Jump to content

Angajaţii CFR Călători Galaţi intră în şomaj tehnic


Recommended Posts

Angajaţii CFR Călători Galaţi intră în şomaj tehnic

Programul de şomaj tehnic dictat de la Bucureşti afectează doar compania CFR Călători şi se aplică la nivel naţional. El debutează luni, 16 august, şi durează patru luni şi jumătate, până la 31 decembrie. În acest interval, fiecare ceferist de la Călători va fi trimis acasă, prin rotaţie, pentru o perioadă limitată de timp. „În perioada în care se vor afla în şomaj tehnic, ei vor primi o indemnizaţie egală cu 75 la sută din salariul de bază, fără sporuri. Indemnizaţia va fi scutită de la plata impozitelor şi contribuţiilor la bugetele asigurărilor sociale de stat”, a declarat, joi, liderul Uniunii Sindicale Teritoriale „Mişcare Comercial” din Regionala Galaţi, Viorel Istrate.

Regionala Galaţi înglobează – total sau secvenţial – 8 judeţe: Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea, Vaslui, Bacău, Prahova şi Ialomiţa. Aproape 1.400 de oameni din aceste judeţe lucrează pentru compania feroviară de transport călători.

Teoretic, fiecare ar trebui să stea acasă câte 60 de zile. Practic, însă, asta ar genera blocaje în activitate, aşa că este posibil ca perioadele de repaus să fie diferenţiate de la o categorie de angajaţi la alta, susţin liderii sindicali. „Dintre cei 1.399 de salariaţi ai CFR Călători din Regionala Galaţi, 75 constituie personalul TESA şi restul lucrează în Exploatare, ca mecanici de locomotivă, impiegaţi de mişcare, acari, vânzători de bilete şamd. Având în vedere faptul că aceştia din urmă au o pondere foarte mare, este evident că ei nu vor putea sta în şomaj tehnic câte 60 de zile, pentru că asta ar genera îngheţarea activităţii feroviare. Administraţia CFR Călători lucrează acum la calendarul plecărilor în şomaj tehnic, astfel încât acesta să satisfacă volumul de activitate din Regională. După calculele noastre, lucrătorii de la Exploatare ar putea sta acasă cel mult cinci zile”, a explicat liderul sindical Viorel Istrate.

http://www.viata-libera.ro/articol-Angajatii_CFR_Calatori_intra_in_somaj_tehnic_2.html

Link to comment
Share on other sites

Peste 300 de ceferişti intră în şomaj tehnic

Regionala Galaţi, care înglobează 8 judeţe din sud-estul ţării, a făcut public graficul de trimitere a angajaţilor în şomaj tehnic, în august. Potrivit documentului, aproape un sfert dintre feroviarii din regiune este afectat de această măsură. „Dintre cei 1.399 de salariaţi ai CFR Călători din Regionala Galaţi, 325 sunt trimişi în şomaj tehnic, prin rotaţie, în intervalul 16-31 august. Fiecare dintre cei 325 stă acasă între o zi şi 14 zile. Trebuie să precizez faptul că cei din Sectorul Exploatare sunt trimişi în şomaj tehnic între o zi şi cinci zile, iar cei din TESA până la 14 zile”, a declarat, ieri, liderul Uniunii Sindicale Teritoriale „Mişcare Comercial” din Regionala Galaţi, Viorel Istrate.

Perioadele de şomaj tehnic se aplică diferenţiat de la un sector de activitate la altul, cu protejarea angajaţilor din Sectorul Exploatare în defavoarea personalului TESA, pentru a nu da peste cap activitatea feroviară din Regională. În Staţia Galaţi, de exemplu, luna aceasta nu pleacă acasă niciun şef de tren. Totuşi, nu toţi muncitorii din Exploatare au noroc. Dintre cei 67 de conductori de tren din gara noastră, 29 pleacă acasă. Împreună, ei petrec 63 de zile în şomaj tehnic, până la 31 august. Lor li se alătură casierii, iar efectele se văd deja.

