dcp100168 Posted August 27, 2010 Posted August 27, 2010 Admitere-model în clasa a V-a la CNVA?Mai multe sesizări venite la redacţie, dar şi pe site-ul ziarului ne-au cerut în repetate rânduri să facem o anchetă cu privire la modul în care s-au desfăşurat probele admiterii la clasa a V-a la CNVA anul acesta. Printre acuzele aduse (aşa cum se poate citi şi în comentariile la diferitele articole care tratează subiecte de învăţământ) se numără faptul că s-ar fi ştiut subiectele şi că în urma contestaţiilor ar fi fost admişi fiii unor PDL-işti care ar fi luat locul unor elevi capabili.Cum listele cu elevii admişi nu mai sunt afişate la liceu, i-am solicitat directorului Vasile Ciuchină (FOTO) să ni le arate şi să ne dea câteva explicaţii. Iată ce am aflat. Există un singur copil al unui PDL-ist intrat în clasa a V-a la CNVA anul acest. Dar acesta a fost considerat admis înainte de contestaţii, pe la jumătatea listei. Iar din informaţiile pe care le avem, copilul chiar este bun la învăţătură, nu ar fi avut nevoie de pilele tatălui ei.De ce au fost elevi admişi după contestaţii?În afară de cei 51 de elevi admişi pe cele 50 de locuri pe care le-au scos la bătaie cei de la CNVA (au fost 2 elevi cu aceeaşi medie – 8.78 pe ultima poziţie) au mai fost consideraţi admişi alţi 8 candidaţi care în urma contestaţiilor au obţinut medii mai mari sau egale cu cea a ultimilor intraţi. „Anul acesta au fost foarte mulţi candidaţi. 127 pe 50 de locuri, spre deosebire de anii anteriori, când erau cam 70 pe acelaşi număr de locuri. Anul trecut au intrat 6 elevi în urma contestaţiilor, iar anul acesta 8, lucru explicabil având în vedere diferenţa mare dintre numărul de candidaţi. Cei 8 sunt plasaţi imediat sub linia admiterii, nu sunt de la coada listei. Au avut iniţial medii peste 8.50, după care au primit punctaj mai mare cu cel puţin 0,50 sutimi. Concurenţa a fost mare, s-a intrat cu medii foarte mari, deşi m-am speriat că la matematică subiectele au fost foarte, foarte grele, dovadă că ultimii de pe listă au luat chiar 1.00”, susţine directorul colegiului, Vasile Ciuchină.Cine a fost în comisie?„Nu aveau cum să ştie subiectele dinainte. La fiecare disciplină, au fost 4 oameni care au propus itemi. Fiecare subiect a fost realizat din 4 itemi, câte unul de la fiecare. Aşa că ar fi fost imposibil ca cineva să fi aflat subiectele integral”, se apără Vasile Ciuchină. Acesta susţine că numai pomenind numele celor pe care i-a ales în comisie se pot înlătura toate suspiciunile: „La matematică, subiectele au fost elaborate de Vasile Popa şi de Mihai Totolici din partea liceului, iar din afară am avut două învăţătoare de la Şcoala Nr. 29 şi Şcoala Nr. 10. La română au fost Laila Chitic şi Cornel Goldu şi două învăţătoare de la Şcolile Nr. 28 şi 12. Am ales învăţători care nu aveau clase a IV-a şi elevi în concurs. La contestaţii, la matematică au fost Constantin Ursu şi Romeo Zamfir, iar la română Maria Brăilescu şi Daniela Nistor. Să-mi spună cineva că se poate lăuda că l-a «cumpărat» pe domnul Ursu! Sau pe oricare dintre cei nominalizaţi”, a mai declarat directorul de la CNVA, lăudându-se că modul în care s-a făcut această admitere ar putea fi luată ca model de toţi cei care organizează astfel de examene.Acestea sunt lucrurile pe care le-am aflat cu listele de admitere în faţă şi cu lista comisiei care conţine într-adevăr nume menite să înlăture suspiciunile. Dovezi ale vreunei fraude nu am găsit, dar e posibil să nu descoperim noi totul, aşa că aşteptăm informaţii de la cei care susţin în continuare contrariul.http://www.viata-libera.ro/articol-Vasile_Ciuchina_directorul_CNVA_Admitere-model_la_clasa_a_V-a__2.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now