Jump to content

Se fură Casa Corpului Didactic


anonimus
 Share

Recommended Posts

Mafia imobiliarelor loveste din nou... si asta prin intermediul unui anume Radoi Ovidiu, fost profesor - actualmente presedinte al "Asociatiei de Intrajutorare Umanitara si Profesionala a Personalului din Invatamant" din Galati. Mafiotii au pus ochii acum pe o cladire de patrimoniul national, in care din intamplare isi desfasoara activitatea o institutie publica cu renume la nivel national - Casa Corpului Didactic.

Mecanismul este simplu si pus in practica in multe alte situatii - in mod absolut suspect, Radoi Ovidiu a intrat in posesia unor acte din 1937 despre care el afirma ca ar demonstra ca asociatia pe care o conduce ar detine in proprietate intreaga cladire a Casei Corpului Didactic, precum si terenul aferent.

Cu actele respective a gasit "intelegere" la Cadastrul lui Reti si a intabulat intregul teren pe care se afla Casa Corpului Didactic. Pasul urmator a fost simplu: cu intabularea emisa de Cadastru pentru terenul respectiv, Radoi Ovidiu a actionat in justitie Primaria Galati pentru "identificarea si evaluarea cladirii" vizate.

Ca de obicei, juristii Primariei si-au declinat orice competenta in protejarea unei cladiri de o valoare culturala deosebita si astfel Radoi Ovidiu este pe cale sa puna mana pe sediul C.C.D. Cine stie, poate dupa asta le va cere si chirie angajatilor institutiei!

Pentru cei mai batrani este de notorietate ca Radoi Ovidiu vizeaza aceasta cladire de mult timp, chiar de prin 1992 cand a mai promovat o actiune similara. Culmea este ca atunci Judecatoria Galati a respins solicitarea sa ca nefondata.

Link to comment
Share on other sites

Exemplul de mai sus nu este altceva decat o noua actiune a functionarilor de la cadastru care nu fac altceva decat sa ajute pe cine trebuie atunci cand e nevoie. Cum altfel se explica ca unii dintre ei, spre exemplu chiar directorul acestei institutii - un mare specialist - si nu putem vorbi despre altcineva decat despre Reti, cumpara terenuri retrocedate chiar de el.

Unii dintre noi stim cum in anul 2007 Reti Nicolae, membru in comisia de retrocedare de la prefectura, a obtinut in beneficiul propriu sau al unor apropiati terenuri din patrimoniul statului.

De fapt, Reti era la curent cu intentia Primariei Galati de a derula investitii in cadrul "neterminatelor" proiecte ISPA, motiv pentru care i-a facilitat lui Munteanu Nistor (un bun prieten de-al sau) improprietarirea cu terenuri in suprafata de 120 de ha pe malul Dunarii si al Siretului.

In cele din urma terenurile au ajuns fie in proprietatea Primariei Galati, care a fost nevoita sa incheie cu Munteanu Nistor un contract de schimb imobiliar in dezavatanjul cetatenilor Galatiului, fie in proprietatea fiului lui Reti Nicolae.

Cred ca in acest mod, mafia imobiliarelor vrea acum sa intre in posesia Casei Corpului Didactic si, cu siguranta, Reti nu este strain de actiunile lui Radoi.

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Casa dascălilor, un mare tun imobiliar?

* Fosta Casă a Învăţătorilor, actuala Casă a Corpului Didactic Galaţi, are un statut juridic incert * O asociaţie a intabulat pe numele ei terenul pe care e situat imobilul * Ca urmare, îşi revendică şi drepturile de proprietate asupra clădirii *

Profesorii gălăţeni îşi dispută în justiţie nu doar salariile, ci şi… casa. Imobilul de pe Strada Gării nr. 35, cunoscut drept Casa Corpului Didactic, este solicitat în instanţă de o asociaţie care se consideră succesoarea fostei Bănci a dascălilor gălăţeni. Chestiunea adevăratului proprietar al clădirii – adică al organismului care îi reprezintă cel mai bine pe oamenii de la catedră - datează de câteva decenii. În clădire s-au perindat şi asociaţii, şi cluburi, şi sindicate, şi asociaţii, unele desfiinţate, altele doar redenumite. Urmarea este că, la ora actuală, imobilul cu pricina nu are niciun proprietar cu acte în regulă, iar statutul juridic incert pare să le confere proprietarilor de ocazie avantaje de tipul „primul venit, primul servit”.

Scurtă istorie

În Galaţiul începutului de secol XX, lucrurile erau clare: dascălii gălăţeni erau reprezentaţi de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din judeţul Covurlui. Cadrele didactice îşi propuneau să construiască o casă cu condiţii de cazare pentru profesori. Printr-un act autentificat în 1937 de Tribunal, Primăria Galaţi donează Asociaţiei Generale a Învăţătorilor Secţia Covurlui un teren, cu scopul de a construi, în maxim trei ani, un cămin. Într-o convenţie încheiată de Bancă şi Asociaţia Învăţătorilor, acestea sunt de acord ca imobilul să devină proprietate în indiviziune, părţile deţinute fiind proporţionale cu sumele puse în comun la ridicarea construcţiei. Prin contribuţia dascălilor, imobilul se finalizează la timp, fiind inaugurat în 1939. Imediat după al Doilea Război Mondial, asociaţia este desfiinţată de comunişti, iar Banca Corpului Didactic este transformată în Casa de Ajutor Reciproc pe lângă sindicatele nou-înfiinţate.

Acţiune şi reacţiune

Asociaţia care, în 2008, a deschis în instanţă o „acţiune în constatare” a dreptului de proprietate asupra imobilului îşi are sediul chiar în imobilul de pe Str. Gării 35. Ovidiu Rădoi, preşedintele Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ Galaţi (A.I.U.P.P.I.), încearcă să demonstreze că aceasta este succesoarea Băncii care, alături de Asociaţia Învăţătorilor, a construit clădirea. În procesul deschis de Rădoi au intervenit însă şi celelalte „locatare”, Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi. Ca să nu-şi piardă spaţiul, acestea din urmă revendică, la rândul lor, prin acţiunea în instanţă, dreptul de coproprietate.

