Sari la conținut

O asistentă medicală din Galați a încercat să profeseze ca medic în Anglia


dcp100168

Postare recomandata

Cum a încercat o asistentă medicală din Galați să profeseze ca medic în Anglia. Pedeapsa decisă de justiția română

O asistentă medicală din Galați, care profesează la o clinică din orașul Lincoln, și-a comandat o diplomă de medic la un falsificator de acte din România. „Intenționa să profesese ca medic diabetolog”, spun anchetatorii. Falsurile au fost descoperite în ultima clipă, prin vigilența unui traducător. Pe 16 martie, Judecătoria Galați a condamnat-o pe asistentă la 6 luni de închisoare, pedeapsă amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. Atât procurorii, cât și asistenta au contestat sentința.

Un singur pas greșit – graba cu care s-a întors la un centru de traduceri cu unul dintre documente – a dat-o de gol pe o asistentă medicală din Galați, care, susțin procurorii, intenționa să profeseze ca medic diabetolog în Anglia, acolo unde se afla de mai mulți ani.

Oana D. (34 de ani) a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, specializarea Asistență medicală, în anul 2008. Examenul de licență l-a susținut la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” București. După absolvirea studiilor universitare, timp de doi ani, a lucrat ca asistent medical în cadrul a două cabinete medicale din Galați și București. În 2011, a plecat în Anglia, unde s-a angajat ca asistent medical la o clinică din orașul Lincoln. După șapte ani, sesizând că doctorii de nutriție și diabet sunt la mare căutare pe piața muncii din Marea Britanie, asistenta medicală s-a gândit că ar putea profesa ca medic. Nu avea studii și diplomă în domeniu, însă și-a spus că poate face rost.

Falsificatorul anonim

„În luna iulie 2018, a identificat pe internet un domeniu care se ocupa cu falsificarea diferitelor documente oficiale. Drept urmare, inculpata a luat legătura inițial pe e-mail cu o persoană care s-a recomandat ca fiind «A.» (fără alte date de identificare), iar ulterior telefonic, solicitându-i acesteia întocmirea unui nr. de șase înscrisuri care să ateste faptul că are licență de medic în Galați”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Falsificatorul i-a comunicat femeii că poate să-i întocmească actele necesare, solicitându-i în acest sens o copie după cartea de identitate. În august 2018, Doina a revenit în România și, potrivit înțelegerii, s-a întâlnit cu bărbatul care i-a promis că îi va face rost de documente care să ateste că este medic. Întâlnirea a avut loc în zona Băneasa din Capitală. Falsificatorul a venit cu documentele, asistenta medicală cu banii.

500 de euro, prețul pentru a ajunge medic în acte

În cadrul întâlnirii, bărbatul i-a oferit asistentei medicale toate documentele necesare pentru a-și exercita profesia de medic, înmânându-i-le după ce a primit prețul stabilit: 500 de euro. În schimbul banilor, asistenta a primit următoarele documente: avizul anual privind exercitarea profesiei de medic, ce părea a fi emis de Colegiul Medicilor din România – Filiala Galați, document care menționa că titulara are dreptul de a profesa ca medic în specialitatea medicină generală, având grad profesional: doctor-medic; certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, care atesta că titulara a absolvit UMF Carol Davila, promoția 2015, și că era membră a Colegiului Medicilor Galați; un certificat pretins a fi emis de Ministerul Sănătății – Direcția Generală pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane, în care se preciza că titulara are formarea în profesia de doctor-medic și că întrunește toate condițiile de pregătire prevăzute de directiva europeană privind recunoașterea calificărilor profesionale; o adeverință ce părea emisă de Colegiul Medicilor din București, prin care se certifica faptul că este medic rezident diabet, nutriție și boli metabolice și membră a Colegiului Medicilor București începând cu luna mai 2017; o adeverință a UMF Carol Davila care atesta că a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie, domeniul Sănătate, specializarea Medicină, promoția 2015, învățământ de zi; o adeverință de la Colegiul Medicilor care atesta că are cotizația plătită la zi.

Documentele falsificate atestau că Doina lucra ca medic în România din primăvara anului 2017. Potrivit anchetatorilor, falsurile erau foarte bine executate, părând a fi documente originale. După ce a intrat în posesia actelor, asistenta medicală s-a prezentat la un centru de traduceri, unde a solicitat traducerea documentelor în limba engleză, precum și legalizarea acestora.

