Sari la conținut

Primăria Galaţi vrea să cumpere Hotelul Faleza


dcp100168

Postare recomandata

Primăria Galaţi vrea să cumpere Hotelul Faleza

Rămaşi fără clădirea Primăriei, după ce actualul sediu de pe strada Domnească urmează să fie retrocedat, reprezentanţii municipalităţii locale încearcă să câştige licitaţia publică din 8 noiembrie pentru cumpărarea Hotelului „Faleza". În acest sens, în această seară a fost organizată o şedinţă de îndată a Consiliului Local, unde consilierii au trebuit să aprobe proiectul de participare la licitaţie.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin intermediul SC Neptun-Olimp, a scos hotelul din municipiul Galaţi la licitaţie pentru un preţ de pornire de 1.164.533 euro. Este vorba de clădirea hotelului situat lângă Biserica Precista. Modul de vânzare este prin licitaţie cu strigare competitivă.

„Eu sunt de acord cu acest proiect. Este o soluţie bună, la un preţ acceptabil. Primăria nu mai are sediu, iar clădirea hotelului este o soluţie foarte bună. A fost nevoie de o şedinţă în regim de urgenţă de Consiliul Local pentru că anunţul de licitaţie a apărut de curând, aşa ne-a comunicat city-managerul Florin Popa, iar lunea viitoare este licitaţia. Din acest motiv se poate explica această grabă", ne-a declarat Picu Apostol Roman, consilier local.

La rândul său Marius Stan ne-a mărturisit că a fost de acord cu ideea cumpărării unui nou sediu pentru Primăria Galaţi. „Ideea este bună, am votat pentru acest lucru. Poate procedura unei şedinţe de îndată nu este cea mai corectă. Oportunitatea este bună, am votat pentru această oportunitate", ne-a explicat Marius Stan.

Consilierii locali care reprezintă actualul partid de guvernământ nu au fost de acord cu acest proiect, motiv pentru care au respins proiectul. Singura excepţie, din acest grup, a facut-o Petre Alexe. O explicaţie dată acestui vot a fost că senatorul din acelaşi partid, Marius Necula, vrea să cumpere acest hotel. De altfel, timpul extrem de scurt între publicarea anunţului şi organizarea licitaţiei a născut aceste suspiciuni. Marius Necula este un apropiat al Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În ciuda acestor scenarii, senatorul ne-a declarat că nu este interesat de licitaţie. „Nu voi participa în niciun fel la licitaţie. Nu este o licitaţie cu dedicaţie, pentru că este publică, oricine poate participa la ea. Problema este la Primărie, că au ajuns în situaţia de a nu mai avea sediu şi acum căută vinovaţi în altă parte", ne-a declarat Necula.

Decizia în ceea ce priveşte votul consilierilor şi participarea sau nu a municipalităţii la licitaţia publică de luni 8 noiembrie va fi anunţată mâine. „Cred că până la urmă vom participa la licitaţie. Este păcat să pierdem această oportunitate. Consilierii locali cred că vor uita de propriile interese şi vor ţine cu gălăţenii", a precizat şi primarul Dumitru Nicolae.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Primaria_Galati_se_muta_in_hotel_0_364764232.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Trecutul şi prezentul hotelului gălăţean Faleza

Hotelul Faleza este fostul hotel al partidului, din Galaţi. Fiecare oraş avea câte unul, dar cel din Galaţi beneficia şi de capacitate mare şi de poziţie excelentă, pe Faleza Superioară a Dunării. După 1989, hotelul nu a trecut în averea imobiliară locală, ca în alte localităţi, ci la OJT. Intrând în zestrea RAAPPS, chiar dacă Sandu Traian, cel care deţine hotelurile „Dunărea” şi „Galaţi”, s-a luptat, inclusiv în instanţă, pentru a-l obţine, hotelul a fost luat în cele din urmă de SC Neptun Olimp, la schimb cu unul de pe litoral.

Iată ce am găsit pe internet, postat în 2009, despre Complexul Faleza: „Activ preluat de la RA APPS în baza HG 1033/18.10.2001. Hotelul dispune de 120 locuri de cazare şi este clasificat 2**. Restaurantul are o capacitate de 210 locuri în saloane şi 40 locuri pe terasă. Suprafaţa de teren aferentă Complexului Faleza Galaţi este intabulată pe numele SC Neptun - Olimp SA. La această dată, Complexul Faleza nu este grevat de niciun litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată. În anul 2009, Complexul Faleza a obţinut venituri totale de 785.733 lei şi a avut cheltuieli totale de 1.198.899 lei.” Nu pare prea rentabil pentru cei de la Neptun Olimp, care au şi ei ceva probleme.