Vânătoarea de proprietăţi

Construcţia de pe Gării 35, inclusă pe lista monumentelor istorice, nu se află nici în proprietatea Primăriei, nici a Consiliului Judeţean, a Ministerului Educaţiei sau a Ministerului Culturii. Singurul document cu calitate de titlu juridic este actul de donaţie a terenului, atribuit fostei Asociaţii a Învăţătorilor. Pentru construcţia învăţătorilor nu (mai) există, nici la Arhivele Galaţi, nici la Primărie, acte de proprietate şi nici măcar autorizaţia de construcţie, pe care e trecut numele proprietarului. Singurul document cu valoare juridică rămâne actul de donaţie al Primăriei Municipiului Galaţi. Statutul juridic incert a făcut ca imobilul să fie „vânat” de posibili succesori ai Asociaţiei şi ai Băncii încă din perioada comunistă, când aceleaşi drepturi erau revendicate de Sindicatul General al Învăţământului din România. În 1992, Casa de Ajutor Reciproc (CAR, transformată, ulterior, în A.I.U.P.P.I.) cerea, tot, în instanţă, recunoaşterea dreptului de proprietate. Atunci, acelaşi Ovidiu Rădoi, în calitate de preşedinte al CAR, se revendica drept unic succesor atât al Asociaţiei, cât şi al Băncii Învăţătorului. Instanţa a respins acţiunea, ca nefondată. Peste mai bine de un deceniu, Ovidiu Rădoi consideră că asociaţia este urmaş de drept al Băncii Corpului Didactic, iar sindicatul şi Casa Corpului Didactic, înfiinţate ulterior băncii, nu ar avea cum să solicite drepturi.

Intabulare cu cântec

Pentru a doua acţiune în instanţă, reclamanta pare că şi-a pregătit mai bine... terenul pentru o decizie favorabilă. În 2008, prezentând o copie legalizată după actul de donaţie al terenului, AIUPPI solicită Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi intabularea dreptului de proprietate asupra terenului, dar şi asupra imobilului construit pe acesta. Iar Oficiul de Cadastru îi intabulează dreptul asupra terenului, prin decizia din dosarul 24795 / 12.06.2008. Asta în ciuda faptului că numai justiţia poate stabili dacă există o legătură legală între beneficiarul actului donaţiei (Asociaţia Învăţătorilor Covurlui) şi solicitantul intabulării (Asociaţia de Întrajutorare Umanitară). Dacă ducem raţionamentul până la capăt, Ovidiu Rădoi a pierdut un proces (în 1992), pe o speţă în care a încercat să dovedească faptul că este urmaşa Asociaţiei Covurlui. De aici nu putem înţelege decât că oricine ar fi găsit actul de donaţie, ar fi făcut o copie legalizată, ar fi prezentat cărţile de identitate şi ar fi solicitat întocmirea măsurătorilor cadastrale necesare intabulării ar fi avut şanse mari să primească exact acelaşi act.

Ca urmare a demersului A.I.U.P.P.I., în cartea funciară, asociaţia apare, de acum înainte, drept proprietar al terenului. Cu această „piesă de rezistenţă” şi cu alte câteva date din istoria Băncii Corpului Didactic, Ovidiu Rădoi a solicitat în instanţă dreptul asupra clădirii, pe considerentul că „proprietarul terenului este prezumat a fi proprietarul construcţiei pe care a edificat-o pe terenul său”.

Directoarea CCD, Victoria Movileanu, a intentat deja un proces civil împotriva reprezentanţilor A.I.U.P.P.I., reclamând intabularea terenului cu acte false. Ovidiu Rădoi ne-a declarat că, dacă vreo procedură e greşită, atunci vinovat se face Oficiul de Cadastru.

Cine-i reprezintă pe profesori?

Cei trei justiţiabili implicaţi în procesele privind Casa Corpului Didactic cad de comun acord asupra unui singur fapt: clădirea, construită cu ajutorul profesorilor, trebuie să-şi păstreze destinaţia. Numai că fiecare susţine că îi reprezintă cel mai bine pe oamenii de la catedră.

CCD şi SIP Galaţi, constituiţi ca parte în proces, spun că reflectă mai fidel activităţile didactice şi, respectiv, interesele profesorilor decât o asociaţie precum A.I.U.P.P.I. Valeriu Diculescu, liderul SIP, consideră că „AIUPPI, o asociaţie financiară care aduce profit unor oameni, nu poate fi succesoarea Asociaţiei Învăţătorilor, un organism profesional. Ovidiu Rădoi e unul dintre rechinii imobiliari post-revoluţionari care a încercat să ia cu japca tot ce s-a putut lua”, acuză sindicalistul.

Directoarea Casei Corpului Didactic a calculat sumele investite de Ministerul Educaţiei, în ultimii 20 de ani, în clădirea unde funcţionează CCD: este vorba de aproximativ 7 miliarde de lei, grosul cheltuielilor reprezentând montarea unei centrale şi reparaţii capitale.

Ovidiu Rădoi consideră că asociaţia sa, care, la sfârşitul anului trecut, avea 3.400 de membri, este reprezentantă a profesorilor gălăţeni „în domeniul pentru care avem statutul, mai exact ca instituţie financiară nebancară cu scop CAR, plus alte activităţi”. Acesta se apără cu un nonsens: „deşi avem capital privat, nu suntem o asociaţie privată”!?

Asociaţia Învăţătorilor, fără sediu

Şi totuşi, la nivelul Galaţiului funcţionează de doi ani o sucursală a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo). AGIRo se revendică, prin statut, drept continuatoarea istoricei asociaţii din perioada interbelică. Preşedintele sucursalei gălăţene, Stan Lupu-Neicu, ne-a declarat că, în alte judeţe, filialele asociaţiei au câştigat deja în instanţă dreptul de proprietate asupra imobilelor deţinute de AGIRo. „Însă la Galaţi nu avem încă personalitate juridică şi nu putem începe nicio acţiune în justiţie. Nu avem nici sediu, nici fonduri pentru a susţine un proces şi nici nu am adunat documentele justificative. Însă îl susţinem pe domnul Rădoi, pentru că A.I.U.P.P.I. reprezintă tot oameni ai şcolii, foşti profesori, actuali pensionari”, ne-a spus acesta. Ovidiu Rădoi, profesor gălăţean pensionat, admite că AGIRo Galaţi i-ar putea deveni coproprietar şi că face toate demersurile doar pentru ca imobilul „să intre în legalitate, pentru că nu are un proprietar şi nu plăteşte nimeni impozite la stat”. El mai spune că în acest spaţiu se vor desfăşura tot activităţi legate de educaţie şi că îi va lăsa pe toţi ceilalţi în imobil, doar eventual în schimbul unei chirii. A, şi-ar mai dori să construiască o pistă de popice în spatele imobilului, „ca să se relaxeze oamenii din şcoli”. Şi, eventual, unde să uite de necazuri cei care mor de grija statului şi care abia aşteaptă să dea un tun imobiliar.