Traducătorul vigilent

În urma verificării actelor, traducătorului i-a atras atenția unul dintre înscrisuri: certificatul ce părea a fi emis de Ministerul Sănătății. Actul avea pe verso o apostilă care nu era completată. I-a adus la cunoștință femeii, returnându-l în vederea completării de către instituția emitentă. Invocând că a fost vorba de o eroare, pe fondul grabei, asistenta medicală a plătit și a lăsat actele la tradus. Mai puțin certificatul emis de Ministerul Sănătății care trebuia completat. După ce a plecat de la centrul de traduceri, femeia a completat personal apostila de pe verso, aplicând o semnătură indescifrabilă, iar câteva ore mai târziu a revenit la centrul de traduceri cu documentul, invocând că s-au mișcat repede cei de la Ministerul Sănătății. Graba cu care s-a întors și explicația oferită i-au atras atenția traducătorului. Acesta a tradus toate celelalte documente și le-a înmânat femeii a doua zi, când au și fost legalizate de către notar. În privința certificatului emis de Ministerul Sănătății, având dubii în privința autenticității apostilei, traducătorul a sesizat Poliția.

Scuza asistentei: a vrut să vadă cât de bun este autorul falsurilor

Pusă în fața probelor, asistenta medicală a recunoscut polițiștilor că toate documentele traduse sunt niște falsuri. De altfel, toate instituțiile emitente au comunicat Poliției că nu ele au emis respectivele documente și că acestea sunt false. Mai mult, reprezentanții Colegiului Medicilor din România au precizat că modelul documentului falsificat era unul nou reglementat, intrat în vigoare ulterior datei la care figura că a absolvit studiile asistenta medicală.  Deși a recunoscut că toate documentele erau false, în fața procurorilor femeia de 34 de ani a invocat că, de fapt, nu intenționa să profeseze ca medic, ci doar a vrut să-l testeze pe falsificator.

„Le-am comandat doar pentru a vedea cât sunt de autentice/cât de reale sunt ștampilele aplicate pe înscrisurile respective, cât de bun era autorul falsurilor”, le-a declarat asistenta medicală procurorilor. Scuza ei nu a fost însușită nici de anchetatori, nici de instanță. „Având în vedere discuțiile purtate de inculpată pe e-mail din cuprinsul cărora rezultă că era interesată de obținerea înscrisurilor respective («Ai zis că mă suni azi. Te-ai apucat de acte ?»), suma plătită pentru serviciul prestat (500 de euro), precum și faptul că aceasta a solicitat ulterior traducerea documentelor din limba română în limba engleză și legalizarea semnăturii traducătorului, achitând contravaloarea acestor servicii, în mod evident intenția acesteia a fost de a le folosi în scopul de a profesa în funcția de medic, fără însă a mai reuși acest lucru”, se arată în hotărârea Judecătoriei Galați.

Trimisă în judecată pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, asistenta medicală a solicitat să fie judecată prin procedura simplificată, a recunoașterii vinovăției. Autorul falsurilor nu a fost descoperit.

Pedeapsă amânată

Ținând cont de lipsa antecedentelor penale și de conduita procesuală, magistrații au apreciat că o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei este suficientă pentru îndreptarea conduitei acesteia. Astfel, Judecătoria Galați a dispus, pe 16 martie, condamnarea asistentei medicale la 6 luni de închisoare, pedeapsă amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. Practic, dacă în acest interval femeia nu va comite o altă faptă penală, această condamnare nu se va consemna în cazier.

Motivarea judecătorilor: Instanța constată că o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege – întrucât este la primul impact cu legea penală, nu este justificată o pedeapsă mai mare – va constitui un mijloc apt de reeducare a inculpatei, astfel încât să își formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Sentința, contestată și de procurori, și de asistentă

Faptul că a fost obligată să respecte un program de supraveghere timp de doi ani, perioadă în care trebuie să anunțe orice deplasare care depășește cinci zile, a nemulțumit-o pe asistenta medicală, care a contestat sentința instanței de fond. Nemulțumiți au fost și procurorii, care au atacat hotărârea, considerând că este prea blândă, raportat la consecințele pe care le-ar fi putut produce documentele falsificate, dacă traducătorul nu ar fi dat dovadă de vigilență. Pe 6 iunie, la Curtea de Apel Galați, se va judeca apelul declarat atât de asistentă, cât și de procurori, decizia acestei instanțe urmând a fi definitivă.

libertatea.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.