Acţionariatul actual al hotelului gălăţean, cu aproximaţie, este de 52,2 la sută Ministerul Turismului, 41,1 la sută SIF 3 Transilvania şi 6,5 la sută micii acţionari. Nimeni altcineva decât acţionarul majoritar nu putea decide scoaterea la licitaţie. Aşa că SC Neptun Olimp anunţă scoaterea la licitaţie a activului - teren 3.586,74 mp din strada Roşiori nr.1, Mazepa, Galaţi la preţul de 1.164.533 euro plus TVA.

Să ne oprim puţin asupra acestei valori. Tot la raportările din 2009 am găsit valoarea contabilă de înregistrare a bunului la 2.425.632 lei, deci vreo 600.000 euro. Iar terenul de 3.586,74 mp avea valoarea contabilă de 13.075,4 lei. Gheşeft adevărat. Şi cu vedere la Dunăre. Asta da, afacere, când terenul în zonă costă cel puţin 200 de euro metrul pătrat! Şi chiar dacă preţul întreg - teren plus clădire - s-a dublat, pentru eventualii doritori tot rămâne o afacere.

Gurile rele spun însă că sunt mulţi interesaţi de acest hotel, aşa că licitaţia ar putea oferi surprize. Mai sunt doar câteva zile până la derularea licitaţiei, în 9 noiembrie, la ora 14.00, la sediul SC Neptun Olimp SA, din Staţiunea Neptun, Str. Plopilor, Nr. 1, judeţul Constanţa.

http://www.viata-libera.ro/articol-Trecutul_si_prezentul_hotelului_galatean_Faleza_-_afacere_cu_sediul_la_Neptun.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ar fi ceva sa castige licitatia... Atunci as vrea sa-l vad pe investitorul care va oferi 7 mil euro "mostenitorului" Primariei (asa cum se lauda acesta). Sau cum se vor inneca muuuulte corabii celor care militeaza frenetic acum pentru ca primaria sa arunce milioane de euro in conturile "mostenitorului"...

Despre votul unor consilieri ar doua explicatii, daca nu cumva chiar trei:

1. interesul lui M. Necula;

2. cum e turcul, e si pistolul - daca Basescu se suceste de la o zi la alta pe teme mult mai grave, de ce niste consilierii locali n-ar face la fel?

3. au votat, din nou, din greseala. Sau din ... (completati pe linia punctata).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Consiliul Local a aprobat înscrierea la licitaţie pentru cumpărarea Hotelului Faleza

Proiectul de hotărâre prin care Primăria să participe la licitaţia organizată pentru cumpărarea Hotelului Faleza a trecut cu 20 de voturi pentru şi şapte împotrivă. Decizia a fost luată în grabă deoarece mai este foarte puţin timp până pe 8 noiembrie, data limită de depunere a ofertelor pentru participarea la licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării. „Dacă vom câştiga licitaţia, hotelul “Faleza”, situat lângă Biserica Precista, va fi noul sediu al Primăriei Galaţi. Proiectul a trecut cu 20 de voturi petru şi şapte împotrivă. Important este că vom participa la licitaţia de pe 8 noiembrie”, ne-a explicat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Astazi-Consiliul_Local_a_aprobat_inscrierea_la_licitatie_pentru_cumpararea_Complexului_Faleza_0_365363834.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cine este interesat de Hotel Faleza?

Păi multă lume. Pînă și Primăria a pus ochii pe hotel și a anunțat că va participa la licitație. Viceprimarul Nicușor Ciumacenco a declarat că interesul Primăriei este cît se poate de real, soluția aceasta fiind văzută ca o oportunitate nesperată în contextul actual. Numai că la licitație concurența va fi una destul de serioasă. Pînă acum, și-au anunțat intenția de a licita firmele Vega 93, Vîlceana, Pietricica. Prin interpuși vor mai licita Marius Necula, Cătălin Chelu și Eugen Durbacă.

http://www.antidotul.ro/7287/.html#comentarii

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mulţumiri publice pentru consilierii care vor „Faleza”