* * *

În 1992, cele trei „locatare” ale imobilului au semnat o convenţie. Astfel, reprezentanţii Casei Corpului Didactic Galaţi, unitate conexă a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi, cea mai mare organizaţie sindicală de la nivel local, şi Casa de Ajutor Reciproc, devenită, ulterior Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ Galaţi (A.I.U.P.P.I.), care oferă împrumuturi membrilor săi, au căzut de acord să împartă echitabil şi să utilizeze după anumite reguli spaţiul.

* * *

Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, clădirea nu se află în patrimoniul public sau privat al acestei instituţii. Acelaşi răspuns l-am primit de la Consiliul Judeţean. Deşi clădirea în cauză intră în patrimoniul istoric, la Direcţia Judeţeană pentru Cultura, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN), fişa imobilului de pe Str. Gării nu conţine date lămuritoare. Sigur este doar că nu aparţine Ministerul Culturii. Singurele acte de la DJCCPCN sunt solicitările Casei Corpului Didactic, în baza aceluiaşi act de donaţie a terenului, pentru efectuarea de reparaţii capitale la clădire, cu fonduri ale Ministerului Educaţiei. De Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ Galaţi (A.I.U.P.P.I.) nu a auzit nimeni. Pentru Ministerului Educaţiei, Casa Corpului Didactic Galaţi este doar administrator al clădirii, iar imobilul nu figurează nici în patrimoniul său.

* * *

Inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă recunoaşte că administrarea unui imobil trebuie să se facă în baza unui document, ca, de exemplu, o hotărâre de Consiliu Local. Cum imobilul nu se află în patrimoniul Primăriei, nici actul doveditor de administrare nu există. „Aşa au rămas lucrurile din anii ’90 şi nimeni nu a făcut nimic. Dar sperăm să reglementăm statutul juridic în urma procesului în care a intrat şi Casa Corpului Didactic”, declară Doru Resmeriţă.

Gh. Nazare, director al Casei o perioadă îndelungată, vede două variante de rezolvare amiabilă a chestiunii imobilului: continuarea convenţiei semnate în 1990 de cele trei locatare sau stabilirea unui statut prin care toate să aibă titlul proprietari, dar cu stabilirea clară a administratorului.

* * *

Încă din 1923, dobânzile realizate la fondurile depuse de învăţători la Banca lor au fost virate în contul viitoarei Case. De asemenea, deşi în plină criză financiară, cadrele didactice au organizat, prin intermediul Asociaţiei, tombole sau alte activităţi ori au realizat benevol diferite sarcini (au transportat gratuit rechizitele elevilor), ca să adune rapid necesarul. Când a fost nevoie, Banca a oferit din fondul local sau sub formă de împrumut diverse sume de bani pentru ca lucrările la Casa Învăţătorului să nu stagneze.

* * *

În ciuda faptului că nu are toate actele în regulă, clădirea cu etaj de pe Gării 35 se află sub supraveghere video 24 de ore din 24. Cine intră pe uşa din faţă, că are drum la CCD, la SIP Galaţi sau la A.I.U.P.P.I., intră şi în vizorul uneia dintre cele zece camere video din interiorul şi din exteriorul clădirii. Toate trimit imaginile pe un monitor aflat la Asociaţia de Întrajutorare, cea care a negociat cu fosta directoare a CCD, Doiniţa Popa, montarea discretelor aparate în imobil. De serviciile de pază ar beneficia însă nu numai A.I.U.P.P.I. şi CAR de pe lângă SIP Galaţi care lucrează cu bani, ci şi personalul de la CCD şi SIP.

http://www.viata-libera.ro/articol-Casa_dascalilor_un_mare_tun_imobiliar___2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Tun imobiliar de milioane de euro în centrul oraşului. Sediul Casei Corpului Didactic a fost acaparat de o asociaţie obscură

Casa Corpului Didactic (CCD) va fi evacuată din sediul de pe strada Gării nr. 35, după ce imobilul-monument istoric a devenit proprietatea unui ONG obscur, Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI) Galaţi, a lui Ovidiu Rădoi, un fost profesor de limba rusă. Aceeaşi asociaţie a devenit în urmă cu 4 ani proprietara unui corp de clădire a imobilului de pe str. Domnească nr 83. Ambele retrocedări au fost hotărâte de instanţele dela Judecătoria şi Tribunalul Galaţi, în baza unor intabulări extrem de dubioase realizate de OCPI-ul condus de Nicolae Reti.

Casa Corpului Didactic a făcut non-combat

Primele tentative de revendicare a imobilelor de pe str. Gării nr. 35 şi str. Domnească nr. 83 datează de la începutul anilor ’90. Pe rolurile instanţelor gălăţene s-au aflat mai multe procese, dar la bun început magistraţii nu au dat dreptate AIUPPI, pentru că această asociaţie înfiinţată prin 1992 nu îşi putea dovedi calitatea în virtutea căreia ar avea dreptul juridic de a revendica cele două imobile.

Ulterior, pe baza unei inginerii cadastrale puse la cale cu complicitatea fostului director al OCPI Galaţi, Nicolae Reti, Ovidiu Rădoi a reuşit să intabuleze terenul şi apoi să obţină o sentinţă favorabilă.

Poate că nici acum nu s-ar fi pierdut acţiunea în instanţă, dacă în luna aprilie instituţia Casa Corpului Didactic s-ar fi prezentat la proces. După ce AIUPPI obţinuse sentinţa favorabilă, în luna ianuarie directoarea CCD Doiniţa Popa a făcut recurs, contestând executarea silită.

Primul termen în dosarul 1.288/233/2012 era pe 9 aprilie 2012. În mod surprinzător, Casa Corpului Didactic nu s-a prezentat la proces şi astfel imobilul în care instituţia îşi are sediul a fost pierdut în favoarea AIUPPI a lui Ovidiu Rădoi.

Imobile de patrimoniu vizate de rechinii imobiliari

Imobilul în care funcţionează Casa Corpului Didactic face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, fiind înregistrat în Lista Monumentelor Istorice sub codul GL-II-m-B-03049. Terenul a intrat în proprietatea „Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui”, prin actul de donaţie a Primăriei Galaţi nr. 515/17.02.1937, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui.

