Fortificaţiile de la Nămoloasa, prea tari pentru invadatorii ruşi

[dcp100168]

Fortificaţiile de la Nămoloasa, prea tari pentru invadatorii ruşi

Pe câmpurile de pe teritoriul comunei Nămoloasa, martore tăcute ale trecerii vremii, se găsesc peste zece cazemate construite în urmă cu 75 de ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cazematele au făcut parte din linia defensivă Focşani - Nămoloasa - Adjud, totul fiind gândit pentru a ţine piept unei eventuale invazii ruseşti. Tot efortul depus pentru punerea la punct a acestui sistem s-a dovedit însă inutil în momentul în care Armata Română a întors armele împotriva aliaţilor nemţi de până atunci.

Pe teritoriul comunei Nămoloasa, există două tipuri de cazemate: unele construite între anii 1888 şi 1893, pe timpul Regelui Carol I; cea de-a doua generaţie de cazemate a fost pusă la punct în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea din urmă sunt vizibile şi astăzi. "Cazematele construite în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea erau din cărămidă, la interior, şi tencuite, la exterior. Cel de-al doilea rând de cazemate, construite în colaborare cu nemţii, sunt foarte rezistente", a precizat Adrian Răzmeriţă, primarul din Nămoloasa.

Soldaţi nemţi ascunşi de localnici din calea ruşilor

Potrivit militarilor români care au luat parte la construirea liniei de fortificaţii, modul în care cazematele au fost realizate era o premieră pentru vremea respectivă. Fierul beton provenea de la Reşiţa, iar cimentul, de la fabrica din Brăila, singura care făcea ciment Portland în Europa de Est. Nu este astfel de mirare că ruşii care au încercat să le demoleze cu dinamită nu au reuşit să le distrugă decât în parte.

De altfel, la Nămoloasa, lumea încă îşi mai aminteşte de perioada anilor de război. "Au rămas foarte mulţi nemţi aici, sătenii i-au ascuns în beciuri, prin şuri sau pe unde se putea, pentru a-i feri de ruşi. Nemţii erau iubiţi de localnici, pentru că erau civilizaţi şi se purtau frumos cu copiii şi cu vârstnicii. Când a venit Armata Rusă, lucrurile s-au schimbat, localnicii fiind lăsaţi fără proviziile de care aveau nevoie pentru a supravieţui. Când ruşii îi prindeau pe nemţi, îi duceau la marginea satului şi îi împuşcau fără milă. Spre exemplu, o localnică de aici, care a trăit până de curând, ascunsese în pivniţă doi nemţi, unde au rămas până la sfârşitul războiului. Nu ştia nimeni de ei. După ce s-a terminat războiul, au plecat în Germania. Prin anii '80, însă, au revenit pentru a-i mulţumi şi i-au adus cadouri care nu se găseau atunci pe la noi. Au invitat-o chiar şi în Germania. Astfel de poveşti, reale, de altfel, mai sunt", ne-a mai spus primarul din Nămoloasa.

O altă dovadă cât se poate de palpabilă a războiului o reprezintă obuzele găsite în mod constant la Nămoloasa. Utilajele agricole care sapă pământul au găsit obuze intacte chiar şi la 70 de centimetri sub pământ. Chiar şi anul acesta a fost găsit un astfel de proiectil. În astfel de situaţii, obuzele sunt ridicate de cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care le distrug în condiţii de siguranţă.

Fortificarea zonei Galaţi-Focşani a fost una dintre priorităţile Armatei Române, încă din anul 1887. Se încerca astfel apărarea porţiunii cuprinse între marele cot al Dunării şi Carpaţii de Curbură. Construcţia acestei linii defensive a început în 1888 şi s-a finalizat în 1893. Costul total al lucrărilor a fost de 26.422.640 de lei, adică peste jumătate din bugetul cheltuielilor Ministerului de Război pe anul 1893.