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a ţinut ieri să mulţumească public tuturor celor 20 de consilieri (8 - PSD, 6 – PNL, 5 - PDL şi 1 - PC) care au votat la şedinţa de îndată pentru a permite Primăriei să participe la licitaţia pentru cumpărarea Hotelului Faleza. „Eu sper ca toate firmele din Galaţi şi nu numai care participă la licitaţie să înţeleagă că fiecare dintre noi, la un moment dat, trebuie să renunţăm la ceva ce ne dorim pentru a face un lucru bun. Este o oportunitate pentru Galaţi şi PMG să avem un sediu aşa cum ar trebui să fie, un sediu al nostru. Nu ştiu cât ar costa să ne facem o Primărie nouă, dar sunt convins că va costa mai mult decât să achiziţionăm această clădire nouă şi unde pentru a ne muta vor trebui făcute amenajări minimale”, a declarat viceprimarul.

http://www.viata-libera.ro/articol-Multumiri_publice__2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Va avea Primăria dreptul să liciteze pentru Hotel Faleza?

Deputatul PSD Florin Pâslaru a relatat ieri, într-o conferinţă de presă, că acţiunea de achiziţia a Hotelului Faleza de către Primărie, pentru un nou sediu, a pornit la sesizarea sa privind oportunitatea: parlamentarul a aflat acum două luni despre încheierea unui litigiu între SC Neptun Olimp, societate a Ministerului Turismului, şi un om de afaceri

gălăţean, societatea rămânând proprietar. Lucrurile au evoluat apoi, Primăria a cumpărat joi caietul de sarcini şi luni se va ţine licitaţia. O piedică vine însă chiar din partea proprietarului hotelului, Ministerul Turismului, prin societatea Neptun Olimp: ministerul a dat anul trecut o ordonanţă prin care nu-i permiteau societăţii să vândă active şi către instituţii de interes local, cum este şi cazul Primăriei Galaţi.

„S-au făcut mai multe intervenţii din partea Consiliului Local [Galaţi]. Şi eu am făcut două întrebări şi o interpelare sau două către dna ministru Elena Udea, prin care întrebam de ce se întâmplă acest lucru şi ceream modificarea acestei ordonanţe, prin care să se permită societăţii să vândă o parte din active şi către administraţiile locale”. Doar Primăria nu cere un transfer gratuit! - a insistat deputatul. Luni vom afla dacă ministerul va ţine cont sau nu de aceste intervenţii locale.

În Primărie, circulă însă ideea că, din moment ce a cumpărat caietul de sarcini, licitaţia e ca şi câştigată, a mai comentat deputatul social-democrat. De fapt, organizatorii licitaţiei au interesul firesc să vândă caietul, care costă 5.000 lei, la cât mai mulţi, a ţinut ieri să-i tempereze Pâslaru.

http://www.viata-libera.ro/articol-Va_avea_Primaria_dreptul_sa_liciteze_pentru_Hotel_Faleza__2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Copos a renunţat să mai liciteze pentru Hotel Faleza

Scriam zilele trecute despre iniţiativa unui consilier local gălăţean de a încerca să convingă investitorii interesaţi să cumpere Hotel Faleza să renunţe în favoarea Primăriei Galaţi, care are nevoie de sediu. Între timp, am aflat că un investitor foarte cunoscut din ţară a fost deja convins să renunţe, deşi se documentase în vederea participării la licitaţie. Este vorba despre omul de afaceri George Copos, care deţine o serie de hoteluri din ţară. Am aflat aceste lucruri de la preşedintele Patronatului IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, care, timp de două luni, l-a reprezentat pe cunoscutul investitor şi a făcut pentru Copos o serie de măsurători, fotografii, pentru documentarea investiţiei.

Intenţia Primăriei de a muta sediul la Hotel Faleza, după ce actualul sediu, tot un fost hotel, a fost revendicat, l-a făcut însă pe Filimon să insiste pe lângă cunoscutul investitor să renunţe la intenţia de a participa la licitaţie şi să piardă timpul şi banii irosiţi cu documentarea. Vechi prieten, încă din studenţie, cu Filimon, George Copos a acceptat. De altfel, gălăţeanul a fost timp de 14 ani reprezentant al firmei Ana Electronic, firma lui Copos. Potrivit revistei „Forbes”, George Copos are o avere estimată la peste 200 milioane de euro şi, printre alte afaceri, deţine şapte hoteluri: „Hilton” şi „Crowne Plaza” la Bucureşti, „Europa” şi „Astoria” din Eforie Nord, „Sportul”, „Bradul” şi „Poiana” la Poiana Braşov.

http://www.viata-libera.ro/articol-Copos_a_renuntat_sa_mai_liciteze_pentru_Hotel_%E2%80%9EFaleza%E2%80%9D_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Licităm sau nu? Asta-i întrebarea

Astăzi, la ora 15.00, Primăria Galaţi va afla verdictul final dacă poate sau nu să liciteze pentru Hotelul Faleza. Florin Popa, city-managerul municipiului, a cumpărat joia trecută dosarul de prezentare, necesar pentru înscrierea la licitaţie, dar încă nu poate şti dacă Primăriei i se va permite sau nu să intre în competiţie pentru imobil.