Construcţia clădirii a fost finalizată în anul 1939. Costurile ridicării acestei construcţii au fost de 5,5 milioane lei, fondurile fiind asigurate de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul Covurlui şi Banca Cadrelor Didactice. Stilul arhitectonic este cel reprezentativ pentru perioada interbelică.

În aceeaşi perioadă, a intrat în proprietatea Asociaţiei Învăţătorilor şi clădirea de pe str. Domnească nr. 83. În 1924, acest imobil, facem precizarea că este vorba de cel de al doilea corp de clădire de la această adresă, a fost cumpărat cu 2 milioane de lei de către Primăria Galaţi, care l-a donat Asociaţiei Învăţătorilor.

A devenit „Căminul Şcolii”, fiind destinat găzduirii învăţătorilor de la şcolile din judeţ care veneaula Galaţi, deseori cu famiile, fie în vacanţă, fie pentru a-şi rezolva diferite probleme profesionale sau susţinerea unor examene. După naţionalizare, imobilul de pe str. Domnească nr.83 aintrat în patrimoniul locativ al Primăriei Galaţi, primind destinaţia de locuinţă socială. Ambele imobile au fost vizate de revendicările asociaţiei lui Ovidiu Rădoi.

Perdeaua de fum a fostului profesor de limba rusă

În imobilul de pe str. Gării nr. 35, fosta „Casa învăţătorilor”, funcţionează din 1990 Casa Corpului Didactic (CCD), redacţia revistei „Şcoala Gălăţeană”, Biblioteca Casei Corpului Didactic, cu 32.000 volume, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar şi două case de ajutor reciproc.

Una dintre ele este a lui Ovidiu Rădoi, fost profesor de limba rusă, care, după1990, aînfiinţat Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI). AIUPPI a preluat o parte din rolul fostei Case de Ajutor Reciproc a cadrelor didactice. Aşa se justifică faptul că AIUPPI are sediul pe str. Gării 35, în acelaşi sediu cu Casa Corpului Didactic. A fost o preluare parţială, pentru că tot pe str. Gării nr. 35 funcţionează şi Casa de Ajutor Reciproc a Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.

Rădoi susţine că asociaţia sa ar fi continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui şi Băncii Cadrelor Didactice, pe care o asimilează cu Casa de Ajutor Reciproc. Însă el nu poate demonstra legătura juridică succesorală dintre asociaţia interbelică şi asociaţia sa, pentru că ONG-ul pe care l-a înfiinţat el după 1990 nu are nicio legătură cu Asociaţia Generală a Învăţătorilor din judeţul Covurlui.

Cu 500-600 de lei, oricine îşi poate înfiinţa o asociaţie, dar simpla utilizare a unei denumiri nu poate ţine locul unor legături juridice care nu pot fi dovedite decât cu documente. Simplul fapt că pe firma AIUPPI de pe faţada Casei Corpului Didactic Ovidiu Rădoi a scris „înfiinţată în 1924”nu are nicio valoare juridică. O astfel de pretenţie este chiar ridicolă.

O intabulare dubioasă a facilitat primul tun imobiliar: Domnească nr. 83

În 1993, Rădoi a încercat pentru prima oară să obţină în instanţă proprietatea asupra celor două imobile, de pe Gării nr. 35 şi Domnească nr. 83, dar în dosarul 6.271/1992 magistraţii dela JudecătoriaGalaţii-au respins cererea ca nefondată.

În 2008, Ovidiu Rădoi a schimbat tactica, apelând mai întâi la serviciile Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), condus la vremea de Nicolae Reti. Rădoi s-a prezentatla OCPIcu o copie a actului de donaţie din 1937, prin care Primăria Galaţi a donat Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din Judeţul Covurlui terenul pentru construirea „Casei Învăţătorilor”. A dat şi o declaraţie pe propria răspundere că asociaţia sa, AIUPPI, este continuatoarea şi moştenitoarea Asociaţiei Învăţătorilor.

În aceste condiţii extrem de dubioase, OCPI-iul condus de Nicolae Reti a intabulat terenurile de pe Domnească nr. 83 şi Gării nr. 35, pe numele AIUPPI. În 2008, Rădoi a obţinut în instanţă proprietatea AIUPPI asupra imobilului de pe str. Domnească nr. 83, fostul Căminul al Învăţătorilor.

Skandenberg în instanţe

După ce a obţinut imobilul de pe Domnească nr. 83, Ovidiu Rădoi a revendicat şi imobilul de pe Gării nr. 35, Casa Corpului Didactic. A deschis acţiune „în constatare”, împotriva Primăriei Galaţi şi a Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, cerând instanţei să constate că AIUPPI e proprietara imobilului.

În dosarul 12.092/233/2008, instanţa dela JudecătoriaGalaţis-a pronunţat pe 2 martie 2010, admiţând cererea lui Ovidiu Rădoi şi suspendând judecarea cauzei. Între timp, CCD Galaţi a solicitat să fie inclusă în dosar ca intervenient, fiind parte direct interesată în judecarea situaţiei juridice a imobilului, numai că instanţa suspendase cauza. Astfel, procesul a fost câştigat de Rădoi, a cărui asociaţie devenea proprietara imobilului.

Succesul a fost asigurat de modul în care a fost orientată acţiunea în instanţă, împotriva Primăriei Galaţi şi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, care nu aveau rol în piesă. Rădoi nu a chemat ca parte în proces exact Casa Corpului Didactic, care în ultimii ani a investit 7 miliarde de lei vechi în consolidarea şi întreţinerea imobilului, aceste fonduri fiind alocate de Ministerul Educaţiei prin Casa Corpului Didactic Galaţi.

În 2010, directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu, a făcut recurs, în dosarul 356/233/2010 solicitând rectificarea cărţii funciare, pentru că intabularea s-a făcut în baza unor documente false. Judecătoria a respins acţiunea, CCD a făcut din nou recurs şi dosarul a ajunsla TribunalulGalaţi.

Pe 6 octombrie 2010, Tribunalul i-a dat dreptate lui Ovidiu Rădoi, respingând recursul CCD. Devenită proprietara imobilului, în 2011 asociaţia lui Rădoi a cerut executarea silită a CCD. Practic, asta însemna ca instituţia Casa Corpului Didactic să fie aruncată în stradă.

A fost pierdută şi ultima şansă, prin… neprezentare!

În dosarul 2.4703/233/2011, executarea silită a CCD Galaţi se baza pe sentinţa nr 6.069/31.05.2010, pronunţată în dosarul de executare nr. 745/CDC/2011, prin care se dispusese titlul executoriu.

