Jump to content

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

169 de joburi pentru absolvenţii gălăţeni

169 de locuri de muncă au fost comunicate Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi din partea a 23 de agenţi economici. Ei vor fi prezenţi la "Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi" din 27 septembrie, ce se va desfăşura simultan la Galaţi (în foaierul Universităţii "Dunărea de Jos") şi la Tecuci (sala „Ion Petrovici”).

„Am purtat diligenţe cu 471 de societăţi din judeţul Galaţi şi, deocamdată, am primit confirmări de la 23”, ne-a spus Nicoleta Harţegan, director executiv adjunct al AJOFM Galaţi. Ofertele sunt "subţiri", de câte 2-5 locuri, şi privesc o paletă largă de profesii, cum ar fi: agent turism, agent vânzări, arhitect peisagist, arhitect urbanism, asistent manager, consultant comercial şi financiar, consultant vânzări, contabil, economist, evaluator riscuri. E nevoie şi de ingineri în instalaţii electrice, instalaţii alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii gaze, drumuri şi poduri, în structuri metalice, industria textilă şi altele.
La Tecuci, au fost invitaţi 20 de agenţi economici şi şi-au anunţat participarea ciinci dintre ei, cu oferte pentru lucrător comercial, montator rigips, muncitor necalificat, vânzător, zidar, zugrav.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Curat vrajeala!!! Stai sa vezi cand or cere n ani de experienta in domeniu!!! "Angajam proaspat absolventi de facultate cu experienta de minim 3 ani in domeniu". CV-urile pot fi depuse in incinta Universitatii Dunarea de Jos Galati. N-am fost atent dar printre cei 16.000-17.000 de someri galateni se numara si absolventii astia cu experienta? Sau urmeaza sa se adauge la gramada?

Link to comment
Share on other sites

283 de joburi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi din 27 septembrie

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va fi organizată în 27 septembrie, la nivel naţional, până acum anunţându-şi participarea 970 de agenţi economici, care au disponibile peste 9.800 de locuri de muncă, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Până în 19 septembrie au fost contactaţi 19.214 agenţi economici, 970 dintre aceştia anuntându-şi participarea la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată în 27 septembrie, în 81 de agenţii locale şi puncte de lucru, se arată într-un comunicat de presă al ANOFM.

Cei 970 de agenţi economici au disponibile 9.873 de locuri de muncă, dintre care 871 pentru absolvenţii de studii superioare, 15 pentru absolvenţii benefiari de prevederii Legii 116/2002 şi unul pentru persoane cu dizabilităţi.

Cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt disponibile în Bucureşti (2.127) şi judeţele Buzau (539), Arad (510), Iaşi (462), Bacău (420), Cluj (404), Giurgiu (361), Mureş (336), Timiş (321), Vrancea (310), Galaţi (283) şi Maramureş (232).

Link to comment
Share on other sites

283 de joburi de la 40 de firme

Potrivit datelor comunicate Agenţiei Judeţene pentru Ocupare şi Formare Galaţi de către angajatori, la "Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi" de vineri, 27 septembrie, ora 9,00, vor fi oferite 283 de locuri de muncă. În municipiul Galaţi, locul de desfăşurare va fi în foaierul Universităţii "Dunărea de Jos", iar la Tecuci, la sala „Ion Petrovici”. „S-au înscris 40 de agenţi economici din judeţul Galaţi din cele câteva sute de invitaţii adresate de AJOFM. La Tecuci s-au înscris 9 societăţi care oferă 27 de locuri de muncă”, ne-a spus Nicoleta Harţegan, director adjunct al AJOFM Galaţi.
Pentru absolvenţii cu studii superioare, ofertele vizează profesii precum economist, contabil, arhitect, arhitect peisagist, asistent manager, programator, consultant comercial şi financiar, consultant vânzări, evaluator riscuri. Este nevoie şi de ingineri specialişti în instalaţii electrice, instalaţii alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii gaze, drumuri şi poduri, specialişti în structuri metalice şi în lemn, în industria textilă şi altele. Pentru absolvenţii cu studii medii, aceştia vor avea şansa să ocupe un post de asistent în brokeraj, asistent medical generalist, vânzător, ambalator, patiser, bucătar, cofetar, cameristă hotel. Deşi nu pe măsura cererii, sunt locuri pentru mecanic auto, tinichigiu, vopsitor auto, sudor electric, zidar, zugrav, instalator, muncitor necalificat şi altele.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Vineri, la Universitate, sunt puse la bătaie 381 de locuri de muncă

* Sunt oferte şi pentru viitorii angajaţi cu studii medii, dar şi pentru cei cu facultate

„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” de astăzi - deschisă în foaierul Universităţii „Dunărea de Jos”, începând cu ora 9,00 - va reuni 54 de angajatori care oferă 381 de locuri de muncă. Oferta este modestă, este o picătură într-un ocean de cereri, dacă o raportăm la cei 4.075 de absolvenţi gălăţeni (885 cu studii superioare, 3190, cu studii medii), aflaţi, la sfârşitul lunii august, în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi.