„Este mai mult o chestiune juridică, avocăţească. Este o ordonanţă de urgenţă care stabileşte cine poate şi cine nu poate să liciteze şi care limitează accesul autorităţilor publice locale la asemenea active. Ar fi neplăcut să nu putem participa la o licitaţie competitivă, ne-a declarat Florin Popa. Oricum, city-managerul se va afla astăzi la Neptun, în judeţul Constanţa pentru a afla rezultatul.

Aşa cum s-a stabilit în anunţul de licitaţie lansat de SC Neptun-Olimp, „ofertanţii vor depune documentele de participare la licitaţie, prevăzute în Dosarul de prezentare, în plic sigilat, la sediul SC Neptun Olimp SA, din Staţiunea Neptun, până pe 8 noiembrie, ora 15.00. Acest termen fiind termen de decădere, ofertele care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi luate în considerare”.

Primarul Dumitru Nicolae ne-a declarat că a discutat despre acest subiect cu secretarul Consiliului Local, Grigore Matei. „Domnul Matei ştie legea şi spune că nu vor fi probleme cu înscrierea la licitaţie. Dar nici eu, nici dânsul nu suntem acolo sus, unde se hotărăşte”, ne-a spus Nicolae.

http://www.viata-libera.ro/articol-Primaria_isi_joaca_viitorul_sediu_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Primăria Galaţi nu poate participa la licitaţia pentru Hotelul Faleza

Astăzi, la ora 15.00, Primăria Galaţi a aflat că nu poate să liciteze pentru hotelul Faleza. Motivul: Ordonanţa de Guvern nr. 88/1997 nu permite administraţiilor publice locale şi unităţilor din subordinea consiliilor locale să participe la o astfel de licitaţie. Vestea proastă a primit-o Florin Popa, city-managerul Primăriei, care s-a aflat astăzi în staţiunea Neptun, judeţul Constanţa: „Legislaţia nu ne permite. Din păcate, nu am cunoscut datele acestea înainte”. Licitaţia pentru hotelul Faleza va avea loc pe 9 noiembrie, ora 14.00, la sediul societăţii Neptun-Olimp din staţiunea Olimp.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Primaria_Galati_nu_poate_participa_la_licitatia_pentru_Hotelul_Faleza_0_368363666.html

Logic, cineva ar trebui să-şi dea demisia :-? dacă s-a convocat o şedinţă de CL pentru aprobarea participării la o licitaţie la care legea (din '97!) nu permitea participarea...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Primăria Galaţi caută soluţii pentru cumpărarea hotelului Faleza

Reprezentanţii municipalităţii gălăţene nu vor să renunţe la ideea achiziţionării hotelului Faleza cumpărat marţi prin licitaţie de firma Vega Company Galaţi şi pe care vor să îl transforme în sediu al primăriei.

Viceprimarul municipiului Galaţi Nicuşor Ciumacenco a lăsat să se înţeleagă, miercuri, într-o conferinţă de presă, că intenţia primarului Dumitru Nicolae este să găsească o soluţie pentru ca hotelul să devină până la urmă viitorul sediu al primăriei. ''Din ce am urmărit în presă, declaraţiile domnului primar, cam asta este intenţia dânsului: să găsească o soluţie pentru a achiziţiona fostul hotel Faleza pentru a fi sediul primăriei. Ar fi plăcut să fie noul sediu al primăriei. Contrar la ceea ce spun unii şi ce declaraţii dau la presă, cred că s-ar preta pentru Primăria municipiului Galaţi şi am împăca toate dorinţele, şi ale oamenilor politici şi ale gălăţenilor, de a avea un sediu al primăriei pe faleza superioară cu vedere la Dunăre şi să legăm sediul municipalităţii de simbolul oraşului care este Dunărea. Dacă nu, va trebui să luăm în calcul realizarea unui sediu propriu'', a declarat Ciumacenco.