Pe 5 ianuarie 2012, instanţa a aprobat executarea silită. Directoarea CCD, Doiniţa Popa, a făcut recurs, în dosarul 1288/233/2012 contestând executarea silită.

Primul termen fixat în acest dosar era 9 aprilie 2012. Dar, aşa cum precizam, deşi a făcut recurs, directoarea CCD Galaţi, Doiniţa Popa, nu a mai asigurat reprezentarea instituţiei sale la proces şi instanţa a suspendat cauza pentru lipsa părţilor şi cazul s-a închis. Acum, Casa Corpului Didactic este pe punctul de a fi evacuată din sediu.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Tun imobiliar demascat în instanţă la Casa Corpului Didactic

* Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, terenul pe care e construită instituţia a fost radiat din proprietatea Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI) * Instanţa precizează că intabularea în proprietatea asociaţiei s-a făcut „în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens”

Una dintre cele mai ingenioase soluţii prin care poţi să dai un tun imobiliar este reînfiinţarea unei asociaţii care a existat şi a deţinut proprietăţi în trecut, iar, apoi, adjudecarea lor. Aşa s-a întâmplat cu terenul de sub Casa Corpului Didactic, care a ajuns să fie intabulat în 2008 în proprietatea Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI). Preşedintele acestei asociaţii, profesorul pensionar de limba rusă Ovidiu Rădoi, a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) o solicitare de intabulare a terenului, la dosar adăugând o copie după actul de donaţie nr. 515/17.02.1937, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui şi o declaraţie pe proprie răspundere în care susţinea că AIUPPI este continuatoarea fostei Bănci Populare a Cadrelor Didactice, desfiinţată imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a instalării regimului comunist. Prin această inginerie cadastrală pusă la cale pe vremea în care la OCPI era director Nicolae Reti, Ovidiu Rădoi reuşeşte să înscrie în cartea funciară proprietatea asupra terenului, dar nu şi asupra clădirii, în documentul respectiv precizându-se că AIUPPI nu a putut demonstra că are un act de proprietate.

Se pare că preşedintele AIUPPI a reuşit în mod similar să pună mâna şi pe o parte din imobilul din strada Domnească nr. 83, unde a funcţionat fostul Cămin al Învăţătorilor, dar aceasta e o altă poveste.

Puţină istorie

Actualul imobil de pe strada Gării nr. 35 este locuit din 1990 de patru instituţii: Casa Corpului Didactic (CCD), Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), CAR - SIP şi AIUPPI. Dar clădirea a fost construită în perioada 1937-1937 de către Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo), care primise, aşa cum am mai spus, 1.368 de metri pătraţi donaţie din partea Primăriei, cu obligaţia de a construi în trei ani Casa Învăţătorului. Cu fonduri adunate din donaţii colective, cu dobânzile cadrelor didactice care aveau depuşi bani la Banca Populară a Cadrelor Didactice, dar şi cu împrumuturi de la această bancă, imobilul este dat în folosinţă la timp. Deşi există o convenţie între Banca Populară şi AGIRo, încheiată în martie 1937, prin care cele două instituţii se angajează să „construiască în indiviziune” Casa Învăţătorilor, nu se ştie cât a pus fiecare dintre cele două părţi la bătaie pentru construirea clădirii. Cert este că, deşi s-au făcut căutări la Arhive, nu există niciun act de proprietate asupra clădirii care să demonstreze negru pe alb cui îi aparţine şi în ce proporţie.

Terenul nu mai este proprietatea AIUPPI

După ce AIUPPI a intabulat terenul, SIP şi CCD deschid acţiune în instanţă pentru radierea lui din proprietatea asociaţiei. CCD este însă scoasă din joc, deoarece instanţa a decis că nu are calitate procesuală. Pe baricade rămâne doar SIP, care obţine în 2011 o hotărâre favorabilă, devenită definitivă şi irevocabilă în vara acestui an. În decizia judecătorească se precizează: „intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a AIUPPI s-a făcut în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens. Asociaţia este succesoarea în drepturi a CAR - Învăţământ, dar nu poate face dovada că este continuatoarea în drepturi a Băncii Populare a Cadrelor Didactice. Chiar dacă ar fi făcut această dovadă, instanţa consideră că tot nu se putea trece la recunoaşterea dreptului de proprietate, deoarece banca nu era beneficiara donaţiei terenului din strada Gării. În acest sens, instanţa dispune radierea terenului din proprietatea AIUPPI, drept ce nu s-a dovedit a fi transmis niciodată asupra asociaţiei”.

Judecăţi mai vechi şi mai noi

În hotărârea instanţei se mai precizează că „faptul că AIUPPI nu este continuatoarea în drepturi a Băncii Corpului Didactic s-a reţinut cu titlu de putere de lucru judecat şi în sentinţa civilă 13763/30.12.1992, unde se reţine că AIUPPI nu este succesoarea celor două semnatare a convenţiei din 7 martie 1937, adică a Băncii corpului Didactic şi a AGIRo”. Este dovada că Ovidiu Rădoi a încercat în mai multe rânduri să pună mâna pe clădirea CCD, dar n-a reuşit, din lipsa documentelor justificative. Deşi SIP a cerut în acelaşi proces şi intabularea în favoarea sa, nu a obţinut acest drept, cauza disjungându-se pentru un nou dosar, unde instituţia trebuia să mai depună unele probe. Între timp, SIP s-a hotărât să se adreseze direct la OCPI, deoarece, spun reprezentanţii sindicatului, au găsit în arhivă o decizie judecătorească din 1973, prin care atât terenul cât şi clădirea de pe Gării nr. 35 devin proprietatea Comitetului Sindicatului Învăţământ.

Cauză rămasă în pronunţare

Vicepreşedinta SIP, Ileana Antoniu, susţine că în cererea către OCPI, SIP se bazează pe sentinţa 2472 din 4 iunie 1973. „În anul respectiv, Comitetul Sindicatului Învăţământului depune o acţiune de constatare în instanţă asupra dreptului de proprietate pe clădire şi terenul aferent. Sunt chemaţi ca martori atunci foştii învăţători Iordache Stoica şi Hristache Bourceanu, nimeni alţii decât preşedinţii fostei AGIRo şi fostei Bănci a Cadrelor Didactice, care au povestit că, după terminarea războiului, asociaţiile profesionale s-au transformat în sindicate comuniste.