Locuri pentru ingineri, dar şi pentru arhitecţi peisagişti

În lipsa deschiderii marilor afaceri economice, absolvenţii de studii superioare din Galaţi  se vor mulţumi cu oferte mici, de câte două-trei locuri, în diverse domenii. Sunt anunţate posturi precum economist, contabil, evaluator riscuri, agent turism şi de vânzări. Au ceva şanse şi absolvenţii de Arhitectură urbanistică şi peisagistică. Tot pentru tinerii cu studii superioare sunt oferte de asistent manager, consultant comercial şi financiar, consultant vânzări. În privinţa absolvenţilor de învăţământ tehnic, e nevoie de ingineri specialişti în instalaţii electrice, instalaţii alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii gaze, drumuri şi poduri, în structuri metalice şi în lemn, în industria textilă şi altele.
Cât priveşte ofertele pentru absolvenţii de studii medii, aceştia vor putea să lase CV-uri unor agenţi economici pentru posturi de asistent în brokeraj, asistent medical generalist, vânzător, lăcătuş construcţii mecanice, vopsitor auto, electrician întreţinere reparaţii, bucătar, ospătar.

51 de slujbe la Tecuci

Simultan, la Tecuci, angajatorii şi absolvenţii se întâlnesc la sala „Ion Petrovici”, acţiune la care au răspuns 15 societăţi care oferă 51 de locuri de muncă tinerilor absolvenţi. Este nevoie de ingineri horticol şi agronom, de consultant financiar, dar şi de administrator, laborant chimist, manichiurist, frizer, casier, ambalator, lucrător comercial, montator rigips, muncitor necalificat, vânzător, zidar, zugrav.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Ofertă fără prea mare cerere pentru locurile de muncă de la bursa absolvenţilor

Deşi judeţul Galaţi ocupă locul al treilea, la nivel naţional, în privinţa ratei şomajului, la Bursa locurilor de Muncă pentru absolvenţi, desfăşurată astăzi, numărul total al locurilor de muncă puse la dispoziţie a fost mai mare decât cel al participanţilor! Astfel, dacă, iniţial, pentru „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” de la Galaţi se anunţaseră disponibile 432 de locuri de muncă (din care 381 la Galaţi şi 51 la Tecuci), în final, numărul locurilor de muncă oferite astăzi a fost de 899, din care 848 în Galaţi şi 51 în Tecuci.

Numărul total al persoanelor care au participat la bursă, pentru a găsi un loc de muncă a fost de doar 790, din care 480, la Galaţi şi 310 la Tecuci. La aşa o lipsă de concurenţă pentru locurile de muncă disponibile nici nu este de mirare că în primele două ore ale bursei desfăşurate la Galaţi, şase persoane au fost angajate pe loc. Locurile de muncă ocupate au fost: economist, consilier juridic, vânzător, inginer electric, funcţionar economic şi patiser. În afara ultimului loc de muncă, restul a fost ocupat de absolvenţi de studii superioare. În evidenţele AJOFM Galaţi, în judeţ există 4.075 de absolvenţi fără un loc de muncă, din care jumătate sunt din municipiul Galaţi.

Numărul mic al participanţilor la bursă a fost „un pic dezamăgitor” şi pentru directorul AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, mai ales că acest spune că a făcut eforturi pentru a convinge cât mai mulţi angajatori să participe la bursă. „Bursa pentru absolvenţi nu pune nicio condiţie de vârstă participanţilor, din contră! Desigur, ne-am dori să vină cât mai multe persoane, dar nimeni care vine şi este de vârsta a doua sau a treia nu este exclus din ofertă doar pentru vârsta sa. Pentru participarea slabă ar putea fi diverse motive: oferta pe Galaţi este mai mult pentru cei cu studii medii, poate este vorba şi de salarizarea din Galaţi care are un nivel scăzut, iar absolvenţii de studii superioare probabil că preferă să caute în Bucureşti sau în Vest…”.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Concurenţă pe slujbele din Combinatul Siderurgic

* În total au fost disponibile aproape 800 de posturi * 400 de locuri de muncă în industria textilă, candidaţi lipsă

Trei tinere, proaspăt absolvente ale Facultăţii de Studii Economice, au făcut împreună rondul standurilor cu angajatori de la Bursa locurilor de muncă organizată ieri de AJOFM Galaţi în holul universităţii. Deznădejdea n-a pus încă stăpânire pe ele: „Am depus ceva CV-uri, nu ştim dacă ne vom angaja. Toţi ne-au întrebat de experienţă. Asta chiar şi la un târg de job-uri pentru absolvenţi”, spun fetele.

Doar 16 angajaţi anul trecut

Din sutele de CV-uri depuse anul trecut pe vremea aceasta, doar 16 persoane şi-au găsit locuri de muncă, recunoaşte purtătorul de cuvânt al instituţiei, Magda Hâncu. Aceasta este mai optimistă în privinţa bursei de acum: „Avem aproape 800 de locuri de muncă şi aproximativ 60 de angajatori. Deşi ieri aveam în evidenţă doar 381 de joburi, astăzi a venit Cozamin cu o ofertă de 400 de locuri”, mai spune Magda Hâncu.
De la staff-ul de la Cozamin  am aflat că, la o oră de la startul târgului, nu se depusese niciun CV.  Pentru cele şapte posturi de la ArcelorMittal (analist programator, inginer sistem, administrator bază de date, administrator reţea, inginer mecanic, inginer automatist şi economist) se depuseseră peste 20 de CV-uri, de la prima oră.