La începutul Primului Război Mondial, în regiunea Focşani - Nămoloasa - Galaţi se găseau 676 de tunuri, obuziere şi mortiere. În februarie 1915, la fortificaţii se găseau peste 7.000 de militari. În timpul conflictului, însă, aceste fortificaţii au fost inutile, fapt ce nu a împiedicat construirea altora noi, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

"Linia Focşani - Nămoloasa - Adjud era fortificată în beton, realizându-se o poziţie de rezistenţă cu liniile clasice de apărare, reieşite din experienţa războiului. Existau trei linii betonate: linia principală de rezistenţă, linia de dublare şi linia redutelor. Fortificaţiile acestor poziţii fuseseră completate printr-o linie înaintată de "tabruk-uri", pe linia de contact, şi organizaţiuni în adâncime pe 60 de kilometri. Poziţia era barată de şanţuri anticar, toate cazematele fuseseră întărite prin acoperire cu un strat gros de pământ şi camuflate în teren. Desigur, era o poziţie avantajoasă, care prezenta totuşi un singur dezavantaj: avea spatele descoperit", scrie generalul Constantin Pantazi, în lucrarea "Cu mareşalul până la moarte" (Ed. Publiferom).

viata-libera.ro

[dcp100168]

Linia fortificată Focșani - Nămoloasa - Galați

Linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați a fost o lucrare de fortificații permanente construită între 1883-1885, având ca scop realizarea unei linii defensive puternice în „Poarta Focșanilor”, în cazul unei agresiuni externe.

În anul 1882 guvernul României a adoptat Planul de amenajare genistică a țării elaborat de Statul Major General, care prevedea delimitarea a 5 regiuni în care urmau să fie executate lucrări complexe de amenajare genistică. Planul prevedea ca lucrările să fie realizate în mai multe etape: mai întâi „Cetatea Bucureşti”, apoi un „cap de pod” pe Siret în zona Mărăşeşti şi unul la Cernavodă, urmate de fronturile și bateriile din zonele Galați și Constanța.

Pe baza acestui plan au fost realizate parțial lucrările genistice ale liniei fortificate Focșani-Nămoloasa-Galați.

Linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați avea 676 de guri de foc și trei „fronturi întărite” (Focșani, Nămoloasa, Galați), incluzând grupuri de baterii cuirasate dispuse în adâncime pe trei linii. Trebuie menționat cele 676 de guri de foc reprezentau aproape jumătate din totalul artileriei românești (la începerea primului război mondial armata României avea 1.452 guri de foc). Linia fortificată era deservită pe timp de pace de un efectiv de peste 7.000 militari.

În anul 1940 şi apoi în cei următori a fost relansată recapacitarea forţei de apărare şi rezistenţă prin fortificaţiile din sud-estul Moldovei. În primăvara anului 1941, a continuat construcţia cazematelor ce trebuiau să oprească înaintarea armatei sovietice spre capitala României şi spre sud-estul Europei. În 1941, în zona Vărsătura-Pădureni, azi sate componente ale comunei Jariştea, de la poalele Măgurii Odobeşti, de unde feldmareşalul von Mackensen comandase ofensiva armatei germane la Mărăşeşti în Primul Război Monidal, s-au construit 34 cazemate.

Linia fortificată, formată din cazemate din beton armat, şanţuri antitanc, cuiburi de mitraliere şi reţele de sârmă ghimpată, avea o deschidere de aproximativ 180 km, de la Măgura Caşin spre Oneşti, până la vărsarea Trotuşului în Siret, apoi pe linia Siretului Inferior până la vărsarea în Dunăre între Galaţi şi Brăila.

Linia de apărare mergea pe malul drept al râului Trotuş până la Adjud cazematele au fost construite pe două linii de apărare. Între vărsarea Trotuşului şi oraşul Mărăşeşti, cazematele au fost construite pe două şi patru linii, la vest de râul Siret, de calea ferată şi Şoseaua Tişiţa-Adjud, aceste căi de comunicaţie fiind paralele. În dreptul comunei Păuneşti, pe terenul ei agricol s-au construit 58 cazemate. 