Întrebat dacă preţul de 3,22 milioane euro cu care Vega a obţinut acest hotel poate fi suportat de primărie, Ciumacenco a răspuns că acest lucru trebuie stabilit de Direcţia economică a municipalităţii. ''Sunt voci potrivit cărora cu banii aceştia se poate face un sediu nou. Eu am dubii că se poate face un sediu de primărie cu o suprafaţă de 5-6.000 de mp desfăşurat aşa cum ar trebui să avem pentru a regrupa toate sediile primăriei într-un singur loc. Am dubii că se poate obţine un sediu la un astfel de preţ, dar primarul va lua hotărârea şi va fi nevoie şi de votul consilierilor locali, fiind o problemă care ţine de patrimoniu'', a mai spus viceprimarul.

Deocamdată, potrivit lui Ciumacenco, firma Vega nu a lansat vreun semnal că ar dori să vândă hotelul. ''Nu ştiu ce doreşte Vega să facă cu sediul achiziţionat. Ştiu doar că ne-am dorit ca acest hotel să fie noul sediu al primărie şi sper, cu puţin ajutor, să facem acest lucru'', a mai afirmat Ciumacenco. Primăria Galaţi a rămas fără sediu, după ce imobilul în care îşi desfăşoară activitatea şi terenul aferent au fost retrocedate. Înainte de a apărea această oportunitate privind achiziţionarea hotelului Faleza, Consiliul Local Galaţi hotărâse în unanimitate de voturi să înceapă construcţia unui nou sediu, considerând că a cumpăra actuala clădire restituită prin decizie judecătorească proprietarului de drept, Pierre Macri, cu cinci milioane de euro, este prea mult.

Primăria nu a mai putut participa însă la licitaţia pentru cumpărarea hotelul Faleza, întrucât s-ar fi încălcat prevederile legale, deoarece imobilul aparţinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care nu are voie să vândă active către instituţiile de stat sau autorităţi locale.

http://www.administratie.ro/articol.php?id=33880

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Hotelul "Faleza", la mâna Consiliului Local

Primăria Galaţi doreşte să cumpere Hotelul Faleza, dar nu se poate fără votul consilierilor, factor decisiv în această acţiune. Consilierii locali susţin că vor vota doar dacă este un preţ corect şi se întrunesc condiţiile legale.

Municipalitatea ar trebui să-şi ia adio de la Hotelul Faleza! Consilierul Marius Stan susţine că Primăria Galați nu va putea motiva de ce a plătit un preț de două ori mai mare pentru o clădire pe care statul român a evaluat-o, printr-o expertiză, la 1,16 milioane de euro.

Este caz penal!

„Să spunem că Primăria dă 3,22 milioane de euro pe Hotelul Faleza, adică prețul plătit de Vega 93. Cum putem justifica noi legal această sumă, în condițiile în care imobilul achiziționat a fost evaluat în urma unui raport de expertiză oficial la suma de 1,16 milioane de euro ? Există un precedent care a costat enorm Consiliul Local Baia Mare. Acolo a fost vorba de cumpărarea unui bloc pentru locuinţe sociale, iar acum primarul este în puşcărie deşi avea aprobarea Consiliului Local”, ne-a declarat Marius Stan.

Şi consilierul Viorel Trif este de aceiaşi părere. Acesta ne-a declarat că preţul de 3,3 milioane de euro este extrem de mare şi, în acest caz, nu se mai justifică: „Hotelul Faleza are nevoie de lucrări complexe de modernizare. Ne vom trezi că se va ajunge la un preţ de 4.5 milioane de euro, cam cât preţul actual a Primăriei. În plus, strada este îngustă şi nu este spaţiu suficient pentru parcare”.

Consilierul Picu Apostol Roman este de acord ca Primăria să cumpere hotelul Faleza doar dacă se întrunesc condiţiile legale. „Noi vom răspunde solidar doar dacă preţul va fi convenabil. La preţul anunţat la licitaţie, cel de 1,16 milioane de euro, aveam acoperire bugetară. Acum nu ştim dacă mai avem 3-4 milioane de euro. Nu vreau să dau cu subsemnatul la DNA”.

Majoritatea consilierilor merg pe varianta construirii unui sediu nou pentru Primărie. „Din punctul meu de vedere se tergiversează punerea în discuţia Consiliului Local a unui proiect de construire a unui sediu nou. Peste doi ani şi un pic trebuie părăsit sediul acesta şi ne vom trezi că se va cere plata unor sume uriaşe de către moştenitorii actualului sediu”, a mai adăugat Marius Stan.

Există un precedent!