În 1990, Sindicatul salariaţilor din învăţământ de pe vremea comuniştilor s-a transformat în Sindicatul Liber al Învăţământului din judeţul Galaţi şi, în conformitate cu metodologia de atunci, a transferat bunurile şi fondurile de la vechiul la noul sindicat. Deci avem motive să cerem intabularea terenului şi clădirii, ceea ce am şi făcut, mai ales că există şi hotărârea judecătorească din 1973”, spune Ileana Antoniu. Pe 1 octombrie, cei de la OCPI le-au solicitat celor de la SIP alte acte suplimentare faţă de cele depuse la dosar, iar cauza a rămas în pronunţare.

Planul de rezervă al lui Ovidiu Rădoi

În anul 2008, se înfiinţează la Galaţi o nouă AGIRo sub conducerea învăţătorului Lupu Neciu Stan, care este afiliată la organizaţia naţională cu acelaşi nume şi care se declară prin statut continuatoare a vechii AGIRo, şi care are printre alte activităţi recuperarea fostelor proprietăţi.

Abia în 2010, noua AGIRo Galaţi capătă personalitate juridică, iar printre membrii fondatori, învăţători cu vechime şi cu prestanţă, se numără şi Ovidiu Rădoi - care măcar este cadru didactic, dar şi angajata sa de la AIUPPI, contabila-sef, Magda Boran.

În august anul acesta, AGIRo Galaţi depune la OCPI cerere de radiere a terenului din proprietatea AIUPPI şi trecerea lui în cea a AGIRo Galaţi.

OCPI a respins cererea, deoarece, se arată în Încheierea de respingere nr. 48593, „din actele anexate cererii, nu rezultă faptul că Asociaţia Învăţătorilor din Galaţi a avut sau are un drept referitor la imobilul solicitat”.

„În spatele acestei solicitări de intabulare sunt tot încercările lui Ovidiu Rădoi de a pune mâna pe clădire şi pe teren, deşi două instanţe s-au pronunţat deja în defavoarea sa. Altfel nu se explică de ce, în dosarul depus la OCPI, AGIRo a depus sentinţa de radiere a terenului din proprietatea AIUPPI, sentinţă pe care doar noi şi domnul Rădoi o avem, ca părţi implicate în proces”, concluzionează Ileana Antoniu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Tun imobiliar în centrul oraşului. Războiul pentru clădirea dascălilor gălăţeni continuă

Două asociaţii aproape obscure şi-au unit eforturile de revendicare a proprietăţii imobilului cunoscut sub numele de Casa Corpului Didactic Galaţi. Acestea au pierdut ultimele bătălii în instanţă, dar sunt decise să continue demersurile pe calea justiţiei

Epopeea revendicării clădirii de pe Strada Gării nr.35, cunoscută drept Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi, este departe de final. O ultimă bătălie a fost câştigată în instanţă, luna aceasta, de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi, după ce clădirea a fost revendicată nu de una, ci de două asociaţii aproape necunoscute, care se consideră urmaşele fostelor organizaţii ale învăţătorilor. Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI), condusă de fostul profesor de limba rusă Ovidiu Rădoi, i s-a alăturat, în justiţie, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo), filiala Galaţi, al cărei vicepreşedinte este acelaşi Rădoi.

Prin intermediul AIUPPI, o organizaţie de tip CAR, Ovidiu Rădoi a încercat încă din anii ’90 să câştige în instanţă clădirea din Gării nr.35, însă magistraţii de la Judecătoria Galaţi i-au respins cererea ca nefondată. În 2008, Rădoi şi-a pregătit un arsenal mai greu, intabulând pe numele asociaţiei, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), terenul pe care este ridicată clădirea. Pentru intabulare, Rădoi a prezentat o copie a actului de donaţie din 1937, prin care Primăria Galaţi a lăsat Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din Judeţul Covurlui terenul pentru construirea „Casei Învăţătorilor”. A dat şi o declaraţie pe propria răspundere că asociaţia sa, AIUPPI, este continuatoarea şi moştenitoarea Asociaţiei Învăţătorilor.

În clădire locuiesc, ca şi acum opt ani, mai multe organizaţii sau instituţii: CCD Galaţi, SIP Galaţi, CAR - SIP Galaţi şi AIUPPI. După intabulare, AIUPPI a deschis acţiune „în constatare” împotriva Primăriei Galaţi şi a Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, cerând instanţei să constate că e proprietara imobilului. Deşi CCD solicită să intervină în proces ca intervenient, mai ales că, prin intermediul ei, Ministerul Educaţiei a investit în jur de şapte miliarde de lei vechi în reparaţii şi consolidări, AIUPPI reuşeşte să obţină chiar executarea silită pentru evacuarea CCD din clădire. Pe baricade rămâne SIP Galaţi, care, ulterior, în 2012, reuşeşte să demonstreze în instanţă că intabularea AIUPPI asupra terenului a fost nelegală.

Tactică nouă, proces nou

 Era doar o bătălie câştigată, nu şi războiul, întrucât Ovidiu Rădoi a schimbat din nou tactica. În 2010, şi-a unit eforturile de a obţine dreptul de proprietare asupra clădirii cu AGIRo Galaţi. AIUPPI se consideră continuatoarea Băncii Populare a Cadrelor Didactice, iar AGIRo Galaţi se revendică drept continuatoarea fostei AGIRo. Adică exact a celor două organizaţii care au contribuit la ridicarea, între 1935 şi 1937, a clădirii destinate oamenilor de la catedră.

În duet, cele două asociaţii cheamă în judecată SIP Galaţi şi CCD GAlaţi, revendicându-şi proprietatea asupra clădirii. „Anul trecut ne-au dat în judecată, dar au pierdut pe fond, la Galaţi. Au făcut şi recurs, iar noi am cerut strămutarea procesului la instanţa din Suceava. Din nou au pierdut, după cum s-a pronunţat instanţa în urmă cu două săptămâni”, ne-a declarat Ileana Antoniu, lidera SIP Galaţi.

Cine este cu adevărat în slujba profesorilor?

Aceasta este însă rezervată să se bucure până la capăt, chiar dacă sindicaliştii au avut câştig de cauză în ultimul proces. Pe de o parte, pe aceeaşi speţă, cele două asociaţii mai pot apela la o cale de atac, recursul în anulare, chiar dacă şansele de reuşită sunt minime. Pe de altă parte, organizaţia sindicală trebuie să facă singură dovada, prin documente complete, că este adevărata continuatoare a fostelor organizaţii ale cadrelor didactice. Deocamdată, nici AIUPPI şi nici AGIRo Galaţi nu au reuşit acest lucru, dar, după cum declară Ovidiu Rădoi, acestea vor să meargă în continuare pe calea justiţiei pentru a revendica proprietatea clădirii de pe Gării nr.35, susţinând că au acest drept.