Căile de acces, intersecţiile de drumuri, spaţiile dintre şosele şi căile ferate, zona limitrofă satelor, erau străjuite de brâie de cazemate. La construirea lor au lucrat militari români din Detaşamentul 115 Fortificaţii pentru zona Adjud-Tişiţa, Detaşamentul 106 Fortificaţii pentru zona dintre Tişiţa (la sud de Mărăşeşti) – vărsarea râului Milcov în Putna şi Detaşamentul 121 Fortificaţii, de la vărsarea râului Putna în Siret până la confluenţa acestuia cu Dunărea.

Odată cu trecerea României de partea Naţiunilor Unite şi angajarea în luptă împotriva Germaniei, linia de fortificaţie Focşani-Nămoloasa-Galaţi nu a mai putut fi folosită.

romania-actualitati.ro

[dcp100168]

Cum arată linia de apărare împotriva ruşilor în judeţul Galaţi. Fortificaţiile au fost construite în secolul XX

O linie de apărare împotriva eventualelor invazii ruseşti a fost construită în Moldova în secolul XX. Este vorba despre cazematele de la Nămoloasa din judeţul Galaţi.

Specialiştii spun că fortificaţiile de la Nămoloasa au fost construite pentru a ţine piept unei eventuale invazii ruseşti. Elementele care încă se mai pot vedea în comuna gălăţeană făceau parte din linia defensivă Focşani - Nămoloasa - Adjud. Potrivit istoricilor, pe teritoriul comunei Nămoloasa, există două tipuri de cazemate. Primele au fost construite între anii 1888 şi 1893, pe timpul Regelui Carol I, iar următoarele au apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi a fost construită ca urmare a schmbărilor produse de războiul franco-prusac (1870-1871) şi a redeschiderii, în anul 1875, a chestiunii orientale. Membră a Triplei Alianţe, România a căutat să asigure flancul de sud-est al alianţei prin realizarea unei linii întărite de-a lungul Siretului împotriva unui atac din partea Rusiei, după modelul fortificaţiilor din Austro-Ungaria, Belgia, Franţa, Germania şi Rusia.

Istoricii relatează că linia de fortificaţii de la Nămoloasa constituia un cap de pod amplasat pe malul stâng al Siretului, cu rolul de a apăra podul fix de la Lungoci şi podurile mobile de la Fundeni şi Nămoloasa. Fortificaţiile urmau un traseu în formă de semicerc cu o lungime de 12,74 kilometri, măsuraţi pe linia exterioară a acestuia, iar baza semicercului acoperea un front de circa 7,07 km, cu flancul stâng în dreptul satului Călienii Vechi de astăzi şi flancul drept în zona inundabilă a Siretului din partea de est a localităţii Nămoloasa, pe atunci în dreptul cătunului Blehani, astăzi dispărut, care aparţinea de Nămoloasa.

Tot istoricii spun că fortificaţiile de la Nămoloasa aveau opt grupe de baterii care, datorită configuraţiei terenulu, au fost amplasate pe două linii concentrice. Prima linie, cu rolul de a opri atacurile infanteriei inamice, era constituită din douăzeci şi trei de baterii, câte 2-5 baterii pe grup, distanţa dintre baterii fiind de 450-580 metri. Acestea erau dotate cu trei până la cinci cupole transportabile, model 1888, cu un tun calibru 53 mm amplasate în firide betonate.

Cea de-a doua linie avea rolul de a opri atacurile infanteriei şi de a executa trageri contraartilerie, fiind echipate obuziere calibru 120 mm. A doua linie avea doar 8 baterii, câte una pentru fiecare grupă de baterii din prima linie. Toate lucrările frontului erau legate printr-o şosea de centură care trecea prin spaţiile bateriilor de obuziere. Drumuri radiale legau acest drum de localităţile din interiorul capului de pod şi şoseaua Tecuci-Galaţi.

Mai multe părţi ale fortificaţiilor sunt vizibile şi astăzi. Acestea pot fi vizitate şi au o mare valoare deoarece sunt unice, România fiind singura ţară din lume, care a aplicat concepţiile celebrului Maximilian Schumann în materie de fortificaţii.

adevarul.ro