Se caută ingineri

În ciuda faptului că facultăţile tehnice nu mai au căutare printre studenţi, printre locurile de muncă s-au regăsit ieri multe oferte pentru ingineri. La MENAROM PEC se căuta inginer mecanic şi inginer electric. Alte cinci posturi de ingineri erau puse la dispoziţie de către Uzinsider, dar şi două la Superquatro Grup şi trei la Lacon Electronic SRL.
Consproiect SA avea nu mai puţin de zece posturi de ingineri, dar şi trei de arhitect. Ceilalţi potenţiali angajatori au mai căutat ieri: bucătari, ospătari, barmani, cofetari, patiseri, recepţioner hotel, maiştri în construcţii, dar şi agenţi de vânzări, consultanţi financiari,  economişti, contabili, vopsitori, sudori, fierari, dulgheri, rigipsari, zidari, manichiuriste, frizeri, tractorişti sau mecanici agricoli.
51 de locuri de muncă la Tecuci
La Tecuci, au fost peste 50 de locuri de muncă şi 15 angajatori. Cele mai multe job-uri au necesitat studii medii: ospătar, cosmeticiană, vânzător, şofer, zugrav, zidar, montator rigips, manichiuristă, casier, gestionar, dar şi câteva cu studii superioare – inginer horticol sau inginer agronom, dar şi consultant financiar sau laborant chimist la Şcoala din Matca.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii din 2014

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați organizează, vineri, 26 septembrie 2014, „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții promoției 2014”. Acțiunea se va desfășura atât în municipiul Galați, cât și în municipiul Tecuci. Locurile și ora desfășurării vor fi comunicate în următoarea perioadă, însă, de obicei, bursele au fost găzduite de holul sediului central al Universităţii „Dunărea de Jos” și, respectiv, de sala „Ion Petrovici”.

Tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă, indiferent de calificare și vârstă, sunt așteptați să consulte oferta pe care o vor anunța, în curând, agenții economici gălățeni. Astfel, la această manifestare sunt așteptați să participe, în egală măsură, agenții economici care dispun de locuri de muncă vacante. Pentru rezervarea standurilor, firmele interesate își vor putea confirma participarea și locurile de muncă la următoarele adrese și date de contact:

- pentru Galați: la sediul A.J.O.F.M. Galați din strada Domnească nr. 191, camera 15, etajul 1 sau fax 0236-415151 sau email  gl_media@ajofm.anofm.ro;

- pentru Tecuci: la sediul A.L.O.F.M. Tecuci din strada Mihail Kogălniceanu nr. 60, bloc A2, parter sau fax: 0236-820398.

La ediția din 2013 a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți au fost puse la bătaie în jur de 400 de posturi, atât pentru absolvenți cu studii superioare, cât și pentru cei cu studii medii.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

S-au stabilit locurile de desfăşurare pentru „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi - promoţia 2014”

Vineri, 26 septembrie, va avea loc „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – promoţia 2014”, eveniment anual organizat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Galaţi.

Bursa se va desfăşura în două locaţii, şi anume:

- în municipiul Galaţi, în holul Universităţii „Dunărea de Jos” din str. Domnească nr.47,

- în municipiul Tecuci, la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din str. 1 Decembrie 1918 nr.107.

Reprezentanţii AJOFM spun că invitaţia de a participa la această bursă este adresată în egală măsură persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, considerând interacţiunea directă cea mai bună premisă pentru selectarea forţei de muncă.

Lista agenţilor economici rămâne deschisă, aceştia putându-şi confirma participarea şi numărul locurilor de muncă vacante la următoarele adrese şi date de contact:

- pentru Galaţi: la sediul AJOFM Galaţi din strada Domnească nr.191, camera 15, etajul 1, sau fax 0236.415.151, sau email  gl_media@ajofm.anofm.ro;

- pentru Tecuci: la sediul ALOFM Tecuci din strada Mihail Kogălniceanu nr. 60, bloc A2, parter sau fax: 0236.820.398.

Conform datelor AJOFM Galaţi, bursa pentru absolvenţi organizată în 2013 s-a soldat cu angajarea pe loc a 6 persoane, alţi 32 de absolvenţi obţinând un job în luna următoare de la data bursei. La bursa de anul trecut au participat 790 de persoane, din care 670 de absolvenţi, cărora li s-au oferit 899 de locuri de muncă. Din 717 agenţi economici contactaţi, au participat cu standuri 76.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Absolvenţii sunt aşteptaţi la Bursa locurilor de muncă

Absolvenţii anului 2014 sunt aşteptaţi la Bursa locurilor de muncă, acţiune care se desfăşoară simultan, pe data de 26 septembrie, la Galaţi şi Tecuci. Începând cu ora 09.00, în holul Universităţii „Dunărea de Jos”, 26 de agenţi economici pun la dispoziţia celor interesaţi un număr de 518 locuri de muncă. Pentru 395 dintre aceste job-uri se solicită persoane cu studii medii, iar pentru un număr de 123 locuri de muncă sunt căutate persoane cu studii superioare. Cele mai multe dintre locurile de muncă oferite sunt pentru următoarele profesii şi meserii: inginer în diverse domenii, consilier financiar, inginer industrie alimentară, farmacist, muncitor necalificat, agent de securitate, alpinist utilitar, patiser, brutar, instalator, fierar betonist, lăcătuş, cameristă.
La Bursa locurilor de muncă de la Tecuci, acţiune care va avea loc la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie, şi-au anunţat participarea 15 agenţi economici, cu o ofertă de 73 de locuri de muncă. Pentru 58 dintre acestea se solicită persoane cu studii medii, iar pentru un număr de 15 locuri de muncă se caută absolvenţi de studii superioare.
Trebuie precizat că pentru acest eveniment de la Galaţi şi Tecuci, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a contactat peste 2.000 de angajatori.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” reuneşte 105 firme locale şi naţionale, care pun la bătaie 680 de posturi. Destul de puţine, am putea spune, dacă facem comparaţie cu numărul de persoane din judeţul nostru care şi-au finalizat studiile în acest an: 4.055 de absolvenţi, dintre care 703 cu studii superioare şi 3.352 cu studii liceale/postliceale.