Actualul director al CCD Galaţi, Laurenţiu Ichim, spune, la rândul său, că va încerca, alături de conducerea SIP Galaţi, să facă toate demersurile pentru a păstra clădirea în patrimoniul şi în slujba educaţiei, şi a cadrelor didactice. Deocamdată, însă, construcţia de pe Gării 35, inclusă pe lista monumentelor istorice, rămâne cu acelaşi statut juridic incert care o face o pradă relative uşoară pentru vânătorii de tunuri imobiliare.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Casa Învăţătorilor - un caz rar de continuitate

Pe Gării, la nr. 35, se ridică un adevărat palat, construit pe vremea dictaturii regale şi rămas, lucru rarisim pe la noi, să îndeplinească până astăzi funcţia pentru care a fost clădită, acea de casă a profesorilor. Carol al II-lea reuşise chiar pe atunci să regionalizeze ţara, lucru care nu le reuşeşte guvernanţilor de azi, împărţind-o prin legea din 14 august 1938 în zece „ţinuturi” mai mari. Ţinutul a trebuit să se axeze pe efortul de război, criza economică se simţea puternic, în ciuda boom-ului economic din ´38, dată fiind ameninţarea apropiatului război, dar iată că la Galaţi dascălii reuşesc tocmai acum construcţia unui adevărat palat al învăţătorilor. Actuala Casă a Corpului Didactic.

Şase decenii de aşteptare

Cercetătorul Valentin Bodea scrie despre imobil şi istoricul acestuia, în volumul trei al cărţii „Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi…”. În 1883 avea loc şedinţa de constituire a unei societăţi a corpului didactic gălăţene, cu I. Cetăţianu preşedinte. Pe 21 februarie 1921, Asociaţia Învăţătorilor, secţia judeţului Covurlui, solicita Primăriei un loc viran pentru construirea unui sediu. Consiliul Comunal a aprobat, cu condiţia ca să fie terminată construcţia în trei ani: pământul nu putea fi lăsat la nesfârşit ocupat!

Cei 400 de membri asociaţi aveau nevoie de bibliotecă, bancă şi o „cooperativă”, deci a unui magazin al acţionarilor profesorali, dar şi de spaţii de cazare. De la curtea Şcolii de băieţi nr. 2 din centru şi până la vecinătatea Băii Comunale sau pe str. Carnabel, ori str. Lahovari, au fost mai multe variante de plasament. Abia pe 28 aprilie 1931, primarul Christache Teodoru a semnat actul de donaţie a terenului, cu aceeaşi condiţie: lucrarea să fie gata în trei ani! Pentru strângerea de fonduri, asociaţia a organizat ani la rând baluri şi conferinţe, s-a folosit o parte din cotizaţia anuală de 120-220 lei de persoană, abonamente la revista „Şcoala şi viaţa” şi ziarul „Cuvântul învăţătorului”, vânzarea de caiete elevilor, donaţii.

Terenul actual de pe str. Cuza (pe atunci str. I. Heliade Rădulescu), oferit în schimbul celui acordat iniţial pe str. Carnabel este donat pe 31 iulie ´36 de Comisia Interimară (cea care conducea oraşul când, la schimbările de guvern, primarul şi Consiliul Comunal îşi pierdeau funcţia) şi presa scrie că lucrările Casei Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Covurlui vor costa două milioane de lei. Construcţia a durat chiar doi ani: a început în martie ´37, s-a inaugurat la 4 iunie ´39 şi a costat trei milioane lei. La inaugurare a participat subsecretarul de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, un domn Giurescu, rezident regal, care trebuie să se fi implicat în reuşită. Adică…

Inaugurată de Giurescu

Rezident regal peste Ţinutul Dunărea de Jos fusese numit, 1 februarie 199, marele istoric Constantin C. Giurescu (după ce înaintea sa, din august ´38, un prim rezident fusese numit Victor Cădere, fost ambasador la Belgrad) - adică cel mai mare dregător peste Ţinutul Dunărea de Jos, ţinut care cuprindea judeţele Fălciu, Tutova, Tecuci, Covurlui, Putna, Râmnicu Sărat, Brăila, Tulcea şi, din actuala Republica Moldova, judeţul Cahul, plus judeţul Ismail, acum parte din Uraina: în total, zece judeţe, cu capitala la Galaţi! Cu o populaţie de 2.040.000 locuitori, era al doilea ţinut ca mărime! 37.858 kmp, notăm toate acestea din lucrarea profesorului Leontin Negru: „Contribuţii la cunoaşterea stării de spirit şi a activităţii politice”. Giurescu, sub „domnia” căruia au fost croite drumurile judeţene moderne, care au rezista până azi la dimensiunile originale.

O realizare luminoasă, din ani negri…

La 10 februarie 1938 tocmai se instituise dictatura regală, cu instalarea stării de asediu şi cenzura presei, cu execuţii publice fără judecată (de pildă, cazul asasinilor premierului Armand Călinescu, împuşcaţi, cu cadavrele lăsate în stradă trei zile, timp în care 300 de legionari au fost spânzuraţi în toată ţara de stâlpi de telegraf, fără judecată), dar şi cu o corupţie puternică, la care regele avea loc de cinste… Şi iată că, în ciuda vremurilor grele, la Galaţi dascălii reuşesc să-şi ridice în sfârşit Palatul! Imediat după război, asociaţia învăţătorilor a fost desfiinţată de comunişti, iar Banca Corpului Didactic s-a transformat în Casa de Ajutor Reciproc a noilor sindicatele înfiinţate. Şi în perioada comunistă, clădirea şi-a păstrat funcţiunile. Astăzi, aici funcţionează, alături de Casa Corpului Didactic, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi.

Un adevărat palat, semeţ pe verticală

Cu o arhitectură deloc extravagantă, dezvoltarea pe verticală a clădirii face din aceasta un veritabil palat, neeclipsat de alte clădiri! Cu elemente de arhitectură neoromânească şi de arhitectură modernă între anii 1937-1939, cu o scară monumentală la interior, clădirea cu două etaje prezintă la exterior două registre de ferestre treflate la ultimul etaj şi un balcon cu elemente traforate în beton, cu brâie decorative, aflăm de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, clădirea fiind inclusă pe Lista Monumentelor Istorice a judeţului, cu codul GL-II-m-B-03049.

