Sari la conținut

Timişoara nu a primit licenţa de la UEFA. Vasluiul - în Champions League


dcp100168

Postare recomandata

Timişoara nu a primit licenţa de la UEFA. Vasluiul - în Champions League

Poli Timişoara a fost înştiinţată de UEFA că nu va primi licenţa necesară participării in competiţiile europene în sezonul viitor! Marian Iancu a confirmat informaţia. "Să-i ia dracu' pe toţi! Un nenorocit de la Federaţie a făcut demersuri la UEFA ca să nu primim licenţa. Din cauza celor din FRF am pierdut un milion şi jumătate de euro!", a zis patronul lui Poli. În aceste condiţii, FC Vaslui va prelua locul Timişoarei în preliminariile Ligii Campionilor, iar Gaz Metan Mediaş va juca în Europa League.

Marian Iancu, patronul Timişoarei, spune că Viorel Duru este singurul vinovat pentru situaţia creată în cazul echipei: "Un dobitoc de la Federaţie, domnul Duru, a continuat să facă demersuri împotriva noastră. Noi avem licenţa la club, o s-o postez pe site-ul oficial al clubului. Duru minte şi dezinformează UEFA, încearcă să ne facă în continuare, după ce nu a reuşit prima dată. Este un om care lucrează împotriva fotbalului românesc, nu înţelege nimic şi nu respectă legea românească. Nici măcar nu are vreo competenţă profesională.

Cum stă situaţia în acest moment: Poli Timişoara a luat licenţa pe plan intern, deşi a avut probleme legate de o divizare a societăţii care administrează clubul, procedură interzisă de UEFA. Ulterior, pentru a fi siguri că au procedat corect, cei de la Comisia de Licenţiere au trimis toată documentaţia la UEFA. Răspunsul forului european a fost clar: "Poli nu va juca în Europa". Pentru a nu se face de rîs şi a păstra linia venită dinspre UEFA, FRF a decis să facă apel la decizia de acordare a licenţei! Recursul se va judeca mîine sau poimîine şi, dacă va fi admis, atunci Poli nu doar că nu va evolua în cupele europene, dar nu va mai avea drept de joc nici în Liga 1!

Liga 1, reprezentante in cupele europene, sezonul 2011-2012:

Otelul Galati - grupele Champions League (competitia va incepe pe 13/14 septembrie)

FC Vaslui - turul 3 preliminar Champions League (competitia va incepe pe 26/27 iulie)

Rapid Bucuresti - play-off Europa League (competitia va incepe pe 18 august)

Steaua Bucuresti - play-off Europa League (competitia va incepe pe 18 august)

Dinamo - turul 3 preliminar Europa League (competitia va incepe pe 28 iulie)

Gaz Metan Medias - turul 2 preliminar Europa League (competitia va incepe pe 14 iulie)

gsp.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Timisoara a primit licenta

FC Timisoara va evolua in sezonul viitor in Liga 1 si va putea participa in preliminariile Ligii Campionilor, dupa ce patronul Marian Iancu a anuntat, luni, ca echipa a primit licenta pentru anul 2011/2012.

FC Timisoara a prmit licenta din partea Comisiei de specialitate, in ciuda unor probleme legate de o divizare a societatii care se ocupa de administrarea echipei, insa Federatia Romana de Fotbal (FRF) a facut recurs. Patronul Marian Iancu anunta ca Timisoara nu are cum sa piarda licenta. "Poli a avut si are licenta. E un act de coruptie, iar UEFA va cerceta acest lucru la cererea noastra. Duru va trebui sa dovedeasca de ce a facut contestatie. Nu am vorbit cu Duru, nu am ce sa vorbesc cu un om necalificat. Am intrebat comisia ce calificare are, dar din respect pentru dansul, nu mi-au raspuns. E o rusine pentru tot fotbalul romanesc, dar am incredere ca Mircea Sandu va pune lucrurile la punct.", a declarat Marian Iancu (prosport.ro).

Directorul de Licentiere al FRF, Viorel Duru, va sustine, marti, de la ora 12:00, o conferinta de presa in cadrul careia va vorbi despre situatia procesului de licentiere a cluburilor de Liga 1.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

FC Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru Liga I

Vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, locul 15, nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul Universităţii Craiova, a anunţat, marţi, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.

FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi, în timp ce Gloria Bistriţa pentru datorii la buget. Cele două cluburi primiseră licenţa din partea comisiei de primă instanţă, dar directorul de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a făcut apel.

Craiova nu a primit licenţa din cauza datoriilor şi a făcut apel la această decize.

În schimb, cluburile Oţelul Galaţi, FC Vaslui, Rapid, Steaua, Dinamo, Astra Ploieşti, FC Braşov, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş, Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureş şi CFR Cluj au primit licenţa pentru Liga I.

Victoria Brăneşti, care nu a făcut apel, nu a primit licenţa, în timp ce Unirea Urziceni nu a depus dosarul de licenţiere.

In aceste conditii, FC Vaslui merge in preliminariile Champions League, Gaz Metan Medias prinde un loc de Europa League, iar Sportul Studentesc revine in Liga 1 dupa doar cateva saptamani la matineu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Lasandu-l la o parte pe patronul echipei, Timisoara (pentru antrenor, jucatori si public) merita sa mearga in cupele europene - pentru ei am o urma de regret. Pentru Gloria Bistrita, insa, nu. Este una dintre echipele care au pus serios umarul la distrugerea fotbalului romanesc in ultimii 15 ani, iar asta denota faptul ca exista conducatori de cluburi mai egoisti si mai fara de caracter chiar si decat Iancu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

FC Timişoara nu va juca în Europa, dar ar putea rămâne în Liga 1

FC Timisoara nu va evolua in sezonul viitor al cupelor europene, a hotarat joi Comitetul Executiv al FRF.

Intruniti pentru a discuta soarta celor doua echipe retrogradate, FC Timisoara si Gloria Bistrita, membrii Comitetului Executiv au stabilit sa amane discutiile pentru viitoare intrunire. Au decis in schimb ca timisorenii nu au dreptul de a juca in cupele europene, chiar daca au terminat campionatul pe pozitia a doua a clasamentului Ligii 1. Ramanerea timisorenilor si bistritenilor in prima liga sa se discute pe 20 iunie, la urmatorul Comitet Executiv, ai carui memvri sunt: Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cristi Borcea, Mariu Stan, Corbel Sfaiter, Marian Rusen, Stefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costas, Sorin Terbea, Marian Palarie, Vasile Avram si Dumitru Costin.

ziare.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dragomir si Marius Stan, la un pas de bataie in sedinta Comitetului Executiv

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, si seful Otelului Galati, Marius Stan, au fost la un pas de bataie in sedinta de joi a Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal.

Dumitru Dragomir s-a manifestat joi intentia de a propune FRF-ului ca Timisoarei si Gloria Bistritei sa li se permite sa continue in Liga 1, fara a avea insa drept de joc in cupele europene.

Mircea Sandu a anuntat ca de la anul sistemul de licentiere pentru primul esalon se va simplica, insa Mitica de Liga ar vrea ca aceasta modificare sa intre in vigoare inca de acum, pentru a salva Poli Timisoara si Gloria Bistrita, informeaza Prosport.

Enervat de decizia liderului LPF, Marius Stan l-a acuzat pe acesta de subiectivism: "Domnule presedinte, nu exista nicaieri in lume sa schimbi egulamentul si sa intre in vigoare retroactiv".

Iritat de reactia lui Stan, presedintele Ligii a refuzat sa-si puna semnatura pe lista cu echipele romanesti care vor reprezenta Liga 1 in cupele europene, fata Timisoara.

"Pai, domnule Dragomir, dumneavoastra sunteti presedintele LPF sau al Timisoarei.", ar fi spus galateanul. Aproape instantaneu, cei doi s-ar fi ridicat foarte nervosi de la masa, fiind calmati doar de intervenia lui Mircea Sandu: "Domnilor, suntem la FRF, nu la piata! Calmati-va!"

Intrunit joi, Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal a amanat verdictul in cazul retrogradarii formatiilor Poli Timisoara si Gloria Bistrita pentru data de 20 iunie. In schimb, oficialii de la FRF au hotarat ca banatenii nu vor juca in Liga Campionilor, indiferent de hotararea care se va lua peste aproape trei saptamani.

ziare.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Sanse minime pentru Timisoara sa evite retrogradarea

Sperantele Timisoarei de a ramane in Liga 1 se apropie de zero dupa ce FRF a anuntat, intr-un comunicat de presa, urmatoarele: "Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal nu are nicio competenta in ceea ce priveste procesul de licentiere al cluburilor, acesta fiind incheiat la nivelul Ligii 1". In aceste conditii, formatia banateana si Gloria Bistrita vor fi retrogradate, in timp ce Sportul Studentesc va incepe noul campionat din Liga 1 cu minus doua puncte pentru ca nu a indeplinit baremul (25 de puncte).