 

În municipiul Galaţi au fost transmise 339 de invitaţii către agenţii economici, 69 dintre aceştia confirmând săptămâna aceasta participarea cu 606 locuri de muncă. Pentru 480 dintre ele se solicită persoane cu studii medii, iar pentru 126 persoane cu studii superioare. Cele mai multe locuri sunt oferite pentru profesii şi meserii precum agent vânzări, inginer în diverse domenii, consilier/consultant financiar, inginer industrie alimentară, farmacist, muncitor necalificat, agent de securitate, alpinist utilitar, patiser, brutar, instalator, fierar betonist, cameristă şi lăcătuş.

La Tecuci au fost invitaţi 62 de agenţi economici, 36 confirmând participarea cu o ofertă de 74 de locuri de muncă. Pentru 52 de joburi se solicită persoane cu studii medii, iar pentru 22 cu studii superioare. Se caută în special consultanţi financiari, agenţi de vânzări, lucrători comerciali, instalatori, electricieni şi dulgheri.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

Cerere şi ofertă - licenţiaţi şi masteranzi, la tejghea sau la call-center!

Pentru cele 1.112 locuri de muncă puse la dispoziţie la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, desfăşurată, astăzi, la Galaţi, s-au prezentat 920 de persoane, din care 720 sunt absolvenţi ai unei forme de învăţământ, iar 200, fără studii. Potrivit AJOFM Galaţi, în urma bursei desfăşurate, astăzi, la Galaţi, 14 persoane au fost angajate pe loc (şapte sunt fără studii superioare, şapte sunt cu studii superioare), iar alţi 332 de absolvenţi ai unei forme de învăţământ au fost selectaţi de angajatori, în vederea angajării ulterioare.
La Bursa Locurilor de Muncă din Galaţi, desfăşurată astăzi, au fost contactaţi de AJOFM Galaţi 2.344 de angajatori, însă din aceştia doar 100 de angajatori au participat la bursă, oferind un număr total de 1.112 locuri de muncă, din care 827 la Galaţi şi 285, la Tecuci.

Absolvenţi de facultate care trăiesc pe banii părinţilor!
Potrivit directorului AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, din totalul de 1112 de locuri de muncă puse la dispoziţie, doar 174 de locuri de muncă au fost destinate absolvenţilor de studii superioare. Acesta este şi motivul pentru care, deşi pentru prima oară după aproape şase ani, angajatorii gălăţeni au oferit locuri de muncă şi absolvenţilor de studii superioare, sunt mulţi tineri licenţiaţi sau masteranzi care ar fi dispuşi să lucreze oriunde, numai să aibă un loc de muncă stabil.

„Am terminat Facultatea de Medicină, dar caut orice fel de loc de muncă, nu doar ca asistent medical... Am terminat de doi ani de zile facultatea şi nu găsesc unde să mă angajez... am depus CV-uri la toate spitalele, mi-au spus să vin la examen, dar acolo afli că de fapt postul a fost dat... Dacă nu ai pile sau nu dai bani, nu te angajazi. Eu nu am bani să dau şi nici nu aş face aşa ceva”, spune o tânără, care s-a săturat să trăiască tot din banii părinţilor aşa că „orice slujbă mi se va oferi o voi accepta, nu contează, poate fi şi vânzător la magazin. S-au mai văzut absolvenţi de facultăţi care sunt vânzători... Măcar pentru început, după aia poate găsesc ceva în domeniu”.
O altă tânără, de 28 de ani, absolventă a două facultăţi, ASE şi Drept, cu masterat în ştiinţe juridice spune că „până acum am lucrat la un call-center... Am renunţat pentru că nu era pe specializarea mea şi părinţii mi-au tot spus asta, dar am acceptat acest post pentru a nu sta acasă, pe banii părinţilor... Este greu să găseşti un loc de muncă dar la fel de greu este şi în străinătate. Sigur, acolo salariile sunt mult mai mari ca aici, dar şi acolo, la început, pleci de la o muncă de jos, nu găseşti neapărat pe specializarea ta”.

Cei fără studii superioare din mediul rural nu au nici o şansă!
Peste 930 de locuri de muncă disponibile au fost oferite absolvenţilor de studii medii, cei care, în această vară au îngroşat cu 2.500 numărul şomerilor gălăţeni. „Pentru cele două luni, cât este perioada între finalizarea liceului şi înscrierea la facultate, tinerii liceeni aplică pentru ajutorul de şomaj... În acest an sunt mai mulţi cu 500 faţă de cei de anul trecut”, spune directorul AJOFM Galaţi, Cezar Năstase. Potrivit acestuia, în total, la nivelul judeţului Galaţi sunt 19.000 de persoane care nu au un loc de muncă, iar din aceştia, 15.000 sunt în mediul rural, din care 14.000 reprezintă aşa numiţii „şomeri de lungă durată”, adică cei care nu au reuşit să îşi găsească un job, motiv pentru care unica sursă financiară o reprezintă venitul minim garantat acordat de stat.

