dcp100168 Posted December 2, 2021 Author Posted December 2, 2021 Turiştii nu stau mai mult de 2 zile în Galaţi Potrivit datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, în luna septembrie 2021, au însumat 8.768. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, sosirile turiştilor în luna septembrie 2021, au înregistrat o creştere cu 55,6%. În luna septembrie 2021, sosirile turiştilor au înregistrat o scădere cu 8,8% faţă de luna precedentă. Sosirile în hoteluri deţin în luna septembrie 2021, o pondere de 66,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, faţă de 63,7% cât se înregistra în luna septembrie 2020. În luna septembrie 2021, turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (83,3%), fiind urmate de: 4 stele (8,6%) şi 2 stele (8,1%). Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna septembrie 2021, au reprezentat 90,5% din numărul total de sosiri, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat doar 9,5% din numărul total de sosiri. Numărul turiştilor străini sosiţi în judeţul Galaţi, în luna septembrie 2021, a crescut cu 147,3% comparativ cu septembrie 2020, în timp ce numărul turiştilor români a crescut doar cu 49,8%. Dintre turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, 93,3% sunt din Europa, 2,5% sunt din America de Nord şi 3,5% sunt din Asia. Concret, în luna septembrie 2021, un număr de 7.937 de turişti români şi 831 de turişti străini au vizitat Galaţiul. Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna septembrie 2021, au însumat 13.603, înregistrând o creştere cu 38,5% faţă de luna corespunzătoare din anul 2020. Faţă de luna precedentă, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Galaţi, în luna septembrie 2021, au înregistrat o scadere cu 7,3%. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna septembrie 2021, au reprezentat 86,9% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat doar 13,1% din numărul total de înnoptări. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările în hoteluri deţin o pondere de 69,5% din totalul înnoptărilor, cele în vile turistice 11,2%, cele în moteluri 6,3%, iar în pensiuni 5,2%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de cazare turistică din judeţul Galaţi, în luna septembrie 2021, a fost de 27,0%, fiind mai mare cu 6,2 puncte procentuale faţă de indicele de utilizare netă înregistrat în luna septembrie 2020. Faţă de luna precedentă, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune a fost mai mic cu 0,6 puncte procentuale. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari s-au înregistrat pentru: vile turistice (48,4%), moteluri (30,2%), hosteluri (28,5%), hoteluri (27,3%) şi pensiuni (18,9%). Durata medie a sejurului în luna septembrie 2021, a fost de 1,6 zile (1,5 zile la turiştii români şi 2,1 zile la turiştii străini). monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted January 7, 2022 Author Posted January 7, 2022 Galaţiul, "asaltat" de turişti străini Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, în luna octombrie 2021 au însumat 6.768. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, sosirile turiştilor în luna octombrie 2021 au înregistrat o creştere cu 29,3%. În luna octombrie 2021, sosirile turiştilor au înregistrat o scădere cu 22,8% faţă de luna precedentă. Sosirile în hoteluri deţin în luna octombrie 2021 o pondere de 67,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, faţă de 59,8% cât se înregistra în luna octombrie 2020. În luna octombrie 2021, turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (78,3%), fiind urmate de: 4 stele (13,1%) şi 2 stele (8,6%). Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna octombrie 2021 au reprezentat 82,9% din numărul total de sosiri, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat doar 17,1% din numărul total de sosiri. Numărul turiştilor străini sosiţi în judeţul Galaţi în luna octombrie 2021 a crescut cu 358,1% comparativ cu octombrie 2020, în timp ce numărul turiştilor români a crescut doar cu 12,6%, potrivit datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi. Dintre turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, 67,7% sunt din Europa, 2,3% sunt din America de Nord şi 2,2% sunt din Asia. Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna octombrie 2021 au însumat 10210, înregistrând o creştere cu 18,3% faţă de luna corespunzătoare din anul 2020. Faţă de luna precedentă, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Galaţi, în luna octombrie 2021 au înregistrat o scădere cu 24,9%. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna octombrie 2021 au reprezentat 79,6% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat doar 20,4% din numărul total de înnoptări. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările în hoteluri deţin o pondere de 67,9% din totalul înnoptărilor, cele în vile turistice 9,4%, cele în moteluri 8,1%, iar în pensiuni 5,8%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de cazare turistică din judeţul Galaţi în luna octombrie 2021 a fost de 20,1%, fiind mai mare cu 1,6 puncte procentuale faţă de indicele de utilizare netă înregistrat în luna octombrie 2020. Faţă de luna precedentă, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune a fost mai mic cu 6,9 puncte procentuale. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari s-au înregistrat pentru: hosteluri (29,6%), vile turistice (29,5%), moteluri (22,4%), hoteluri (19,5%) şi pensiuni (15,3%). Durata medie a sejurului în luna octombrie 2021 a fost de 1,5 zile ( 1,4 zile la turiştii români şi 1,8 zile la turiştii străini). monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted February 4, 2022 Author Posted February 4, 2022 Turismul din Galați-Brăila suflă greu, în coada clasamentului național Nu e prea bogată masa turismului românesc dar chiar și așa, prin Galați-Brăila ajung doar câteva firimituri. Celor care se miră când aud termenul de „turism” în zonă și se gândesc doar la varianta de concediu le amintim că mai există și cel de afaceri sau de week-end. Pentru asta, însă, îți trebuie afaceri sau niște povești de vândut, cum ar fi festivalurile. Revenind la nivel național, Institutul de Statistică (INS) a numărat, a centralizat și a publicat vineri datele referitoare la cazarea pentru anul 2021. În total, în România au fost 9,3 milioane turiști, jumătate români, jumătate străini, care au strâns la un loc 20,6 milioane nopți de cazare. Pentru al doilea an la rând, Constanţa şi Braşovul conduc clasamentul celor mai vizitate judeţe din România, depăşind pragul de 1 milion de turişti fiecare. Din cea mai vizitată zonă a țării (mare parte în scop de afaceri sau educațional / calificare), Bucureştiul a obținut doar a treia poziție, cu puţin peste 900.000 de turişti. În cazul Galați – Brăila, gravităm în jurul celei de-a 30-a poziții ca număr de turiști, cu puțin sub 55.000 (Brăila) și puțin peste 74.000 de turiști (Galațiul). Când numărăm ceea ce contează cu adevărat, respectiv numărul nopților de cazare, brăilenii își surclasează vecinul din aval: au 140.000 nopți de cazare în tot anul 2021, față de 117.000 nopți – în Galați. Celor care dau vina pe faptul că noi nu avem munte sau mare, ca alții, și se limitează din nou strict la zona de concediu, le spunem că în top zece turism românesc sunt și județe precum Bihor (peste 420.000 de turiști, poziția a șasea). Da, e tot județ de graniță, ca noi, și cam atât, că apoi nu mai e nimic ca la noi. antidotul.ro
dcp100168 Posted April 8, 2022 Author Posted April 8, 2022 Cum puteți propune Galațiul ca destinație pentru un city break Dacă vă e drag Galațiul, îl puteți nominaliza pentru cea mai frumoasă destinație din țară până pe 10 aprilie 2022, la Prima Tv! Tot ceea ce trebuie să faceți este să completați foarte simplu și rapid datele din link-ul https://www.destinatiaanului.ro, așa cum vă îndeamnă și Primăria municipiului Galați. „Dacă până acum, când plănuiați un city break, vă gândeați la orașe europene, să știți că și în România sunt regiuni care pot concura cu brio la acest capitol. Pe cele mai interesante dintre ele le veți descoperi în emisiunea «Destinaţia anului 2022», cea mai importantă competiţie de promovare a turismului intern, la Prima TV. Până atunci vă invităm să nominalizaţi destinaţiile preferate de vacanţă din ţara noastră, pe destinatiaanului.ro”, ne invită realizatorii emisiunii care va fi prezentată de Gianina Corondan. Categoriile „Destinația Anului 2022” sunt: City Break (localități clasificate ca municipii, cu o ofertă turistică de tip city break) și Localități Turistice (localități cu populație mai mică de 20 de mii de locuitori, care doresc promovarea atracțiilor turistice de pe teritoriul lor). În urma nominalizărilor şi a votului publicului, se vor acorda titluri de „Destinaţia Anului” celor mai atractive localităţi din Transilvania, Moldova şi Muntenia. În 2021, la prima ediţie a competiţiei au participat peste o sută de destinaţii din România, nominalizate de 18.000 de români. Banatul Montan a fost ales drept destinaţia anului 2021. Oradea a luat premiul juriului. Celelalte destinaţii finaliste au fost Iaşi, Ţara Maramureşului, Brăila şi Delta Dunării. