc să se specializeze pe ramuri medicale fără risc de malpraxis. Așa că aleg biochimia medicală, farmacologia clinică, balneofizioterapie etc. și au început să nu mai aleagă chirurgia sau neurochirurgia, spre exemplu, specialități care înainte erau reginele balului. Se întâmplă acest lucru pentru că riscul este foarte mare", explică prof. dr. Aurel Nechita.
40 la sută dintre absolvenții Facultății de Medicină și Farmacie Galați sunt din județul Galați, 25 la sută provin din județul Brăila, cam 15-20 la sută sunt studenți străini, iar restul sunt din Tulcea, Ialomița, Vaslui sau Vrancea. Unii dintre ei se întorc să profeseze în județele din care provin, dar sunt și mulți care rămân în spitalele din Galați, iar unii dintre ei devin cadre didactice la facultate.
Anul acesta, Galațiul a avut 250 de locuri pentru pregătirea rezidenților. În felul acesta, la ora actuală, avem în jur de 900 de rezidenți, medici, farmaciști și medici stomatologi care își fac pregătirea în centrul universitar Galați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.