„Oricât de bine s-ar mişca agenţii economici din oraş, în mediul rural nu va scădea şomajul dacă nu se vor construi fabrici acolo. Salariile oferite celor din mediul rural sunt mici, iar acestea nu sunt suficiente pentru ca oamenii de la ţară să poată suporta şi o deplasare, zilnică, de 50-60 de km, până la oraş”, a mai spus Cezar Năstase.
Directorul AJOFM Galaţi a menţionat însă şi oferta variantă de locuri de muncă de la această bursă: „Dacă până la această ediţie, aveam oferte în general de paznici, sau muncitori necalificaţi, acum avem oferte de muncă în IT, combinatul are o ofertă bogată, avem posturi şi ca farmacişti, ingineri etc. În plus, prin reţeaua europeană EURES avem 1.000 de locuri de muncă în mare parte în Spania, în agricultură, dar şi în Belgia, pentru ingineri IT”.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Din VL (si din partea celor care au fost la eveniment):

 

Iuliana este şomeră înscrisă la AJOFM de o lună de zile şi îşi caută cu disperare un loc de muncă. „Aş vrea să fiu programator IT. Dar nu am experienţă. Am terminat Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, domeniul Management, am masterul tot în domeniu. Mulţi cer experienţă, însă de pe băncile facultăţii nu ieşim cu experienţă. Doar cu ceva practică”, ne-a spus Iuliana.

 

Oare numai mie mi se pare ca ceva nu e in regula?!

Link to comment
Share on other sites

  • 5 weeks later...

În final, 184 de absolvenţi au fost angajaţi

Din datele prezentate de AJOFM Galaţi după bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, desfăşurată pe 25 septembrie, reiese o concluzie întristătoare: angajatorii se feresc în continuare să angajeze persoane cu handicap sau cu risc major de marginalizare! Din punct de vedere al studiilor, angajatorii sunt cel mai puţin interesaţi de cei care au absolvit o şcoală profesională, preferând în locul lor, mai degrabă absolvenţii de… şcoală generală!

Potrivit datelor AJOFM Galaţi, la bursa din 25 septembrie, au participat 100 de agenţi economici (deşi au fost contactaţi 2.344!) care au oferit 1.112 locuri de muncă. Pentru acestea, s-au prezentat 920 de persoane, dar au fost selectate în vederea încadrării doar 322. Din aceştia, numai 184 de absolvenţi au fost angajaţi, din care cei mai mulţi sunt absolvenţi ai studiilor postliceale (73), după care urmează cei cu învăţământ superior de lungă durată (45) şi absolvenţii de şcoală generală (37). Cei mai puţini absolvenţi angajaţi au fost cei care au urmat o şcoală profesională sau sunt ucenici!

Datele AJOFM Galaţi mai arată că angajatorii nu au oferit nici măcar un loc de muncă persoanelor cu handicap, sau celor supuşi marginalizării sociale - tineri care au crescut în ofelinate, foşti deţinuţi, sau tineri singuri cu copii în intreţinere. Semnalul este cu atât mai îngrijorător, cu cât astfel de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă s-au prezentat la bursă - trei cu handicap şi cinci absolvenţi supuşi marginalizării sociale.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

Angajatorii aşteptaţi cu locuri de muncă la bursa dedicată absolvenţilor

Pe data de 25 septembrie, începând cu ora 09.00, simultan în holul Universității „Dunărea de Jos” Galați și la Colegiul Național de Agricultură și Economie din Tecuci, se va desfășura „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”. Evenimentul este organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați.

„În întâmpinarea dorinței proaspeților absolvenți ai promoției 2015, de a se valoriza profesional și de a se maturiza, adresăm tuturor agenților economici interesați în a fructifica energia și potențialul acestora, invitația de a participa la eveniment. Deși evenimentul este dedicat în primul rând absolvenților, așteptăm să participe toate persoanele în căutarea unui loc de muncă. Nu e de ratat oportunitatea pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi, indiferent de calificare și vârstă, de a cunoaşte mai bine piaţa muncii și de a se întâlni cu angajatorii”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM.

Pentru rezervarea standurilor, agenții economici interesați își vor putea confirma participarea și locurile de muncă vacante, atât la sediul instituției de la Galați, precum și la filiala de la Tecuci. Participarea la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți” este gratuită.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Sute de joburi pentru tineri, la "Bursa locurilor de muncă" de vineri

Şi în această toamnă, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează pentru absolvenţii promoţiei 2015 “Bursa locurilor de muncă”.

Evenimentul se va desfăşura vineri, 25 septembrie, începând cu ora 9,00, în Galaţi şi Tecuci. „Bursa locurilor de muncă” se va desfăşura în holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci. Deja 32 de agenţi economici şi-au conformat participarea, cu 237 de locuri de muncă, iar AJOFM aşteaptă şi alte confirmări de la cei peste 600 de angajatori invitaţi.

Rezervarea standurilor de către angajatori se face la sediul AJOFM Galati din str. Domneasca nr. 191, camera 15, etajul 1, sau fax: 0236.415.151, sau email: gl_media@ajofm.anofm.ro, ajofm@gl.anofm.ro. Agenţii economici din Tecuci îşi vor confirma prezenţa la sediul ALOFM Tecuci, din str. Mihail Kogalniceanu nr. 60, bloc A2, parter, sau fax: 0236.820.398.