Comunicatul FRF: "Urmare a numeroaselor articole de presa si a luarilor de pozitie din mass-media pe tema respectiva, Federatia Româna de Fotbal precizeaza: Comitetul Executiv al FRF nu are nicio competenta in ceea ce priveste procesul de licentiere a cluburilor, unul independent, acesta fiind încheiat la nivelul Ligii I. Intr-adevar, forului mai sus mentionat i se poate prezenta, conform Ordinii de Zi, o informare cu privire la procesul de licentiere încheiat sau având drept tematica procesul de licentiere în ansamblul sau. Atat si nimic mai mult".

Directia Presa si Relatii Publice a FRF.

Cum va arata viitorul sezon din Liga 1

* FC Timisoara si Gloria Bistrita vor evolua, in cazul in care vor primi licenta corespunzatoare, in Liga 2.

* Sportul Studentesc ramane in Liga 1, dar va incepe stagiunea cu minus doua puncte pentru ca nu si-a indeplinit baremul de 25 de puncte.

* Ceahlaul Piatra Neamt, Concordia Chiajna (din Seria I), Petrolul Ploiesti si CS Mioveni vor evolua in Liga 1, aceste echipe primind licenta. FC Bihor, formatie care ar fi trebuit sa promoveze, nu a primit licenta.

* Ultimul loc disponibil (cel de-al 5-lea) va fi ocupat de una dintre echipele care a terminat pe locul patru in cele doua serii din Liga 2. Astfel, lupta se va da intre Delta Tulcea si Vointa Sibiu (formatia din Tulcea este in proces de licentiere, in timp ce Sibiul are deja licenta). Ramane de stabilit de catre Comitetul Executiv al FRF daca cele doua echipe se vor intalni intr-un meci de baraj.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ce campionat vesel o sa fie =))

Concordia Chiajna vs Vointa Sibiu - prea tare!

Aproape jumatate dintre echipe nu nicio treaba cu ceea ce ar trebui sa fie o prima liga de fotbal intr-o tara care viseaza la calificari la CM/CE, Champions League etc.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai dreptate, Mikka. Dar ce sa-i faci cata vreme sunt in frunte paparicii ca Sandu si Dragomir, sustinuti de alde Iancu, Mititelu, Becali si tot stolul lor..? Ei isi iau spagile la fiecare nivel competitional, iar restul nu mai conteaza: nici suporteri, nici antrenori, nici jucatori.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

UEFA a scos oficial Timişoara din Europa

UEFA a confirmat marti excluderea clubului timisorean din competitiile europene. In locul banatenilor, in Liga Campionilor va juca FC Vaslui.

Pana astazi, pe site-ul UEFA banatenii apareau ca si calificati in preliminariile Ligii Campionilor. Marti, UEFA a modificat lista echipelor participante, pe care nu se mai regaseste Timisoara.

Locul banatenilor a fost luat de FC Vaslui, in timp ce in Liga Europa va juca si Gaz Metan Medias.

onlinesport.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

FC Timişoara nu are licenţă pentru a participa în cupele europene

Andrea Traverso, Directorul UEFA pentru Licenţierea Cluburilor şi Fair-Play-ul Financiar, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că FC Timişoara nu a primit licenţa pentru a participa în sezonul viitor al cupelor europene, chiar dacă a ocupat locul doi în campionatului trecut şi din punct de vedere sportiv avea dreptul de a evolua în turul III preliminar al Ligii Campionilor. ''Pe lista cluburilor care au primit licenţe pentru competiţiile UEFA, sezonul 2011-2012, nu se află FC Timişoara'', a conformat Traverso, care a precizat că situaţia celorlalte cluburi care nu au primit licenţă pentru Liga I, dar nu sunt calificate pentru competiţiile organizate de forul european, nu este de competenţa UEFA şi nu poate comenta asupra situaţiei.

agerpres.ro

FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor vor evolua în Liga I în sezonul viitor

FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, echipe care iniţial nu au primit licenţa pentru primul eşalon, vor evolua în Liga I în sezonul viitor, s-a stabilit luni în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele AFAN, Dumitru Costin, membru C.Ex. "Azi s-a votat în Comitetul Executiv ca FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor să joace în sezonul viitor în Liga I. Dumitru Dragomir a propus la rubrica diverse să se voteze pentru ca în următorii trei ani să nu se mai ţină cont de manulalul de licenţiere şi pentru rămânerea în Liga I a echipelor FC Timişoara şi Gloria Bistriţa. S-a aprobat, cu 9 voturi pentru, 2 abţineri şi 2 împotrivă. Eu şi domnul Marius Stan (n.r. - preşedintele clubului Oţelul Galaţi) am fost împotrivă", a declarat Dumitru Costin.

mediafax.ro

Să vedem ce ne face UEFA! :-?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Si eu care credeam ca scapam de Bistrita lu' "tata" Jean ... la cate "sfori" a tras de-a lungul timpului...32.gif

Dar poate ca avem noroc, nu? Ce a zis si Mircea Sandu, "nasul" :

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/sandu-trimite-poli-in-b-cex-nu-are-atributii-in-procesul-de-licentiere-era-sa-se-faca-o-mare-greseala-244698.html

Sandu trimite Poli în B: "CEx nu are atribuţii în procesul de licenţiere. Era să se facă o mare greşeală!"

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a întors decizia votului din cadrul Comitetului Executiv, care vroia să salveze Timişoara şi Gloria Bistriţa de la retrogradare. Sandu spune că membrii CEx nu aveau dreptul legal de a decide vreo speţă referitoare la procesul de licenţiere. "Greşeala de decizie a fost îndreptată, am intervenit după ce am fost informat. Mi-am făcut datoria faţă de CEx şi am anunţat că nu avem atribuţii în procesul de licenţiere. N-o să mă dau niciodată pe mîna vreunui membru şi nu să pun pe cineva să voteze într-o direcţie sau alta.

Mitică, săracul, vrea să ajute, dar trebuie să ajuţi cu legea-n mînă. E bine că am îndreptat o greşeală care era să fie comisă. Echipele se pot adresa TAS-ului fără nici un fel de problemă, asta este prevăzut în statutul FIFA", a spus Mircea Sandu la GSP TV.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai aşteptăm...

Comitetul Executiv al FRF a declinat luarea unei decizii în privinţa echipelor FC Timişoara şi Gloria Bistriţa

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit luni, a votat două amendamente la procesul de licenţiere a cluburilor de fotbal, informează site-ul FRF, citat de Agerpres, şi a declinat luarea unei decizii în privinţa echipelor FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor.

Conform primului amendament, hotărârile Comisiei de Apel a sistemului naţional de licenţiere a cluburilor, în ceea ce priveşte licenţa necesară participării în competiţiile interne, vor putea fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) de la Lausanne. În această situaţie, FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, care nu au primit licenţă pentru prima ligă, vor trebui să se adreseze TAS pentru a afla dacă vor juca în sezonul viitor în Liga I.

De asemenea, Comitetul Executiv a hotărât că nu se va mai ţine cont, "în evaluarea cluburilor începând din următorul ciclu de licenţiere, de eventualele datorii ale acestora faţă de stat".

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

FRF confirma: Timisoara si Bistrita raman retrogradate

* Baraj Navodari - Sibiu pentru ultimul loc din Liga 1

Federatia Romana de Fotbal a confirmat, miercuri, faptul ca Timisoara si Gloria Bistrita vor evolua din sezonul viitor in Liga 2, forul condus de Mircea Sandu anuntand ca Sageata Navodari si Vointa Sibiu se vor lupta pentru ultimul loc din campionat, stagiunea 2011-2012.

Cu toate ca Timisoara si Bistrita inca mai spera sa ramana in Liga 1 dupa apelul facut la TAS, Federatia Romana de Fotbal stie rezultatul final al acestor demersuri: cele doua echipe vor juca in Liga 2, pentru ultima pozitie care asigura promovarea in prima divizie urmand sa se dueleze Sageata Navodari si Vointa Sibiu. Barajul se va juca dupa sistemul tur-retur, in zilele de 2 si 6 iulie.