Programul de şomaj tehnic aplicat la nivel naţional de CFR Călători va continua şi în septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. Atunci le va veni rândul să intre în şomaj tehnic ceferiştilor care au scăpat de această măsură în august. Totuşi, unii dintre angajaţii companiei feroviare de transport călători vor avea parte de două sau mai multe reprize de şomaj tehnic. „În perioada 16 august - 31 decembrie 2010, angajaţii CFR Călători ar trebui să intre în şomaj tehnic câte 60 de zile, prin rotaţie. În Regionala Galaţi, cei 1.399 de angajaţi vor sta acasă, în medie, 7 zile dacă lucrează în Sectorul Exploatare şi, respectiv, 44 de zile dacă lucrează în aparatul TESA”, a afirmat Viorel Istrate.

http://www.viata-libera.ro/articol-Peste_300_de_ceferisti_intra_in_somaj_tehnic_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Stau teoretic acasă, dar vin la muncă!

Acest lucru se întâmplă la nivelul Regionalei CFR Călători Galaţi, unde unii din angajaţi sunt în şomaj tehnic, dar vin la muncă deoarece lipsa lor ar da peste cap desfăşurarea anumitor activităţi. Potrivit liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate, o situaţie absurdă s-a înregistrat în cazul departamentului contabilitate, unde doar un contabil se afla la serviciu, în timp ce ceilalţi doi au fost trimişi în şomaj tehnic până la sfârşitul acestei luni. „Cei doi contabili care au fost trimişi în şomaj tehnic au venit totuşi la lucru deoarece în perioada aceasta trebuie întocmite statele de plată pentru ca cei 14.000 de angajaţi ai regionalei să îşi primească pe data de 30 august avansul aferent lunii august. Vă daţi seama că un singur contabil, care mai are şi alte lucruri de făcut, nu putea să facă pontajul la atâţia oameni într-un timp foarte scurt”, ne-a spus liderul de sindicat Viorel Istrate. Acesta mai susţine că şomajul tehnic cu forţa a creat probleme şi prin aplicarea acestei măsuri în cazul şefilor de tură, care ar fi trebuit să întocmească programul de lucru pentru luna viitoare. „Unii dintre şefii de tură au fost trimişi în şomaj tehnic, aşa că nu mai are cine să facă programările de lucru. Este o harababură tot ceea ce se întâmplă în urma aplicării măsurii de trimitere a tuturor angajaţilor în şomaj tehnic. Sunt probleme şi la serviciul administrativ, unde oamenii mai vin să ia diferite adeverinţe, dar pe care nu prea mai are cine să le completeze”, ne a mai declarat liderul sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/stau-teoretic-acasa-dar-vin-la-munca.html

Link to comment
Share on other sites

pentru ca cei 14.000 de angajaţi ai regionalei să îşi primească pe data de 30 august avansul

Mai sunt inca 14.000 de angajati la CFR Calatori Galati???

Cre'ca cineva a facuta artimetica de clasa -1 cu instalatorul, nu cu invatatorul...

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Ceferiştii gălăţeni vor sta mai puţin timp acasă

Potrivit liderului Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate, măsura aplicării şomajului tehnic nu va mai dura o perioadă de 60 de zile în cazul fiecărui angajat al Regionalei CFR Călători Galaţi, ceferiştii urmând să stea acasă în total câte 30 de zile până la sfârşitul acestui an. „Conducerea companiei a decis reducerea perioadei de şomaj tehnic pentru angajaţii care lucrează la regionalele CFR Călători de la 60 la 30 de zile. Decizia de a trimite fiecare salariat câte 60 de zile în şomaj tehnic până la sfârşitul anului era greu de aplicat şi genera costuri mai mari”, ne-a mai declarat liderul Sindicatului Mişcare Comercial. Reamintim că măsura trimiterii în şomaj tehnic în mod eşalonat a angajaţilor care lucrau la nivelul regionalelor CFR Călători a fost pusă în practică începând cu data de 15 august, iar în cazul Regionalei CFR Călători Galaţi acest lucru ar urma să se aplice în cazul unui număr de 1.300 de angajaţi.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ceferistii-galateni-vor-sta-mai-putin-timp-acasa.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.