Locurile de muncă oferite până acum sunt de: confecţioner textile, prelucrător prin aşchiere, operator IVP date, inginer în diverse domenii, operator maşini comanda numerică, muncitor necalificat, vânzător, agent curăţenie. Pentru 202 locuri de muncă confirmate se solicită persoane cu studii medii, iar pentru un număr de 35 de locuri se solicită persoane cu studii superioare.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Comunicat de presă

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Galati adreseaza agentilor economici invitatia de a participa la evenimentul anual “Bursa locurilor de munca pentru absolventii promotiei 2015” care va avea loc vineri 25 septembrie 2015, incepand cu ora 9.00, in doua locatii:

  • Municipiul Galati - Holul Universitatii « Dunarea de Jos » Galati, str. Domneasca nr. 47
  • Municipiul Tecuci - Colegiul National de Agricultura si Economie Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr.107

Pana la sfarsitul zilei de ieri 22 septembrie a.c., au fost transmise invitatii prin e-mail, prin fax si prin contactare directa unui numar de peste 1025 angajatori din judetul Galati .

Dintre acestia 72 au confirmat deja participarea, cu 747 de locuri de munca. Pentru 633 dintre aceste locuri de munca se solicita persoane cu studii medii, iar pentru un numar de 114 locuri de munca se solicita persoane cu studii superioare.

Din cele 747 locuri de munca, 623 sunt oferite la Bursa din municipiul Galati, iar restul de 124 sunt oferite la Bursa din municipiul Tecuci.

Cele mai multe din locurile de munca oferite sunt urmatoarele profesii si meserii: confectioner textile, prelucrator prin aschiere, operator IVP date, inginer in diverse domenii, operator masini comanda numerica, muncitor necalificat, lacatus, sudor, vanzator, agent curatenie.

Pentru rezervarea standurilor, agentii economici interesati isi vor putea confirma participarea si locurile de munca vacante, astfel:

-pentru Galati: la sediul A.J.O.F.M. Galati din str. Domneasca nr. 191, camera 15, etajul 1, sau fax: 0236-415151, sau email : gl_media@ajofm.anofm.ro, ajofm@gl.anofm.ro

-pentru Tecuci: la sediul A.L.O.F.M. Tecuci din str. Mihail Kogalniceanu nr. 60, bloc A2, parter, sau fax: 0236-820398

Participarea la acest eveniment este gratuita.

Lansam invitatia de a participa la eveniment atat tinerilor absolventi si in egala masura tuturor persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca.

Link to comment
Share on other sites

Din 19.000 de şomeri, doar puţin peste 1.000 au venit să caute de muncă!

La bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, desfăşurată vineri, la Galaţi, participă 89 de agenţi economici care au oferit 919 locuri de muncă (760 la Galaţi şi 159 la Tecuci).

Potrivit declaraţiilor directorului AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, din cele peste 900 de locuri de muncă, doar 149 sunt destinate absolvenţilor de studii superioare, restul fiind destinate persoanelor cu studii medi sau fără studii.

Până la ora 12.00, la bursă s-au prezentat 1.082 de şomeri (720, la Galaţi şi 360, la Tecuci), iar doi şomeri, absolvenţi de studii superioare, au fost angajaţi pe loc.

Potrivit raportării AJOFM Galaţi, la finele lunii august, la nivelul judeţului Galaţi existau 19.640 de şomeri.

Link to comment
Share on other sites

Bursa locurilor de muncă: unii disperaţi, alţii fără chef de treabă

Puţin peste 1.000 de gălăţeni fără un loc de muncă au venit la bursa generală a locurilor de muncă, desfăşurată, vineri, 25 septembrie, de AJOFM, la Galaţi şi Tecuci. Potrivit datelor AJOFM Galaţi, în total, în cele cinci ore cât a durat bursa, au venit să stea de vorbă cu angajatorii doar 1.082 de şomeri (720, la Galaţi şi 360, la Tecuci) şi numai doi şomeri, absolvenţi de studii superioare, au fost angajaţi pe loc.

Raportat la numărul total al şomerilor din judeţul Galaţi - 19.640 de şomeri, la finele lunii august - reiese că doar puţin peste 5% din şomeri au fost interesaţi să îşi găsească un job la bursa locurilor de muncă. Desigur, există şi posibilitatea ca numărul mic al celor care s-au interesat de un loc de muncă să fie rezultatul neîncrederii şomerilor în eficienţa burselor de locuri de muncă. O neîncredere şi ea justificată într-o oarecare măsură - la bursa de vineri, din 1.082 de şomeri, doar doi au reuşit să se angajeaze pe loc!

„În total, la bursă au participat 89 de agenţi economici care au oferit 919 locuri de muncă (760 la Galaţi şi 159 la Tecuci). Din păcate, din cele peste 900 de locuri de muncă, doar 149 au fost destinate absolvenţilor de studii superioare, restul fiind destinate persoanelor cu studii medii sau fără studii. În afară de aceste locuri de muncă, şomerii mai pot opta şi pentru locurile de muncă din UE, puse la dispoziţie prin reţeaua EURES, fiind vorba despre peste 1.300 de locuri de muncă (disponibile pentru întreaga ţară), din care 800 în Spania”, a declarat directorul AJOFM Galaţi, Cezar Năstase. Acesta a insistat pe faptul că din totalul şomerilor înregistraţi la nivelul judeţului Galaţi, circa 80% reprezintă persoanele cu studii medii sau fără studii. Potrivit datelor AJOFM, la finele lunii august, în Galaţi erau 15.535 (79,1% din totalul şomerilor) persoane fără un loc de muncă şi cu studii inferioare (fie fără studii, cu studii gimnaziale, şcoala profesională sau ucenici), urmaţi de cei cu studii liceale/postliceale - 3.553 persoane (18,09%) şi abia apoi de cei cu studii superioare - 552 de persoane (2,81%).

