Jump to content

Recommended Posts

Posted

Se restaurează lucrările de artă din oraş

Într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional atrage atenţia că toate lucrările de artă amplasate în municipiul Galaţi au nevoie de restaurare. Direcţia Judeţeană pentru Cultură face cunoscut faptul că a solicitat Primăriei Galaţi (administratorul lucrărilor), în luna ianuarie, „restaurarea tuturor lucrărilor de artă, subliniind necesitatea refacerii soclurilor, a curăţării, revopsirii şi marcării acestora cu plăcuţe explicative”. „Până la această dată, s-au revopsit lucrările amplasate pe Strada Brăilei: cea din zona magazinului Orange, bloc R2 („Veşmânt”, autor Sergiu Dumitrescu), cea din faţa complexului de la Trei Star („In memoriam”, autor Silviu Catargiu) şi cea de la Trecere Bac („Libertate”, autor Gheorghe Terescenco)”, se precizează în comunicat.

Aşa cum a anunţat Primăria Galaţi, restaurarea sculpturii în metal „Septenarius” (autor Ingo Glass) va începe în zilele următoare. Motivele întârzierii lucrărilor la sculptura de pe Faleza Inferioară sunt puse pe seama inundaţiilor din această vară.

http://www.viata-libera.ro/articol-Trei_lucrari_de_arta_restaurate_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.