Câmp de luptă judiciar postdecembrist

În ultimii ani, clădirea, care n-a fost supărată nici de dictatura regală, nici de cutremure, nici de bombardamente, nici de comunişti, a constituit obiectul unor procese nesfârşite. O asociaţie - Asociaţia de Întrajutorare Umanitară, care se consideră succesoarea fostei bănci a dascălilor gălăţeni - a intabulat pe numele ei terenul de sub clădire, revendicând şi drepturile de moştenitoare a clădirii fostei Asociaţii a Învăţătorilor din judeţul Covurlui, doar o parte din judeţul Galaţi actual, lipsit de fostul judeţ Tecuci. Casa Corpului Didactic şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar duc procese separate cu revendicatorul, care era cât pe ce să evacueze, acum patru ani, clădirea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Cum a fost stopat un tun imobiliar în centrul Galaţiului

* Casa Corpului Didactic este revendicată de mai bine de 20 de ani de Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI) * În martie, anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o hotărâre definitivă, respingând cererea formulată de AIUPPI şi AGIRo de deveni proprietare asupra clădirii

Clădirea cunoscută sub numele de Casa Corpului Didactic, situată în centrul oraşului, pe strada Gării nr. 35, este locuită din 1990 de patru instituţii: Casa Corpului Didactic (CCD), Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), Inspectoratul Şcolar Judeţean şi AIUPPI.

Încă din 1992, Casa de Ajutor Reciproc Învăţămât (devenită ulterior AIUPPI) înregistrează la Judecătoria Galaţi o cerere prin care solicită să devină proprietarul clădirii, în defavoarea celorlalţi ocupanţi. Deşi instanţa a decis atunci că cererea este nefondată, solicitanţii neputând să facă dovada că ei sunt proprietarii, războiul s-a întins mai bine de 20 de ani, până în martie 2015, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis decizia 632, irevocabilă, prin care "respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul Galaţi şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ Galaţi".

Cum a ajuns AIUPPI proprietară pe teren

Văzând că nu a reuşit să pună mâna pe clădire, preşedintele AIUPPI, profesorul pensionar de limba rusă Ovidiu Rădoi, încearcă în timp alte artificii. Astfel, în 2008, Ovidiu Rădoi, a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) o solicitare de intabulare a terenului, la dosar adăugând o copie după actul de donaţie nr. 515/17.02.1937, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui şi o declaraţie pe proprie răspundere, în care susţinea că AIUPPI este continuatoarea fostei Bănci Populare a Cadrelor Didactice, desfiinţată imediat după Al Doilea Război Mondial, ca urmare a instalării regimului comunist. Prin această inginerie cadastrală, Ovidiu Rădoi reuşeşte să înscrie în cartea funciară proprietatea asupra terenului, dar nu şi asupra clădirii, în documentul respectiv precizându-se că AIUPPI nu a putut demonstra că are un act de proprietate asupra imobilului.

Abia în vara anului 2012, SIP obţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care se bate în cuie faptul că intabularea terenului este făcută în mod ilegal: „Intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a AIUPPI s-a făcut în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens. Asociaţia este succesoarea în drepturi a CAR - Învăţământ, dar nu poate face dovada că este continuatoarea în drepturi a Băncii Populare a Cadrelor Didactice. Chiar dacă ar fi făcut această dovadă, instanţa consideră că tot nu se putea trece la recunoaşterea dreptului de proprietate, deoarece banca nu era beneficiara donaţiei terenului din strada Gării. În acest sens, instanţa dispune radierea terenului din proprietatea AIUPPI, drept ce nu s-a dovedit a fi transmis niciodată asupra asociaţiei”.

Bătălie pe două fronturi

Văzând că nu are sorţi de izbândă, tot în 2008, Ovidiu Rădoi înfiinţează o asociaţie, AGIRo, care este afiliată la organizaţia naţională cu acelaşi nume şi care se declară prin statut continuatoare a vechii AGIRo, care are ca scop, printre altele, recuperarea fostelor proprietăţi deţinute de vechea asociaţie a învăţătorilor. Cu alte cuvinte, nu există o mai bună metodă de a da un tun imobiliar decât să te constitui într-o asociaţie care a deţinut proprietăţi înainte de epoca comunistă şi să te declari continuatoarea acestora. Prin urmare, vâzând că a prierdut terenul în urma deciziei instanţei, în august 2012, Ovidiu Rădoi cere în numele AGIRo radierea terenului din din proprietatea AIUPPI şi trecerea lui în cea a AGIRo Galaţi, cerere respinsă OCPI, deoarece "din actele anexate cererii, nu rezultă faptul că Asociaţia Învăţătorilor din Galaţi a avut sau are un drept referitor la imobilul solicitat”.

În paralel cu lupta pentru teren, se desfăşoară o alta, pentru clădire. Deşi, în două rânduri, solicitarea AIUPPI şi AGIRo de a fi desemnate proprietare ale clădirii este respinsă (în octombrie 2013 la Tribunalul Galaţi şi în iunie 2014 la Curtea de Apel Suceava), reprezentanţii celor două asociaţii fac recurs. Astfel s-a ajuns la decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie dată în martie 2015, prin care solicitarea lor este respinsă în mod irevocabil.

Puţină istorie

Clădirea din strada Gării nr. 35 (fosta Heliade Rădulescu nr. 2) a fost construită în perioada 1937-1939 de către Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo), care primise 1.368 de metri pătraţi donaţie din partea Primăriei, cu obligaţia de a construi în trei ani Casa Învăţătorului.

Cu fonduri adunate din donaţii colective, cu dobânzile cadrelor didactice care aveau depuşi bani la Banca Populară a Cadrelor Didactice, dar şi cu împrumuturi de la această bancă, imobilul este dat în folosinţă la timp. Deşi există o convenţie între Banca Populară şi AGIRo, încheiată în martie 1937, prin care cele două instituţii se angajează să „construiască în indiviziune” Casa Învăţătorilor, nu se ştie cât a pus fiecare dintre cele două părţi la bătaie pentru construirea clădirii.

Ghiţă Nazare, fostul director al Casei Corpului Didactic, menţionează în recent apăruta sa monografie a instituţiei că, deşi a făcut căutări la arhive, nu a găsit, deocamdată, niciun act de proprietate asupra clădirii, care să demonstreze negru pe alb cui îi aparţine şi în ce proporţie

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.