Oferte atractive şi nu prea

Pe de altă parte, oferta de locuri de muncă nu a fost foarte atractivă pentru şomeri. Majoritatea locurilor de muncă au fost pentru următoarele meserii: confecţioner textile, prelucrător prin aşchiere, operator IVP date, inginer în diverse domenii, operator maşini comandă numerică, muncitor necalificat, lăcătuş, sudor, vânzător, agent curăţenie.

„Oferim câte zece posturi de brutar, patiser, de muncitor necalificat, şi cinci de lucrător comercial. Salariul este cel minim pe economie, dar poate creşte, căci acordăm spor de noapte, de ore suplimentare... Vin tinerii, cel mai bine ne înţelegem cu cei care au mai făcut practică. Funcţie de om, unii rezistă la locul de muncă, alţii pleacă”, a spus Paulina Gheorghe, inspector de resurse umane la una din firmele gălăţene de panificaţie.

Oferta de locuri de muncă în străinătate a fost şi ea analizată de şomeri. „Colaborăm cu firme din Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia. Oferim locuri de muncă - hotelier, în restaurante, manipulant marfă, şoferi, măcelari, bonă... Salariul minim pentru un manipulant marfă este de 6,5 - 9 lire pe oră, pentru bonă, săptămânal, 120-200 de lire, pentru măcelari de la 1.200 la 2.000 euro pe lună, depinde de calificări”, a spus Ina Cornea, reprezentanta unei firme de plasarea forţei de muncă în UE.

Fără loc de muncă. Unii şi fără chef!

De cealaltă parte s-au aflat şomerii. Unii dintre ei, disperaţi să îşi găsească un loc de muncă. „Oriunde, nu mai contează, că am 60 de ani şi nu găsesc nicăieri! Nu am pretenţii la salariu, cât o fi, numai să fie! Este foarte greu, nici băiatul nu are serviciu şi a făcut o facultate, aşa că pentru mine... slabe speranţe”, a spus Elena Istrate.

O atitudine similară a afişat şi Vasile Neagu, care a lucrat „36 de ani la Apaterm şi acum sunt în şomaj... Aş lucra oriunde, am 56 de ani, încă mai pot lucra, dar patronii se feresc să ia oameni în vârstă”.

„Am lucrat navigator, la Navrom, apoi pe un pescador, la turci, dar firma a dat faliment, sunt în şomaj. Pentru a avea mai multe şanse de angajare am făcut şi un curs de limbi străine - am învăţat engleză şi greacă, trei ani, la fără frecvenţă... Aş vrea să mă angajez în Cipru sau în Marea Britanie... Ca ce? Bucătar, ospătar... orice ar fi!”, a spus Daniel Machedon.

Însă nu toţi cei care au venit la bursa locurilor de muncă aveau şi chef de muncă. „Ce job caut? Păi, cum să vă spun eu? Ceva cu un program flexibil, cu un salariu de minim 1.000 de lei… ceva mai uşor, aşa, gen operator sală jocuri, barman, adică să nu lucrez cu gheaba, dacă mă înţelegeţi”, a spus Bogdan, un tânăr venit la bursă.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Participare gratuită pentru firme, la Bursa absolvenţilor 2016

Firmele din Galaţi şi Tecuci care doresc să participe gratuit la ediţia din acest an a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi mai au doar două zile la dispoziţie pentru a se înscrie: astăzi şi mâine. Bursa este, ca în fiecare an, o posibilitate pentru mediul economic de a selecta resursa umană tânără şi adaptabilă la cerinţele pieţei muncii, dar pot fi alese şi persoane din celelalte categorii fără loc de muncă, persoane care pot participa şi ele la Bursa absolvenţilor.

Astfel, agenţii economici care doresc să participe la această acţiune organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi se pot adresa până miercuri, 19 octombrie, ora 14.00, la fax 0236.41.51.51, e-mail: ajofm@gl.anofm.ro sau la sediul AJOFM Galaţi, pentru rezervarea gratuită a standurilor.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura pe 20 octombrie, într-o zi de joi, şi nu vinerea, aşa cum se întâmpla de obicei. Evenimentul va începe la ora 9,00 şi se va desfăşura simultan în municipiile Galaţi şi Tecuci. Gazda pentru gălăţeni va fi, ca şi în ceilalţi ani, Universitatea „Dunărea de Jos” (str. Domnească nr. 47), iar pentru absolvenţii tecuceni - Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr.107.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

900 de locuri de muncă la Bursa pentru absolvenţi

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment organizat anual de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, îşi deschide porţile astăzi, 20 octombrie, la Galaţi şi Tecuci. La întâlnirea cu angajatorii care oferă joburi sunt aşteptaţi cu precădere absolvenţii, dar şi celelalte categorii de gălăţeni aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

La Galaţi, Bursa se va desfăşura, ca şi în ceilalţi ani, la Universitatea „Dunărea de Jos” din strada Domnească nr.47 (în holul mare), începând de la 9,00 dimineaţa, oră când va avea loc şi deschiderea oficială. Participă 38 de firme (din 820 contactate), care oferă 757 de locuri.

La Tecuci, standurile cu oferte de muncă îi aşteaptă pe cei interesaţi la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr.107. Sunt 26 de agenţi economici participanţi (din 64 contactaţi de AJOFM), care oferă 144 de joburi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Şase tineri, angajați pe loc, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

  • Alţi 192 au fost selectaţi pentru o angajare ulterioară
  • Peste 200 de posturi oferite celor cu studii superioare
  • Şi Şantierul Naval Constanţa a venit la Bursa de la Galaţi

Aproximativ o mie de gălăţeni au participat, joi, la ediţia din acest an a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi. Un număr de participanţi care, conform reprezentanţilor AJOFM, a fost în ton cu celelalte ediţii ale burselor organizate la Galaţi. "Dar, ţinând cont de faptul că avem 18.000 de şomeri înregistraţi în judeţ şi că numărul celor indemnizaţi este de 2.500, mă aşteptam să participe mai mulţi", a declarat directorul executiv al agenţiei gălăţene, Cezar Năstase.