Sportul Studentesc va incepe noul sezon competitional cu -2 puncte din cauza faptului ca a indeplinit baremul de 25 de puncte.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi Unirea Urziceni nu vor juca în Liga a II-a

Federaţia Română de Fotbal a anunţat joi că echipele Poli Timişoara, Gloria Bistriţa, Gloria Buzău, Farul Constanţa şi Unirea Urziceni nu vor juca în sezonul viitor al Ligii a II-a, deoarece nu au solicitat sau nu au primit licenţă în acest sens, în timp ce Universitatea Craiova va juca în liga secundă.

"Fotbal Club Timişoara SA, Asociaţia Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa şi Clubul Sportiv Unirea Urziceni SA nu au solicitat acordarea licenţei pentru Liga a 2-a. Menţionăm că Unirea Urziceni nu a solicitat licenţă nici pentru Liga I", se arată în comunicatul FRF, cu precizarea că Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa au depus apel la Tribunalul de Arbitraj în Sport (TAS) de la Lausanne pentru a obţine licenţa pentru Liga I. În caz de răspuns negativ, cele două formaţii vor fi nevoite să evolueze în liga a treia.

Comisia de Apel a Sistemului naţional de licenţiere a cluburilor a refuzat acordarea licenţei pentru liga secundă cluburilor Fotbal Club Gloria Buzău, Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa şi Asociaţia Sport Club Juventus Bucureşti.

Au solicitat licenţa pentru Liga a 2-a un număr de 29 de cluburi, dintre care doua care au activat în Liga I în sezonul 2010-2011 şi nu au obţinut licenţa pentru Liga I, Fotbal Club U Craiova SA şi Asociaţia Clubul Sportiv Victoria Brăneşti.

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor vor evolua în liga a doua

Echipele de fotbal FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor vor evolua în sezonul 2011-2012 în Liga a II-a de fotbal, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne (Elveţia) a respins luni memoriile înaintate şi a menţinut decizia Comisiei de Apel a Sistemului naţional de licenţiere a cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, care a refuzat să acorde licenţa grupărilor respective.

''Cele patru apeluri au fost respinse, iar deciziile luate de autorităţile competente din România şi UEFA au fost confirmate în totalitate'', se arată în comunicatul dat publicităţii de TAS.

''Cluburile româneşti au depus apeluri pe 14 şi 22 iunie şi toate părţile au căzut de acord ca judecata să se facă de manieră expeditivă; cauzele au fost judecate de aceeaşi comisie, iar programarea procedurală a fost stabilită de comun acord, ceea ce a permis schimbul de acte scrise până la data de 11 iulie, audierile având loc la sediul TAS, în zilele de 13 şi 14 iulie'', se mai arată în comunicat.

''Ca rezultat al respingerii apelurilor lor, cele trei cluburi nu au licenţă pentru a evolua în prima ligă a campionatului României, sezonul 2011/2012, iar FC Timişoara nu va beneficia nici de licenţa pentru a lua parte la competiţiile organizate de UEFA în acest sezon'', conchide comunicatul citat de Agerpres.

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

UEFA anunta: Timisoara nu are voie trei ani in cupele europene

UEFA a anuntat, in cursul zilei de vineri, ca Poli Timisoara, echipa care nu a primit licenta din partea Federatiei Romane de Fotbal, nu are voie sa participe in cupele europene in urmatorele trei sezoane. "Dupa o divizare, trebuie sa treaca trei ani inainte ca un club sa poata aplica din nou pentru o licenta UEFA", se precizeaza pe site-ul oficial al forului european.

"Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane a respins apelul formulat de Poli Timisoara împotriva deciziei UEFA si a regulei de 3 ani, o cerinta importanta in viitorul sistem de licentiere Fair-Play al UEFA. Conform acestei reguli, un club nu poate sa-si schimbe forma legala sau juridica timp de 3 ani, cu scopul de a obtine licenta, pentru a descarca datoriile pe o noua societate, operatiune care ar putea duce la falimentul vechii societati sau pentru a eluda creditorii, angajatii, taxe, alterand astfel integritatea competitiei sportive.

Orice modificare de forma juridica sau structura este considerata a fi o intrerupere la statutul de membru al UEFA si, prin urmare, trebuie sa treaca trei ani inainte ca un club sa poate aplica din nou pentru o licenta UEFA. Cu alte cuvinte, regula de trei ani este conceputa in principal pentru a evita eludarea de sistemul de licentiere a cluburilor", se arata in comunicatul UEFA, conform gsp.ro.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.