Procurorii anticorupţie i-au imputat primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, un prejudiciu de aproximativ 400.000 euro după ce CL a aprobat achiziţionarea unui bloc la preţul de 544.500 euro de la o asociaţie familială. Respectiva asociaţie cumpărase imobilul cu 150.000 de euro, cu puţin timp înainte de a se face tranzacţia cu municipalitatea. Primarul municipiului Baia Mare a fost condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu şi i s-a interzis dreptul de a ocupa sau de a fi ales într-o funcţie publică.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Hotelul_Faleza-la_mana_Consiliului_Local_0_381561945.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Un mare rahat. Hotelul este acum proprietate VEGA. Istrate îl vinde cui vrea și cu cât vrea. Cu expertizele astea știu și eu cum stă treaba așa că degeaba dau ăștia din gură. Se pare că e mai simplu să-i plătești chirie lui Macri decât să stai în „ casa ” ta. E logic că Istrate nu are cum să iasă în pierdere la afacerea asta mai ales că știm ce prieten e cu Nicolae.. dar dacă Primăria oferă cu un 0.5% mai mult decât a dat Istrate pe hotel, mi s-ar părea corect. Până să fie hotelul licitat și cumpărat s-au mai pierdut niște bani. Nu că-l plâng pe Istrate, că are de unde să dea.

Sau altă variantă, construiește nene un sediu cu ăia 3 milioane și gata.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Articolul a mai aparut mai demult. Se pare ca cineva baga bani in campania asta de a nu se cumpara hotelul. Pretul stabilit prin expertiza nu reprezinta neaparat si pretul pietei. O licitatie arata mult mai clar pe unde este valoare unui bun, la urma urmei de aia e licitatie. Altfel, trebuia vandut cu 1,16 mil euro cui punea primul bani pe masa, nu-i asa?

Nu-mi vine sa cred ca exista cineva atat de naiv incat sa creada cu la un cost e 1.16 mi euro se poate construi ditamai magaoaia de hotel, pe malul Dunarii. Iar baza legala e chiar licitatia organizata de o institutie a statului (MDRT), corect, transparent etc.

Dar, asa cum spunea si Andrei (La multi ani!!), se pare ca e mai interesant si mai lejer din punct de vedere al implicarii in administrarea unui oras sa platesti pur si simplu un purcoi de bani lunar unui mostenitor aparut din neant, pe o casa veche, care necesita lucrari de reabilitare. Lucrari pe care proprietarul evident ca nu are bani sa le faca...

PS La vreo 40.000 euro/an (cat solicita proprietarul)iasa cam 500.000 euro/an chirie... @-)

Mai pe scurt, in vreo 6-7 ani pretul "Falezei" s-ar cam amortiza... O afacere excelenta pentru Primarie si oras.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Articolul a mai aparut mai demult. Se pare ca cineva baga bani in campania asta de a nu se cumpara hotelul. Pretul stabilit prin expertiza nu reprezinta neaparat si pretul pietei. O licitatie arata mult mai clar pe unde este valoare unui bun, la urma urmei de aia e licitatie. Altfel, trebuia vandut cu 1,16 mil euro cui punea primul bani pe masa, nu-i asa?

Nu-mi vine sa cred ca exista cineva atat de naiv incat sa creada cu la un cost e 1.16 mi euro se poate construi ditamai magaoaia de hotel, pe malul Dunarii. Iar baza legala e chiar licitatia organizata de o institutie a statului (MDRT), corect, transparent etc.

Dar, asa cum spunea si Andrei (La multi ani!!), se pare ca e mai interesant si mai lejer din punct de vedere al implicarii in administrarea unui oras sa platesti pur si simplu un purcoi de bani lunar unui mostenitor aparut din neant, pe o casa veche, care necesita lucrari de reabilitare. Lucrari pe care proprietarul evident ca nu are bani sa le faca...

PS La vreo 40.000 euro/an (cat solicita proprietarul)iasa cam 500.000 euro/an chirie... @-)

Mai pe scurt, in vreo 6-7 ani pretul "Falezei" s-ar cam amortiza... O afacere excelenta pentru Primarie si oras.

Un hotel cu mini garsoniere si dusuri sa fie transformat in sediu de birouri publice????

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Un hotel cu mini garsoniere si dusuri sa fie transformat in sediu de birouri publice????

Ok, atunci mai bine o casa trecuta prin o gramada de cutremure, cu 2 WC pe toate nivelele, unde sa platesti o chirie mai ceva decat la un hotel...

Clar e mai bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.