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 12, 2022 Author Posted April 12, 2022 Galaţiul a trecut în etapa a doua a competiţiei Destinaţia Anului 2022 A doua ediţie a competiţiei Destinaţia Anului, prezentată de Prima TV şi susţinută de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi de Alianţa Pentru Turism, îşi alege destinaţiile finaliste, iar numărul nominalizărilor publicului este cel mai important factor, potrivit unui comunicat al Prima TV. Destinaţiile din regiunea Transilvaniei (incluzând Banatul, Crişana şi Maramureşul) au atras nu mai puţin de 54% din totalul de nominalizări, ceea ce confirmă încă odată puterea acestui brand. Destinaţiile din sudul ţării (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea) au primit 27% din total, iar cele din Moldova şi Bucovina 18%. Cei peste 21 de mii de români care au nominalizat destinaţia lor preferată pe www.destinatiaanului.ro au adus în atenţia publicului peste 150 de locuri minunate. Dintre acestea, 22 au întrunit fiecare peste 100 de nominalizări. În ordine alfabetică: 1. Alba Iulia, 2. Braşov, 3. Brezoi, 4. Bucureşti, 5. Buziaş, 6. Cluj-Napoca, 7. Cund, 8. Dărmăneşti, 9. Galaţi, 10. Hunedoara, 11. Iaşi, 12. Oradea, 13. Săvârşin, 14. Sfântu Gheorghe - Delta Dunării, 15. Sibiu, 16. Sovata, 17. Suceava, 18. Târgovişte, 19. Timişoara, 20. Topliţa, 21. Valea Doftanei, 22. Vama Buzăului. "Intrăm în etapa a doua a proiectului, cea de verificare a eligibilităţii, în paralel cu deliberările juriului pe baza aplicaţiilor înscrise de destinaţiile care au adunat peste 100 de nominalizări. Numărul nominalizărilor va conta pentru 2/3 din scor, iar opinia juriului va conta pentru 1/3 din scor. Câştigătoarele fiecărei regiuni vor fi anunţate pe 27 aprilie", se arată în comunicatul citat. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted November 13, 2022 Author Posted November 13, 2022 Galațiul nu vrea să-şi promoveze obiectivele turistice În urmă cu mai puțin de o lună, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a semnat primele contracte de finanțare pentru trei rute turistice și culturale incluse în Componenta 11 - Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR): ruta castrelor romane, ruta castelelor și cea a cetăților. Acestea sunt incluse în programul "România Atractivă", prin care se vor face investiții de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective, cuprinse în 12 rute culturale. Astfel, pe lângă cele trei rute menţionate mai sus, cu fonduri din PNRR vor mai fi promovate: ruta bisericilor fortificate, cea a bisericilor de lemn, ruta mănăstirilor, a curiilor, cea a culelor, a Sfântului Ladislau, un traseu al gastronomiei tradiționale românești, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării, dar și o rută a satelor cu arhitectură tradițională. Per total, este vorba despre 300 de obiective promovate la nivel național, 75 dintre acestea urmând a fi restaurate cu bani europeni, fără a pune la socoteală cele 150 de case tradiționale ce urmează a fi, la rândul lor, restaurate în localitățile deja selectate în acest sens. Parcurgând lista județelor și a localităților incluse în programul "România Atractivă", nu putem să nu constatăm, cu părere de rău, că județul nostru nu se regăsește nicicum în această zonă de promovare a atracțiilor naționale, ca, de altfel, nici vecinii noștri brăileni. Mai exact, aglomerația urbană a celor două orașe de la Dunăre, cu o istorie încărcată de cosmopolitism, nu figurează pe nicio listă de interes turistic, cum, de altfel, nicio zonă rurală din acest județ încadrat de ape nu apare pe nicio rută a "României Atractive". Bun, nu ne putem lăuda cu castele, cetăți sau cule, dar ceva mănăstiri și castre romane se mai găsesc și prin Galați, ca să nu mai vorbim de arhitectura tradițională a gospodăriilor sătești sau chiar de gastronomia dunăreană. Chiar așa, tot din proiectele de finanțare propuse de MIPE, am aflat că există o bucătărie hercinică, ce va fi promovată în zona localităților tulcene Cerna, Jijila, Greci, Luncavița, Horia, Hamcearca etc, în vreme ce un alt județ dunărean, Giurgiu, va beneficia de promovarea gastronomiei și a ospitalității locale. Sincer, fără a jigni pe nimeni, nu e foarte clar ce ar putea oferi giurgiuvenii și noi nu, în materie de gastronomie tradițională, dar asta e deja o altă discuție. Altfel, să mai spunem că, dincolo de investițiile programate în șase localități din Delta Dunării, vecinii tulceni vor beneficia și de restaurarea unor gospodării tradiționale din Cerna și Peceneaga. În Vrancea, pe ruta bisericilor de lemn a fost inclusă Biserica "Sf. Voievozi" din Gugești, în Vaslui, Mănăstirea Pârvești (Costești) apare pe ruta de promovare a acestor așezăminte, buzoienii vin cu produse gastronomice tradiționale din zona Berca - Bisoca, iar la Constanța, pe lângă promovarea bucătăriei locale, am regăsit și finanțare pentru cetățile Histria și Ulmetum. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now