"Suntem cu adevărat împliniţi atunci când ne susţinem partenerii să construiască planuri care le permit să opereze aspecte critice ale afacerii lor (forţa de muncă) într-un mod eficient şi economic. Acest lucru îl încercăm de fiecare dată prin intermedierea cererii de forţă de muncă cu oferta şi prin oferirea de sprijin constant tuturor partenerilor noştri. În contextul unei pieţe în continuă schimbare, partenerii şi colaboratori noştri sunt mult mai informaţi decât au fost vreodată privind opţiunile pe care le au în materie de piaţă a muncii. Mai mult decât atât, perioada economică dificilă pe care o traversăm a diminuat interesul pentru investiţii şi implicit a scăzut nevoia de forţă de muncă. Cu toate acestea, multe dintre companii au găsit în AJOFM Galaţi un partener de dezvoltare - fie că vorbim de serviciile oferite, fie de proiecte cu finanţare europeană", a mai spus directorul executiv al AJOFM Galaţi.

Aproape două sute de posturi pentru studii superioare

Faţă de ediţiile din anii trecuţi, a ieşit în evidenţă numărul mai mare de locuri - aproape 200 - oferite persoanelor cu studii superioare. Grosul acestor joburi a venit din partea firmelor de IT, dar şi din partea Armatei, a unor firme de electronice, farmacii şi firme de consultanţă şi studii europene.

"Oferta noastră se adresează mai mult studenţilor. Avem programe atât pe partea de practică, de internship, cât şi de angajare propriu-zisă. Toate se fac pe contracte de muncă, sunt plătite, diferă doar perioada contractului; cea de practică se încheie pe o lună, cea de internship - pe trei luni, iar angajarea propriu-zisă se negociază în funcţie de fiecare candidat. Dacă acesta corespunde, angajarea se face pe perioadă nedeterminată. Organizarea bursei a fost destul de bună, dar cred că ar fi mai bine dacă s-ar organiza după-amiaza, sau în weekend, de exemplu sâmbăta, pentru că ar putea participa nu doar şomeri sau studenţi, ci şi persoane care deja lucrează şi ar dori să-şi schimbe locul de muncă, persoane care n-au putut veni azi", ne-a spus Lucian Olaru, general manager al firmei româno-olandeze Synergy Software Engineering.

Constanţa caută navalişti la Galaţi

O prezenţă, să-i spunem, mai exotică la Bursa pentru absolvenţi de anul acesta a fost cea a Şantierului Naval din Constanţa. "Ne-am gândit că Galaţiul, având un şantier naval, are şi forţă de muncă specializată. Suntem în căutarea a peste 300 de muncitori şi ingineri, pentru a ne asigura programul de fabricaţie, care este destul de ambiţios pentru perioada următoare. Avem în ofertă toată paleta de meserii, care cred că sunt deficitare peste tot. Şcoala nu mai scoate astăzi muncitorii pe care ni-i dorim noi în domeniul naval - un lăcătuş construcţii navale, un tubulator naval sau un sudor electric care să sudeze în CO2 nu găsim calificaţi. Şi trebuie să-i căutăm printre cei care sunt calificaţi mai demult, ori să îi calificăm noi. Am găsit astăzi doritori să vină în Constanţa, nu foarte mulţi, dar suntem mulţumiţi. Avem un pachet salarial atractiv, în funcţie de aptitudinile şi competenţele fiecăruia, asigurăm cazare în căminul nostru de nefamilişti, masa la cantină, echipament de protecţie gratuit şi celelalte facilităţi prin contractul colectiv de muncă", ne-a spus Violeta Putinei, director de resurse umane la Şantierul Naval Constanţa.

Din cele aproximativ o mie de persoane care au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi de la Galaţi, şase au fost angajate pe loc, iar alte 192 au fost selectate pentru un interviu ulterior.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi 2017, mutată la Mecanică

Pe 20 octombrie, începând cu ora 9,00, AJOFM Galaţi va organiza o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul din Galaţi a fost mutat de organizatori şi va avea loc, în acest an, în Corpul D al Facultăţii de Inginerie, din str. Domnească nr.111, vizavi de Catedrală.

Pentru bursa din municipiul Tecuci, locul de desfăşurare rămâne cel anunţat anterior, la sediul ALOFM Tecuci, din str. Mihail Kogălniceanu nr. 60, Bl. A2, parter.

viata-libera.ro

 

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Peste 1.800 locuri de muncă, la Bursa pentru absolvenţi

Cel puţin 1.868 de joburi, de două ori mai multe ca anul trecut, vor fi puse la dispoziţia gălăţenilor interesaţi de 43 de angajatori, mâine, 20 octombrie, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În Tecuci, însă, "mişcarea" e foarte slabă: doar nouă firme vor participa, numărul locurilor de muncă oferite fiind de 111. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi este organizată de AJOFM vineri, 20 octombrie, începând cu ora 9,00, simultan în municipiile Galaţi (Corpul D al Facultăţii de Inginerie din str. Domnească nr.111) şi Tecuci (sediul ALOFM, str. Mihail Kogălniceanu nr. 60, bl. A2, parter).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.